miercuri, 25 noiembrie 2020

Cadoul

0

 




Cadoul



    O zi de vară toridă. Michael tocmai își termină tura de antrenament cu bicicleta îndreptânduse într-un ritm lejer spre casă. Pe marginea drumului zări un bătrân îmbrăcat ponosit și prăfuit care părea că are dificultăți mari în a se deplasa. Se opri din pedalat, puse bicicleta sprijinită de un pom și se îndreptă spre bătrân care se deplasa clatinându-se și târânduși picioarele de asfalt. 
Se apropie de el și îl întreabă: 
- Bătrâne ai nevoie de ajutor?
Omul se uită la el ca năuc și îi spuse: 
- 12 vieți am trăit. Mi-a murit toată familia de holeră. Omul avea niște ochi arzători în cap cum numai cei care își pierd mințile pot să aibă. Paradoxal avea chipul unui om între două vârste maxim 50 de ani dar gârbovit ca unul de 80.
- Te pot ajuta cu ceva? spuse Michael ușor speriat de privirea omului.
- Da, vreau să uit, să uit tot! Vrei cadoul meu?
Era clar că omul trecuse printr-o traumă serioasă și își pierduse mințile.
- Nu vreau nimic de la tine bătrâne, vreau doar să te ajut să ajungi acasa și îi întinse bătrânului bidonul cu apă.Omul întinse mâna și bău cu nesaț.
- Vreau sa uit, vreau să uit tot, te rog ia cadoul meu.
Michael încetase să mai fie speriat deoarece batrânul părea inofenșiv.
- Ce cadou omule? Despre ce vorbești?
Omul scose de sub haină o cutie de tablă veche. Cadoul e aici. Michael luă cutia și o deschise amuzat. Era goală. Era clar că omul îşi pierduse mințile.
- Nu merge așa, spuse bătrânul. Trebuie să plătești pentru el.
- Ce cadou e ală pentru care plătești?
- Plătești transferul, cadoul e gratis.
- Și cât costă moșule? Zise Michael amuzat intuind un truc al unui nebun ce vrea să facă rost de bani de băutură.
- Toti banii pe care îi ai la tine.
Michael începu să râdă. 
- Bine domnule uite 5 dolari. Sunt toți banii pe care îi am la mine.
    Bătrânului i se aprinseră ochii în cap și înșfăcă hulpav bancnota mototolită de 5 dolari apoi îi înmână cutia lui Michael.
- O deschizi acasă, e mai bine. Bătrânul se îndepartă rapid cu mersul târșâit dar parcă ceva mai vioi. 
Michael luă cutia amuzat convins că a pierdut 5 dolari degeaba pe o cutie goală și farsa unui nebun. Merse pe jos pe lângă bicicletă până acasă unde aruncă cutia pe masa din living și plecă la duș uitând complet de bizarul cadou. 
    Viața pentru Michael a continuat la fel ca și până acum încå o săptămână până când dădu din întamplare peste cutia veche. O luă și se îndreptă cu ea spre coșul de gunoi amintindu-și amuzat de nebunul cu ochi arzători. Își aminti de ultimele cuvinte adresate de stråin: „să o deschizi acasa e mai bine„ . Cu o oarecare ezitare o deschise. 
    Înăuntru era o hârtie îngălbenită de timp. Ia te uită se gândi Michael, moșul a făcut un ultim truc. Puse cutia alături și desfăcu hârtia. Era un text lizibil scris cu litere clasice cu un scris de mână elegant cum nu mai vedeai în zile noastre. Îl citi cu intrigare:
„Ai trăit 11 vieți până acum. Vei primi drept cadou amintirile fiecărei vieți, cunoștința și înțelepciunea lor. Folosește-le pentru viața asta și la timpul potrivit dă cadoul mai departe. Cadoul nu trece mai departe decât dacă este dorit și plătit.   
    Michael mai citi o data textul, mototoli hârtia, o arunca la coș împreuna cu toată cutia. 
    Uită de asta toată ziua. Dimineata își sărută soția mâncă două ouă ochiuri, iși duse copilul la grădiniță si se grăbi spre muncă unde avea de făcut un raport urgent despre situația vânzărilor pe coasta de vest. 
    Ajunse la muncă redactă raportul și îl trimise pe mail șefului de departament după ieși la țigară și o cafea cu colegii din departament. După un timp primi un mesaj pe telefon de la domnul N seful de departament. "Michael, ugent la mine" Plecă urgent spre biroul șefului.
- Bună dimineața.
- Bună dimineața Michael. Ce e asta? Faci glume în perioada asta? Nu avem timp de așa ceva. Raportul ne trebuia ieri. Transmite urgent raportul și lasă glumele sau altfel pun pe altcineva în locul tău.
- Ce are raportul meu domnule? L-am întocmit corect ca deobicei.
Seful întoarce monitorul furios: 
- E în franceză glumețule ! Ieși de aici și refă raportul până nu te dau afară !
Michael se repezi în birou cuprins de panică și convins că setările de limbă îi jucaseră o festă sau tâmpiții de la IT îi făcuseră una din glumele lor proaste.
Refăcu în grabă raportul și îl trimise. Apăsă send dar apoi năvăli în capul lui întrebarea: Cum a refăcut raportul așa repede? Practic trebuia scris din nou... tradusese textul. Dar el nu știa franceză, făcuse ceva cursuri de spaniola dar cam atât.... Buimăcit de eveniment iși adusese aminte de răvașul aruncat. 
    Intră din nou pe mail copie o parte din text și îl dădu pe google. Descoperi cu stupoare că scrisese într-un dialect franțuzesc parizian care disparuse de 300 de ani. Gândurile încep să dea năvală, „ai trăit 11 vieti”. REÎNCARNAREA. WAW ! O veselie fără margini năvălise pe el. Știa pariziană, ce tare, cât de amuzant, cine știe câte altele va descoperii că știe.
    Primi feedback-ul pozitiv de la șeful de departament și își petrecu restul zilei cercetând pe internet cazurile documentate despre această situație. Nu crezuse niciodată în prostiile astea, destin reîncarnare, karma și restul. Descoperi că sunt destul de multe cazuri de Xenoglosie, oameni care se trezesc cunoscând limbi necunoscute.
    Pleacă bucuros de la muncă încântat de noua lui condiție, de tot ce aflase. Intră în casa adresându-i soției câteva cuvinte în pariziană și amuzându-se mult de reacția ei. Momentan amână să îi explice cum a ajuns în situația asta , îi spuse doar că a descoperit accidental asta și că s-a documentat de apariția acestor cazuri.
    Pe seară când urmăreau show-ul favorit al familiei îi apăru în memorie amintirea focoasei lui logodnice din Parisul anului 1654, Marlene cea cu părul de foc și apetitul sexual al unei adolescente. Se uită la soția lui și roșii până în vârful urechilor, simținduse de parcă a înșelat-o. Plecă rapid în baie și se răcorii cu apă rece pe față rânjind ca un idiot în oglindă , rememorând amintirile cu frumoasa roșcată la care tocmai avea acces.
Se întoarse pe canapea plin de o încredere înterioară și veselie. Săptămânile ce au urmat descoperi că fusese vizitiu în Paris și că știa să călărească. Merse cu familia la un centru hipic, uimind atât familia cât și instructorul, punând echipamentul pe cal singur și stăpânind calul cu o siguranță și fermitate de invidiat. Viața i se transformă încet și sigur în ceva minunat.
    Viețile lui anterioare, în următoarele luni, i se dezvaluiră încet ca foile de ceapă accesând informațiile matematicianului de la 1850, mecanicului de la uzina de camioane din anii 30, marinarul englez al anilor 1300, dama soioasă de companie din Londra anilor 1700 și multe altele. Practic erau puține domenii în care el să nu știe câte ceva. Iși uimi prietenii cu noile lui abilități, promovă la muncă cu lejeritatea unui om sigur și încrezător, colegii de la IT nu îi mai puteau face farse pentru că matematicianul din el îl ajută rapid să învețe caracteristicile limbajelor de programare, căpătând rapid respectul tuturor. Își recucerii soția , dezvoltând o relație sănătoasă și frumoasă cu ea în ciuda a multor ani ce trecuseră de când relația se șubrezea în rutină și lipsă de comunicare. Viața lui devenise un vis. Încet, încet, uită de bătrânul cu ochii de foc și cadoul lui, integrase totul în ființa lui si era un nou om: Michael cel care REUȘISE.



Capitolul II 


    Trecusera 7 ani de când Michael primise cadoul. Era deja un om înstărit. Se mutase într-o casă mai mare, mai apăruseră doi copii, era șeful departamentului de vânzări. Un om de succes. Publicase deja articole în reviste de specialitate despre tehnici de vânzare în Europa și se pregătea de o nouă avansare fiind propus ca partener în firmă cu portofoliu de acțiuni și beneficii.
    Era o duminică leneșă, care scurgea încet pe marginea piscinei urmărind copiii cum se zbenguiau în apă. O senzatie de tristețe se abătu asupra lui ca o apăsare fără un motiv evident. Se ridică din sezlong și se îndreptă spre casă să se întindă în pat. Adormi și visă greu, imagini amestecate de neînțeles. Când se trezi avea ochii în lacrimi și se simțea obosit. Se târâ încet până în living de unde luă o sticla de rom și ieși la aer pe terasă. Aerul rece de seară de la sfârșitul luni august îi făcea bine. Își turnă un pahar dublu de rom pe care îl sorbi încet cu înghițituri lungi. Nadia tocmai ieși să il vadă.
- Ești bine Michael? Te văd abătut.
El o privi îndelung de parcă încerca să înțeleagă cine e. Apoi răspunse molcom :
- Da, sunt bine. Am visat urât. Am zis mereu că somnul de după-amiază mai mult obosește și îți dă stări ciudate.
Ea se așeză lângă el la masă și își puse și ea o gură de rom. 
- Ai terminat proiectul pentru mâine? Trebuie să îl prezinți înaintea consiliului de administrație înainte de promovare.
O privi ca pe o străină, simțea că ar dori să fie singur, de ce venise lângă el?
- Da, e gata. Totul e pus la punct.
- Diseară las copiii la mama, ieșim să sărbătorim. Mergem la restaurantul nostru favorit și îi chemăm și pe prietenii nostri George și Ana.
- Da, bine, așa facem.
Își amintea vag de un anume George, iar de Ana deloc… Ce se întâmpla cu el? Despre ce vorbea ea? Ea îl sărută pe buze și intră în casă.
- Mă duc să culc copii , mă găsești în pat, sunt obosită, am robotit toată ziua în timp ce tu ai sforăit în pat. Plecă chicotind așa cum doar femeile fericite o fac.
    Michael rămase pe terasă și își mai turnă un pahar. Degeaba. Asta nu îl mai ajută. Începu din senin să plângă. De ce plângea? Era totul bine. Ce se întâmpla cu el? Poate era o depresie de moment. O vizită la psiholog nu ar strica își zise el. Și cu acest gând încurajator întră în living. Deschise televizorul la meciul de duminică seara de fotbal. Asta îi mai alungă din starea tulbure. Adormi pe canapea având din nou un somn greu și zbuciumat. Dimineața se trezi în zumzetul copiilor din bucătărie care deja luau micul dejun.
- Hai Michael trezește-te că e târziu, ai exagerat cu romul, ai adormit pe canapea și deja copii trebuie duși la scoală. Ești și în intârziere la muncă. E o zi importantă astăzi pentru noi.
- Michael se duse la baie și făcu un duș scurt se schimbă, luă cafeaua.
- Nu ai putea să îi duci tu astăzi Nadia? Sunt obosit și în întârziere.
- Nu pot iubi, Mă grăbesc la salon să fiu frumoasă pentru diseară. E important pentru mine.
- Bine.
Plecă spre mașină cu cei 3 copii după el. Conduse absent până când Mary îl strigă:
- Tată, oprește ai trecut de școală.
Trase pe dreapta absent și așteptă să coboare cei trei. Mary cea mică năvăli peste el deschizând ușa.
- Ai uitat să mă îmbrățișezi. Rușinică!
O îmbrățisă și porni mașină. Ajunse la muncă, salută colegii, întră în birou își luă materialele de prezentare. Îi privi pe cei prezenți, îi salută formal, și începu prezentarea proiectului de dezvoltare și extinderea firmei. Făcu totul profesional ca un robot.
- Președintele consiliului de administrație se ridică:
- Bravo Michael! Ești noul nostru partener. Ședința asta e doar formală. Știam toți proiectul tău și ce poți să faci. Te așteptăm în sala de protocol să bem un pahar de șampanie.
- Multumesc. Vin acolo în 15 min.
Michael intră în birou și atunci se întâmplă. Îl văzu în mintea lui. Jeorge, copilul lui cu Madlene, îi murise în brațe de tifos. Madlene îl părăsise la scurt timp după, nesuportând gândul ăsta și învinovățindu-l pentru că nu au avut bani să îl ducă mai devreme la doctor. Copilul se stinse încet în brațele lui în chinuri mari cu ochii mari privind la el cerând salvare și ajutor. 
- Tată nu vreau să mor! Ajuta-mă!
Se prăbușii la podea. Durerea îl făcea inert. 
    Madlene își găsi repede un soț , proprietarul unei drogherii din zonă. Jean căci ăsta era numele lui atunci s-a stins încet prin cârciumile din jurul portului, abandonând muncă și pe el. O mai zărea din când în când pe străzi cu chipul fericit alături de noua ei familie. Cât de mult o iubise ! Pe ea și pruncul lor. Jean sfârși spânzurat în curtea mizeră din spatele unei taverne unde alesese să iși curme zilele cu imaginea celor două ființe dragi în mintea lui.
Michael vomită pe podeaua biroului agonizând. Asta îi făcu bine. Se ridică se aranjă un pic și merse în sala de protocol. Reuși să lege câteva discuții formale cu cei din conducere.
- Michael ești liber astăzi. Mergi și săbatorește cu familia. Meriți. De mâine ești noul partener în firmă.
- Mulțumesc.
Plecă spre casă. Nadia îl aștepta deja gatită.
- Fugi și spala-te că în două ore ieșim. Stiu că ai reușit , m-a sunat secretara ta. Și mi-a zis ca ai fost mahmur și ai vomitat în birou și a trebuit să curețe după pe tine. O să arunc romul ălă.
Michael făcu totul automat, se spălă , se schimbă și plecară în oraș. Acolo la restaurant aveau deja masă rezervată de ea. Geoge și Ana îi așteptau la masă deja. Îl salută pe George ca pe un străin pe care îl vedea prima data iar pe Ana o salută din privire. Michael avea privirea unui om pe care îl durea stomacul din cauza ulcerului.
- Scuzați-l pe Michael. A băut cam mult aseară, a avut emoții înainte prezentare și a băut rom. Acum e un pic mahmur.
Seara a fost una ciudată cu o atmosferă apasătoare pe care Nadia o observă și se grăbi să o încheie elegant. Ajunseră acasă cu ea destul de nervoasă pentru ratarea serii.
Michael se prăbuși în scaunul de pe terasă cu sticla de rom lângă.
- Iar bei după ce te-ai făcut de râs astăzi? Ajunge !
Și încercă să îi ia sticla de masă. Michael se ridică furios și o plezni cu un dos de palmă dat cu patimă.
- Mi-a murit copilul și soția m-a părăsit ! Urlă el la ea.
Nadia speriată fugi în casă și se închise în dormitor. După un timp el urcă ușor în urma ei.
- Te rog deschide trebuie să îți spun ceva. Iartă-mă !
Ușa se deschise ușor și Michael intră. După un timp de tăcere el îi povesti tot începând cu cadoul primit.
- De ce mi-ai ascuns asta?
- La început am crezut că e glumă, iar apoi am fost încântat de tot ce mi se întâmpla. Mi-a plăcut felul tău de a mă privi ca un om nou și...totul.
- Michael noi suntem aici, te iubim așa cum ești tu, nu trebuie să fii altul. Mergem mâine la psiholog și vom găsi o soluție sunt sigură.
Pentru Michael a urmat o perioadă când și-a luat o vacanță de la muncă, mergând la terapie, dar nimic nu funcționa, durerile tuturor vieților anterioare i se dezvăluiseră treptat. Era din ce în ce mai inert cu familia și cei din jur. Se refugia în băutură din ce în ce mai des. În cele din urmă pierdu jobul de vis și trebuiră să vândă casa să ia un apartament mai mic. În una din seri Nadia îl auzi momăind ca pentru sine pe canapea intr-o stare vecină cu delirul:
- Nu mai vreau... . Sunt prea mulți. Prea multă suferință, prea multă moarte. Mă doare și mă chinuie fiecare dintre ei. Vin  peste mine  oricând, fără să  mai știu când sunt  eu și când sunt ei.  Când sunt aici sau când sunt acolo. Mă simt pierdut .... Vreau să uit...Vreau să uit...Jeorge a murit....Tată salveaza-mă !
    Michael căzu apoi într-un somn agitat de vise și alcool.
   În una din seri când el se întorcea din unul din barurile în care zăcea zilnic, cu sticla de rom lângă el, Nadia încercă o ultimă șansă cu el:
- Michael, am obosit. Am obosit să lupt eu cu demonii tăi. Nu mai pot să asist cum te distrugi pe tine, pe noi. Am crezut că iubirea mea e de ajuns sa vindece monștrii ăia care te chinuie și ne-au adus aici. 
- Nici copiii nu mai sunt pentru tine un motiv să nu abandonezi viața noastră? Simt că ai renuntat deja la noi... 
- Nu contează că nu mai avem nimic. E ok. O luăm de la început. Dar oricât de mult mi-aș dori eu sa te ajut, să te susțin, nu pot să controlez ceea ce vrei, ceea ce simti. In definitiv e lupta ta cu tine însuți... Aș vrea sa te alegi pe tine, cel din prezent.. Pe cel de care m-am îndragostit și l-am ales să fie tatăl copiilor mei.. 
- Iți inteleg suferinta, dar noi nu suntem vinovați pentru ea. Vom continua aceasta viață fără tine...
Michael o privi absent și răspunse:
- Plec eu, e mai bine pentru voi. Blestemul astă nu îl pot rupe decât eu. Se încălță și ieși pe ușă gârbovit. La ieșirea din bloc zări pe jos cutia de tablă pe care o aruncase demult…. 


Capitolul III


    Trecuseră 10 ani de atunci. Michael dispăruse din oraș și nimeni nu îl mai văzuse. Familia lui se mutase în alt cartier și începuseră o nouă viață fără el. Timpul trecuse si Nadia avea un nou soț, încă un copil și înflorise ca o brândușă târzie de toamnă.
    La gardul casei unde Nadia locuia și dădea copilul în leagăn apăru un bătrân gârbovit și plin de praf care se uita peste gard cu o privire fixă și totuși blândă.
- Ce dorești? Îmi sperii copilul. Te rog să pleci.
- Cadoul! Am dat cadoul! Am uitat! Am uitat tot ! Sunt eu…
    Nadia se prăbuși jos în iarbă. Era el Michael. Părea cu 20 de ani mai în vârstă dar era lucid.
- Michael te rog să pleci ! Vine soțul meu, John, în curând. Nu vreau să te găseasca aici. Copii sunt mari și te urăsc. Pleacă te rog ! Dacă m-ai iubit vreodata pleacă acum ! Te rog !
- Știu e târziu,... prea târziu. Am venit doar să te văd. Și Michael plecă încet pe aleea umbrită de platani și se pierdu din nou ca o umbră.

Epilog:

    Toți suntem Michael și ne purtăm trecutul cu noi , învătând din el dar uneori trecutul ne copleșește și ne sugrumă prezentul. 
    Toți suntem Nadia încercând să salvăm prezentul și în prezentul nostru pe cineva. 
    Toți suntem copiii lor, victimele colaterale, ale unor evenimente, ce urăsc fără motiv. 
    Și da, toți suntem fantomele trecutului ce bântuim prezentul cuiva.
Cu toții realizăm târziu că prezentul e totul…

    Feriți-vă de bătrânii ce vor să vă facă cadouri! Trecutul lor e prea greu pentru voi.
Citeste tot »

luni, 16 noiembrie 2020

Întâlniri surprinzătoare

0




Întâlniri surprinzătoare




Capitolul I

  O dimineață frumoasă la Cabana Sâmbăta pe plaiurile Munților Făgăraș. Suntem un grup mare de toate vârstele. Pornim de dimineață spre Vârful Dara și Vârful Hârtopul Darei. Timpul e așa, ca la munte: ba soare, ba nor, ba ceață.

Nu e una din povestirile mele despre munte și oameni, așa că o să las muntele și oamenii în plan secund.

Atingem obiectivele dorite pe un traseu frumos și mai ferit de turiștii obișnuiți. La întoarcere începe o mică burniță și o ceață groasă. Din întâmplare rămân în urmă admirând colegii de drum ce se jucau prin ceață cu pelerinele de ploaie pe ei, scoțând sunete ciudate de fantome, în dezaprobarea lui Armand care îi admonesta : Măi animalelor, potoliți-vă !

Atunci, în acea ceață umedă, îl văd. Părea un cioban în vârstă cu părul alb și lung. Era așezat pe o piatră și parcă ploaia nu îl atingea deloc. Ca vrăjit mă îndrept spre el. Îmi face semn să mă așez. Mă așez lângă el pe o piatră.

- Ce faci, nepoate? În plimbare pe aici pe la noi?

- Da. În plimbare cu prietenii. Dar matale? La muncă? La oi?

- Nu nepoate, eu munca am terminat-o acum mult timp. Tot la plimbare și eu.

- Nu ești cioban?

- Nu sunt cioban sau poți spune că sunt da nu mai am oi. Zâmbește moșul și își scoate o țigară dintr-un pachet șifonat de Carpați.

- Moșule, de unde mai ai Carpați? Nu se mai fac de 10 ani, poate și mai mult…

- Nu se mai fac? Eee, eu mai am un stoc încă, iar zâmbește și o aprinde așa, fără efort, de la chibrit, deși era foarte umedă atmosfera.

- Și de ce te plimbi pe aici pe coclaurile astea, nepoate? întreabă moșul trăgând din tigară cu sete.

- Caut liniștea sufletească moșule, frumosul, stâncile astea golașe, vârfurile înzăpezite, crestele astea dure. Drumul asta istovitor până aici , toate astea îmi dau o liniște și mă liniștesc. Și ca toți oamenii care caută ceva, îl caut pe Dumnezeu.

- Aici, nepoate? De ce ar fi Dumnezeu aici și nu jos în vale la biserică?

- Așa simt eu ca jos acolo în vale nu e, cred că e aici sus.

- Și ce vrei să îi spui dacă îl gasești?

- Aaaa nu m-am gândit că ar vorbi cu mine, dar i-aș spune așa, câteva.

- Ia zi.

- Lumea asta e strâmbă, moșule, e nedreaptă plină de răutăți, umblăm bezmetici ca niște oi rătăcite conduse de lupi direct în prăpastie. Noi suntem strâmbi și chinuiți de visuri deșarte, de dorințe și demoni. Dumnezeu, păstorul pare că ne-a abandonat.

- Nepoate, oamenii nu sunt oi. Pot să te intreb așa, câteceva?

- Da, moșule, poți.

- Pe lumea asta ai iubit?

- Da, moșule.

- Te-o iubit cineva pe tine?

- Da, moșule.

- Ai umblat, ai văzut frumosul pe lumea asta?

- Am cam umblat, da.

- Păi și astea așa nu sunt de la Dumnezeu, nepoate?

- Cred că da…

- Restul de ce te plângi tu, e de la oameni sau de la Dracul ăla rău.

Moșul îmi întide o țigară. Nu mai fumasem Carpați din liceu, acum 20 de ani. O iau, moșul scoate chibritul și îmi aprinde țigară mie, apoi lui. Fumăm amândoi în liniște.

- Amu nepoate eu plec că mă așteaptă și alții, fugi că rămâi în urmă pe drum. Și să știi că Dumnezeu te-a auzit, știe de tine , de voi toți.

M-am ridicat și am pășit greu pe cărarea de munte. Mă trezisem ca din vis datorită vantului rece. Întorc capul și arunc o privire în urmă. Moșul se pierdea în ceață…. După un timp de mers tăcut în urma grupului realizez...cine era moșul. Dumnezeu se oprise din drum să fumeze o tigară cu mine.

Divinitatea e uneori în oameni, pentru oameni, trebuie doar să o simți.

Capitolul II

  O seara de vara, lungă și frumoasă. Ne aflăm la terasă. Una din puținele locuri unde se mai aude muzică rock. Suntem la bere așa cum spunem noi berarii veseli. Nu o să vă descriu personajele cu care mă aflam la masă deoarece povestea nu e despre ei, ci despre noi, eu și voi. Eram deja pe la a 4-a bere, amețit. De masa noastră se apropie un tip cam la 30 de ani așa cu o bere neagră în mână cu parul lung negru, în geacă de blugi și își trage un scaun la masă.

- Pot să stau un pic aici?

- Ia vezi, poti ? răspund amuzat. Încă un bețiv care cere bani și spune o poveste. Toți mai mulți tineri recurg la asta să facă rost de bani de băutură.

Mă uit la colegii de masă, parcă nici nu îl vedeau, își continuau discuția ignorând musafirul nepoftit. Îl privesc așa insolent poate se simte și pleacă. Fuma o tigară de foi din alea bune nu prostii de 10 lei bucata. Deci trag eu concluzia are bani. Scutim deci povestea și cerutul banilor.

- Nu stau mult, voiam să schimb două vorbe cu tine.

- Cu mine? Ne cunoaștem?

- Da. Ne cunoaștem. Chiar bine.

Mă uit cu interes la el. Sigur nu îl cunoșteam. De ce mă aborda așa? Sigur cere bani mă gandesc eu așa, sau poate e legat de muncă…

- Hai, lasă gânditul, nu mă știi așa cum sunt aici dar știi cine sunt, mă recunoști nu? Am pretenții de la tine, prietene.

Prietene..., hmm , tipul prindea curaj, trebuie să i-o retez că altfel lucrurile degenerează.

- Meștere, zi ce vrei si pleacă că mă deranjezi.

Izbucnește în râs:

- Mereu direct și tupeist, nu? Chiar nu mă știi?

Arunc o privire către el, era tot un zâmbet, cine putea fi?

- Bine , hai că nu te prinzi, ești beat. Eu sunt Dracu și râde. Ală rău! și aruncă un rânjet scurt către mine, dar unul neserios așa.

Da, el era, beția nu mă lasa să privesc situația serios. Era..nu era...amuzant.

- Eu l-am întâlnit pe Dumnezeu, prietene! Îi arunc eu așa flegmatic, ce poți să îmi spui tu?

Râde: - Și? Tot țigări din alea proaste fumează? Și iar râde. Ți-a zis că ai avut de toate, ți-a dat tot și ar trebui să fi mulțumit nu?

- Da…

- Și ești?

- Nu prea…

- Nu ești împlinit nu? Vrei mai mult nu? Și parcă vrei și altceva nu?

- Da, drace vreau, toți vrem.

- Ce vrei?

- Nu știu… la toți ne lipsește așa ceva… un sens. Parcă suntem niște jucării stricate.

- Nu mai vrei o bere? Fac eu cinste.

- Ok. (Diavolul e simpatic, face cinste)

- Uite, îți explic. Voi nu vreți decat două lucruri ca să fiti fericiti.

- Da? Care?

- Unul: vreți recunoașterea celor ca voi. Să fiți integrați, iubiți, recunoscuți, până și plecarea după lumea asta o faceți mai repede dacă lăsați în urmă oameni care vă apreciază. Nefericirea vine din faptul că sunteți răi unul cu altul, răi și ticăloși. Răul e in voi, așa ați fost mereu. Deaia m-am certat cu Moșul. El încă crede că sunteți buni și încă crede în voi și dă vina pe mine pentru ce faceți. Dar eu nu fac decât să vă exploatez potențialul. Sunteți capabili de mai mult rău decât toți demonii din lumea asta și cealaltă la un loc.

- Nu suntem toți așa…

- Nu sunteți toți așa, dar ați putea fi. Toți ați putea.

- Auzi drace? Nu crezi că e și vina ta? În fapt si ticaloșii tot asta caută, recunoașterea și aprecierea, iubirea și apartenența sau integrarea cum zici tu. Nefericirea vine doar din faptul că nu suntem capabili să ne acceptam și să ne iubim pe noi înșine asa, cu răul din noi, așteptând ca recunoașterea și acceptarea să vină de la alții. Dacă ar avea toți curajul să-și înfrunte demonii, să-i priveasca fără frica și să-i integreze în ei inșiși, cred că nu ai avea ce exploata. Nici nu ai fi pe aici daca nu ai fi alegerea unora dintre noi. Cumva și ticăloșii te exploatează pe tine. Le faci tuturor alegerea răului mai ușoară.

- Nu există alegere. Când ai de ales înseamnă că ai ales deja. Eu cred că vă nașteți răi, trebuie să fiți stârpiți toți și refăcută lumea asta.

- Aaaa, apocalipsa aia nu?

- Aia sau asta … râde.

- Am înțeles. Și al doilea lucru care ne trebuie?

- Asta e mai simplu. Sex.

- Simplu.

- Da. Sunteți stăpâniti de dorința asta. Sunteți în stare să vă împerecheați cu oameni, animale, păpuși, roboți, în lipsă o parte dintre voi ajung chiar să își violeze proprii copii. Nu există în univers ființe ca voi.

- Da…, ai dreptate.

- Mereu am, dar eu sunt ală rău cică.

- Dar sexul nu e și nevoia de iubire și integrare ? Poate avem nevoie doar de mai multă iubire. Și iertare. Poate nu ne intelegi.

- Cine să vă iubeasca așa? Cine să vă ierte? Dumnezeu? Tu te-ai ierta?

- Nu… Deci crezi că ne trebuie doar o societate funcțională în care să ne integram și sex altfel o luăm razna și facem tâmpenii. (încep eu să râd)

- Da, e simplu.

Pune berea pe masă, strivește țigara în scrumieră și pleacă. Se întoarce așa zâmbind și zice:

- App. Păstrați distanța socială ! Izbucnește în râs iar și pleacă de tot.

Colegii de la masă încep din nou să vorbească cu mine.

- Cine era mă ală? Și ce voia ? Mă întreabă unul din ei.

- Un tip. Nu prea știu ce voia….

- A dat o bere am văzut se repede politicianul nostru.

- Da.

Da. Amuzant. Și Diavolul era simpatic, făcuse cinste cu o bere. Răul e în noi toți, trebuie doar să îl recunoaștem….

Păstrați distanța socială…..

Citeste tot »

sâmbătă, 14 noiembrie 2020

Dialog

0

 



 Dialog


    Știi senzația aia care te apasă ca și cum ar mai fi cineva în capul tău? Hai nu sări cu gura, știu, știu schizofrenia. Încă mă amuză cuvântul asta schizofrenia.

    Obosit de această senzație am ieșit la o plimbare în parc. O zi de toamnă târzie cu frig și umezeală. După o tură in jurul lacului am constatat că senzația oarecum dispăruse din cap, dar ceva tot nu era în regulă. Mă simțeam rău, frisoane și ceva dureri musculare. Și aproape abject senzația se mutase în corp. Da simțeam o prezență străină în corpul meu. Am închis ochii, poate dispare.

    Dar nu, am început să o simt, așa ca o prezență ciudată. Dacă strângeam ochii aproape o vedeam. Așa ca o ceață albastră ca un ghem de fâșii tubulare. Semăna cu o pisică. Deschid ochii panicat. Trebuie să merg la un psihiatru… treaba e groasă. Mă uit în jur, o zi mohorâtă și câțiva oameni răzleți. Ceva mă îndemna să inchid ochii înapoi să o văd, să o cercetez. Ok ! Îmi fac curaj. Închid ochii din nou stând pe banca rece și umedă.

    O văd. Semăna cu o pisică albastră. Era agitată cumva, parcă se foia , încerca să își facă un loc așa ca un culcuș. S-a liniștit. Am senzația că ea nu mă percepe. Îi arunc așa un gând. Nimic. Mă strădui mai mult:

Eu:- Hei ce faci?

Se zbârlește un pic, și apoi răspunde:

Ea:- Mă vezi?

Eu:- Cumva mai mult te simt, ce faci aici? În mine? Cine sau ce ești?

Ea: Ești unul din ăia plecați cu sorcova, mă vezi.

Eu: Da sunt. Ce ești?

Ea: Ști ce sunt, și ști și numele meu de botez, dacă mă vezi ști cine sunt. Hai recunoaște, fii sincer.

Eu: Esti...BOALA...ESTI DAVID.

EA:Exact.

Eu: Ce faci aici? Când pleci? Vreau neapărat să pleci !

Ea: Nu plec, sau nu plec cât o să mai percepi tu lumea asta.

Eu: Există tratament, deja se lucrează la vaccin, nu ai zile multe nici aici și nici în altă parte.

Ea: Eu sunt aici, doar aici, fiecare din voi va avea pe altcineva suntem entități diferite. Tratamentul vostru l-am văzut, nu ne îndepărtează, vom rămâne adânc în țesuturile voastre. Nu plecăm nicăieri. Vom trăi cu voi împreună sau deloc.

Eu: Minți ! Facem progrese zilnic. Am învins toate bolile, pe toți ca voi!

Ea: Nu prea ați învins nimic, ameliorați.

Eu: Facem vaccin.

Ea: Faceți, nu vă oprește nimeni.

Eu: Acum dacă tot stăm impreună un timp am o întrebare. Care e scopul vostru? De ce apareți?

Ea: Dar voi? Care e scopul vostru? Sensul vieții voastre care e?

Eu: Suntem creati să trăim, să iubim, să procreem să explorăm și să descoperim secretele universului. Zic eu așa mândru de specia mea.

Ea: Creați? De cine? Să iubiți? Nu iubiți pe nimeni ! Nici pe voi înșivă ! Știu totul despre voi deja și nu sunt aici de mult. Să explorați și să cercetați daaaa, ați descoperit tot ce putea fi mai distructiv, aveți puterea să distrugeți Pământul și încă zece planete pe lângă și nu vă opriți nici acum, dar nu puteți învinge cea mai mică particulă de viață. (Râde)

Ea: Și noi suntem create, și noi vrem să prosperăm ca și voi, și noi procreem și ne înmulțim. Dar noi avem și un scop, nu ți-l spun încă.

Eu: Bine, dar prosperitatea voastră, ne omoară pe noi, dacă noi murim nu dispăreti și voi? Nu putem ajunge la un acord ceva?

Ea: Nu așa faceti și voi? Vă înmulțiți peste măsură, intoxicați planeta cu deșeuri, omorâți toate ființele din jur, sufocați pamântul cu toxine. Până și când muriți nu vă întoarceți în natură. Aduceți cu voi în pămant haine de plastic, cauciuc. Ca să nu mai vorbesc de cavouri, cripte. Mormintele voastre sunt ca niste coșuri inflamate pe fața pământului ce trebuiesc stoarse să se vindece pământul de voi.

Eu: Ce discurs dur, nu am privit niciodata un mormânt așa…

Ea: Ce sperați ca un mormânt așa vă păstrează amintirea vie? Asta a fost mereu grija voastră, nemurirea, să nu fiți uitați, NEMURIREA. Vă simțiți mici și neînsemnați și fustrarea voastră străbate timpul.

Ea: Voi sunteti o BOALĂ a Pământului, ați cuprins tot, distrugeți tot ce atingeți, pângăriți tot ce atingeți. Sunteți gata să omorâți gazda pe care trăți. Exact ca cea mai rea boală.

Eu: Da….Ai dreptate…. Dar stai… Dacă noi suntem BOALA, David voi ce sunteți ? Tu David ce ești?

Ea: Spune tu, stiu că realizezi, dar nu vrei să crezi.. (zâmbește)

Eu:…..Ești… TRATAMENTUL.

Ea: da, unul din ele.

    Deschid ochii, se întunecase, vântul rece și înghețat îmi potolea frisoanele. Era deja întuneric, mă ridic încet și plec ușurel spre casă.     Pardon, ...plecăm.

Citeste tot »

sâmbătă, 22 august 2020

Schiturile rupestre de la Aluniș - Trasee Montane în Munții Buzăului

2

Schiturile rupestre de la Aluniș

+ parcurgerea traseului Aluniș - Nucu + descoperirea a două noi obiective de la Schiturile de la Nucu (Crucea Spatarului și Schitul Fundătura) 

Citeste tot »

miercuri, 19 august 2020

Traseul montan Piscul Negru - Vârful Lespezi - episodul II

5
Traseul montan Piscul Negru - Vârful Lespezi - episodul II 

Date despre traseu :

Marcaj: punct rosu
             :   dungă albastră - o cărare alternativă de coborât de la Vf. Lespezi
Distanță:
Dus :4,5 km și 4 h
Întors: 5,5 km și 4 h
Total: 9 km și 8 h

Obiective majore:
- Complex Piscul Negru 1.200 m
- Vârful Lespezi 2517 m
- Vârful Cornul Călțunului 2505 m


Hartă:
    Hartă traseu luată de aici: https://muntii-fagaras.ro/trasee/piscul-negru-caltun/ și prelucrată de mine deoarece traseul nostru lipsește.


Citeste tot »

sâmbătă, 15 august 2020

Valea lui Stan - Drumeție și aventură

1

Valea lui Stan - Drumeție și aventură


Date tehnice:

- Direcție :Tranfăgărășan – Valea lui Stan – Poiana Călugărița – Cabana Călugărița - Barajul Vidraru – Tranfăgărășan

- Durata traseu : sunt indicate 4 și 1/2 - noi am făcut 3 h și 1/2 fără nici o grabă.

- Marcaj : punct roșu (traseu circuit)

- Distanță : 9 km, din care 2 km prin zona de canion și alți 2 km pe șosea la întoarcere.

- Dificultate: Dacă cursul apei este scăzut sunt cam 2 ore de distracție pe scări și scoabe prin canion și apoi încă o oră și jumătate prin pădure și pe un drum forestier. Deci aș aprecia că vara traseul este ușor - mediu și iarna greu.

Hartă:

Sursa hartă : aplicația  https://muntii-nostri.ro pe care o recomand.
Citeste tot »

vineri, 14 august 2020

Traseu montan în Rezervația Naturală Cozia

1
Traseul Montan în Rezervația Naturală Cozia :


Brezoi - Vf.Narățu - Șaua Târsa - Gura Lotrișorului


Bonus : Cetatea Poenari și Lacul Bâlea



Durată traseu : 8-9 ore

Marcaj traseu : punct roșu      


Diferență nivel : 1180 m

Brezoi : 320 m, Vf.Narățu 1509 m (Vf,Cârligele, Poiana Târsa 1275m, Gura Lotrișorului 290 m



- Evidențiat cu verde traseul nr.14 ------------------------------
- Evidentiat cu galben varianta mea de întoarcere -----------------------------

Citeste tot »

luni, 6 iulie 2020

Schiturile Rupestre de la Bozioru - satul Nucu (Trasee montane în Munții Buzăului)

2

Schiturile Rupestre de la Nucu - Bozioru

Trasee montane în Munții Buzăului



Hartă și date tehnice

Hartă oficială:



Citeste tot »

duminică, 21 iunie 2020

Trasee montane în Munții Măcinului

2
Greci - Vârful Țuțuiatu
și
Măcin - Culmea Pricopanului




I

Greci - Vârful Țuțuiatu

Date tehnice:
Durata traseului ales de noi: 2 h cu tot cu pauză.
Distanța traseului clasic e undeva la 7 km
Distanța traseului nostru: aproximativ 4 km
Marcaj traseu :
triunghi albastru

Rută: Pensiunea ”Relax” - Vf. Țuțuiatu (467 m) - Pensiunea ”Relax”

Cu galben traseul clasic
Cu roșu traseul de întoarcere nemarcat experimentat de noi.

Citeste tot »

vineri, 12 iunie 2020

Ulmet - Trovanți ( Trasee Montane în Munții Buzăului )

0

Trasee Montane în Munții Buzăului
Ulmet - Trovanți - Ulmet


    Să începem cu locația și traseul. Trovanții sunt situați în satul Ulmet din Comuna Bozioru, Judetul Buzău.
    Se merge din Buzău pe DN10 către Brașov. În comuna Măgura în dreptul benzinăriei Peco Repsond se face dreapta spre comuna Pârscov pe DJ 203 F. Acest drum îl urmati până în Comuna Bozioru unde în dreptul unui magazin urmați indicatorul de Ulmet. Aici străbateți satul și lăsați masina unde puteți. Sunt suficiente semne săgeti către ”TROVANȚI” ca să nu vă rătăciți. Ca și repere sunt în ordine, o troiță pe care o lăsați în stânga, o salcie foarte bătrână pe lânga care treceti înainte si o poiana cu un singur trovant izolat. După aceasta autoritățile au amenajat un mic punct de informare cu 2 foișoare. Se plătește taxa de acces, de 5 lei pentru un adult și 3 lei pentru copii. Apoi în stânga, în sus, pe o cărare amenajată cu scări de pământ se urcă circa 10 min. Aproximez ca de unde lași mașina, undeva decent să nu urci ca un berbec cu ea chiar până sus se fac cam 35-40 de minute maxim. Traseul nu are un marcaj anume dar sunt indicatoare.
    Sus în pădure spre partea dreaptă cum urci către trovanții cei mari găsim marcaje cu dunga roșie ce par a face parte dintr-un traseu dar nu am reușit să aflu unde duce.
    Acolo sus în pădure veți găsi cei mai mari și mai frumoși dintre trovanți cu nume specifice : Balena, Delfinul, Colana. Sunt nominalizate și indicate.
Citeste tot »

miercuri, 4 martie 2020

Revedere

0


Revedere


Mă plimb prin pădure,
Dar tu eşti departe
Al meu gând este singur,
Tânjește deoparte

Timpul trece încetişor,
Nu mai există mâine
Şi-aproape că-mi pare,
Că orizontul dispare

Peste ani şi ani de zile
Când ne vom regăsi
Se pune întrebarea:
Aceeaşi noi vom fi ?


Poezie dedicată satului Pârscov din Județul Buzău.
Citeste tot »

joi, 27 februarie 2020

Tomis Constantiana

0



Constanța



Voi încerca să vă îndemn să vizitați acum o serie de orașe. Începem cu unul din orașele copilăriei mele. Zic unul din ele pentru că da, e orașul bunicilor mei materni și cumva prin adopție e unul din orașele mele de suflet.
E un oraș cu o istorie ce se întinde pe 3 milenii. La origine în zona peninsulară a orașului a fost o colonie grecească. Așezarea se numea Tomis. Prima atestare documentară datând din anul 671 î.e.n. În jurul anului 71 î.e.n orașul este cucerit de romani și redenumit Constantiana după sora împăratului Constantin cel Mare. Cumva Constanța este o ”insulă”. Pe o parte este marea, apoi sunt 2 lacuri mari Suitghiolul sau așa cum îi spun constănțenii Ghiolul Mare, Lacul Tăbăcăriei sau Ghiolul Mic, Canalul Poarta Albă - Midia - Năvodari și Canalul Dunăre – Marea Neagră.
Interesant este faptul că aceste ținuturi au fost colonizate de greci, dar de grecii din Asia Mică originari din orașul Milet ce se află acum în Anatolia pe teritoriul Turciei, ei fiind întemeietorii și altor colonii grecești pe teritoriul țării noastre cum ar fi Histria.
Orașul a făcut parte din imperiul roman de răsărit până prin aproximativ secolul 7 e.n când a fost abandonată datorită invaziei popoarelor slave mai exact a vecinilor nostri bulgari care au și avut în stăpânire toată Dobrogea pe atunci numita Sciția Minor. În timpul evului mediu Țaratul Bulgar decade și Dobrogea devine independentă și Constanța apare cu numele actual, apar navigatorii italieni, genovezi, coloniști germani. Apropo câți dintre noi știu că în Dobrogea a fost o importantă colonie germană care a dispărut la începutul celui de al doilea război mondial când sub lozică Heim ins Reich Germania nazista iși cheamă acasă toți cetățenii.
După o istorie frământată în timpul căreia Dobrogea este pe rând independentă, provincie a Țării Românești, colonie turcească iar în 1878 Dobrogea se alipește de țară definitiv. Se construiește podul peste Dunăre a lui Anghel Saligny care consfințește unirea definitivă cu țara mamă, cumva revenind la starea de acum 3000 de ani pe vremea daco – geților. Administrația nou înfințată românească găsește aici un ținut minunat populat cu greci, lipoveni, turci, aromâni, armeni, evrei și maltezi, români, tătari, bulgari și găgăuzi. Un oraș viu în care trăiesc toate aceste minorități în bună înțelegere. Cum? E un model pentru întreaga lume. În primul rând este un oraș comercial și turistic, câștigurile populației venind în principal din comerț, trafic de mărfuri și turism astfel că populația este structurată psihic să fie primitoare, să aibă respect pentru ceilalți și tradițiile fiecăruia, să facă afaceri. Nimeni nu are prea mult timp de pizmă și ceartă.
Diversitatea culturală și istorică a aceastui oraș este fantastică.
Orașul este port la Marea Neagră, port fluvial la Dunăre prin intermediul canalelor, este nod feroviar și are un aeroport în apropiere.

După această introducere trecem și la telegrama noastră turistică. De ce să vizităm Constanța? O să încalc un pic regula și voi pune 11 motive. Am încercat să ma restrâng la maxim dar nu am reușit 😝

Citeste tot »

sâmbătă, 22 februarie 2020

Grindul Chituc - wild wetland

2

Grindul Chituc

Mică introducere:


   Ei da, dragi munțomani v-am dus la munte, am călătorit împreună pe crestele munților, ne-am răcorit împreună cu apă rece de izvor, am urcat deasupra norilor, ne-am recules în fața templelor naturii, am urcat pe un deal cât un munte din punct de vedere istoric și cultural. E timpul să vă duc la mare. E timpul să vedeți că măreția naturii poate fi admirată și lângă mare.
   Da, prieteni mergem în Dobrogea ținutul vechilor cetăți grecești, romane, a raialelor turcești, zona de origine și unde se odihnește se pare legendarul Ahile.
   Dar noi lăsăm toate astea deoparte pentru altă poveste și mergem să vizităm un pământ nou. Da nou căci zona în cauză se pare că a apărut acum aproximativ o mie de ani prin secolul IX - X datorită aluviunilor și nisipului adus de râuri și fluviul Dunărea în zonă.
   Ce e un grind? În acest caz un grind maritim. E o limbă de nisip aluvionară. În acest caz special ea separă sistemul lagunar Razim și lacul Sinoe de Marea Neagră. Acum 2 - 3 mii de ani teritoriul arăta cu totul altfel. Aici era un golf maritim adânc intrat în continent. Erau cetăți pe malul acestui golf se făcea comerț. Acum toate acestea sunt în pustiu, surprinzând cu poziția lor în pustietate. O parte din îndiguiri au apărut natural precum grindul nostru și o parte au fost făcute de om prin anii 70-80, astfel golful a devenit în timp un lac cu apă dulce alimentat din brațul Sfântul Gheorghe.

Citeste tot »

miercuri, 19 februarie 2020

Trasee montane în Masivul Parâng

0

Trasee montane în Masivul Parâng

Nemesis - ul nostru



Harta de la cabană pe care noi am considerat-o suficientă:




Trasee abordate:
I
Cabana Groapa Seacă - Plaiul lui Dăncilă - Lacul Verde (opțional pe marcaj prost: Lacul Îngheţat - Lacul Cârja)
Distanță: 10 km
Durată: 4 ore
Marcaj : 

II
Cabana Groapa Seacă - Refugiul Agăţat - Șaua Gruiu- Vf.Parâng
Distanță:11 km
Durată: 6h
Marcaj: 



Citeste tot »

Somn

0


Somn

Aş vrea să dorm,
Să dorm şi iar să dorm !
O, Doamne cât de mult aş vrea:
O pauză în viaţa mea.

Un somn de moarte îmi doresc
Da, unul fără vise
Căci visele mă obosesc,
Mă duc mereu acolo.

Acolo sus, poate prea sus
Şi cad mereu, mă prăbuşesc,
O, Doamne cât de mult aş vrea:
Măcar în somn să mă odihnesc.

Mă uit în jur şi tot ce văd
E-o mare de tristeţe,
În care peştii suntem noi
Năvodu-i moartea rece.

În timp ce toţi se nasc şi mor
În timp ce strigi după ajutor
Ea, viaţa trece într-o pripă,
Tu tot ce vrei e încă o clipă.


Citeste tot »