Dialog

 



 Dialog


    Știi senzația aia care te apasă ca și cum ar mai fi cineva în capul tău? Hai nu sări cu gura, știu, știu schizofrenia. Încă mă amuză cuvântul asta schizofrenia.

    Obosit de această senzație am ieșit la o plimbare în parc. O zi de toamnă târzie cu frig și umezeală. După o tură in jurul lacului am constatat că senzația oarecum dispăruse din cap, dar ceva tot nu era în regulă. Mă simțeam rău, frisoane și ceva dureri musculare. Și aproape abject senzația se mutase în corp. Da simțeam o prezență străină în corpul meu. Am închis ochii, poate dispare.

    Dar nu, am început să o simt, așa ca o prezență ciudată. Dacă strângeam ochii aproape o vedeam. Așa ca o ceață albastră ca un ghem de fâșii tubulare. Semăna cu o pisică. Deschid ochii panicat. Trebuie să merg la un psihiatru… treaba e groasă. Mă uit în jur, o zi mohorâtă și câțiva oameni răzleți. Ceva mă îndemna să inchid ochii înapoi să o văd, să o cercetez. Ok ! Îmi fac curaj. Închid ochii din nou stând pe banca rece și umedă.

    O văd. Semăna cu o pisică albastră. Era agitată cumva, parcă se foia , încerca să își facă un loc așa ca un culcuș. S-a liniștit. Am senzația că ea nu mă percepe. Îi arunc așa un gând. Nimic. Mă strădui mai mult:

Eu:- Hei ce faci?

Se zbârlește un pic, și apoi răspunde:

Ea:- Mă vezi?

Eu:- Cumva mai mult te simt, ce faci aici? În mine? Cine sau ce ești?

Ea: Ești unul din ăia plecați cu sorcova, mă vezi.

Eu: Da sunt. Ce ești?

Ea: Ști ce sunt, și ști și numele meu de botez, dacă mă vezi ști cine sunt. Hai recunoaște, fii sincer.

Eu: Esti...BOALA...ESTI DAVID.

EA:Exact.

Eu: Ce faci aici? Când pleci? Vreau neapărat să pleci !

Ea: Nu plec, sau nu plec cât o să mai percepi tu lumea asta.

Eu: Există tratament, deja se lucrează la vaccin, nu ai zile multe nici aici și nici în altă parte.

Ea: Eu sunt aici, doar aici, fiecare din voi va avea pe altcineva suntem entități diferite. Tratamentul vostru l-am văzut, nu ne îndepărtează, vom rămâne adânc în țesuturile voastre. Nu plecăm nicăieri. Vom trăi cu voi împreună sau deloc.

Eu: Minți ! Facem progrese zilnic. Am învins toate bolile, pe toți ca voi!

Ea: Nu prea ați învins nimic, ameliorați.

Eu: Facem vaccin.

Ea: Faceți, nu vă oprește nimeni.

Eu: Acum dacă tot stăm impreună un timp am o întrebare. Care e scopul vostru? De ce apareți?

Ea: Dar voi? Care e scopul vostru? Sensul vieții voastre care e?

Eu: Suntem creati să trăim, să iubim, să procreem să explorăm și să descoperim secretele universului. Zic eu așa mândru de specia mea.

Ea: Creați? De cine? Să iubiți? Nu iubiți pe nimeni ! Nici pe voi înșivă ! Știu totul despre voi deja și nu sunt aici de mult. Să explorați și să cercetați daaaa, ați descoperit tot ce putea fi mai distructiv, aveți puterea să distrugeți Pământul și încă zece planete pe lângă și nu vă opriți nici acum, dar nu puteți învinge cea mai mică particulă de viață. (Râde)

Ea: Și noi suntem create, și noi vrem să prosperăm ca și voi, și noi procreem și ne înmulțim. Dar noi avem și un scop, nu ți-l spun încă.

Eu: Bine, dar prosperitatea voastră, ne omoară pe noi, dacă noi murim nu dispăreti și voi? Nu putem ajunge la un acord ceva?

Ea: Nu așa faceti și voi? Vă înmulțiți peste măsură, intoxicați planeta cu deșeuri, omorâți toate ființele din jur, sufocați pamântul cu toxine. Până și când muriți nu vă întoarceți în natură. Aduceți cu voi în pămant haine de plastic, cauciuc. Ca să nu mai vorbesc de cavouri, cripte. Mormintele voastre sunt ca niste coșuri inflamate pe fața pământului ce trebuiesc stoarse să se vindece pământul de voi.

Eu: Ce discurs dur, nu am privit niciodata un mormânt așa…

Ea: Ce sperați ca un mormânt așa vă păstrează amintirea vie? Asta a fost mereu grija voastră, nemurirea, să nu fiți uitați, NEMURIREA. Vă simțiți mici și neînsemnați și fustrarea voastră străbate timpul.

Ea: Voi sunteti o BOALĂ a Pământului, ați cuprins tot, distrugeți tot ce atingeți, pângăriți tot ce atingeți. Sunteți gata să omorâți gazda pe care trăți. Exact ca cea mai rea boală.

Eu: Da….Ai dreptate…. Dar stai… Dacă noi suntem BOALA, David voi ce sunteți ? Tu David ce ești?

Ea: Spune tu, stiu că realizezi, dar nu vrei să crezi.. (zâmbește)

Eu:…..Ești… TRATAMENTUL.

Ea: da, unul din ele.

    Deschid ochii, se întunecase, vântul rece și înghețat îmi potolea frisoanele. Era deja întuneric, mă ridic încet și plec ușurel spre casă.     Pardon, ...plecăm.

Comentarii