joi, 10 decembrie 2020

ABISUL

 




ABISUL 


Capitolul I 


    745, numărul lui. Deținut 745, sectorul F – deținuți periculoși cu infracțiuni cu violență, închisoarea din Sainte-Anne sudul Franței. 
    745 e tipul nostru , un viețaș cum se spune în mediul acela, condamnat fără șanse de eliberare condiționată. Împărtea celula de 9 mp cu încă 3 persoane. Condamnat pentru multiple înfracțiuni de jaf armat, furturi din locuințe, viol. Evadat din două închisori, petrecuse 11 ani din cei 35 prin diferite detenții. 
    Ultima lui faptă a rămas în ziarele din Paris ca și cea mai oribilă crimă din ultimul secol. Fusese surprins de o familie care se întorcea din vacanță în casa pe care o jefuia. Îi omorâse pe cei 3 membrii ai familiei, soțul primul împușcat. Soția a fost imobilizată cu un cablu de veioză , legată de pat și violată 2 zile la rând în fața fetiței cuplului. A fost surprins de poliție întreținând relații sexuale cu trupul fără viață al copilei după o săptămână. Medicii legiști au constatat că fetița murise cu 3 zile în urmă agonizând într-un chin cumplit. Fusese torturată cu tigară stinsă pe piele în zonele intime și curentată în mod repetat cu un cablu conectat la rețeaua electrică. Trupul ei firav a cedat după 2 zile de chin continuu. 
    Crima lui a produs oroare chiar și printre cei mai înrăiți infractori din închisoare, nimeni nevrând să stea cu el în celulă. Dar supra-aglomerarea instituțiilor de gen din Franța nu a permis să fie izolat.       Scârbiți si înfricoșați de el, o parte dintre deținuți au încercat să îl asasineze, existând un cod al onoarei în închisoare, violatorii de copii fiind victimile cele mai dese ale omorurilor, căci fiecare avea cumva pe cineva drag afară. Dar 745 era un tip care trecuse prin multe și prin multe închisori și a supraviețuit cu ajutorul violenței extreme ce sălășluia în el. Ultima tentativă se încheiase cu moartea atentatorului care fusese înjunghiat cu propiul șiș la duș si apoi castrat. 
    Colegii de celulă au dormit, un timp, cu schimbul pentru ca mai apoi să devină instinctiv sclavii lui din frică și teroare. Individul nostru avea tot timpul o privire goală iar ochii lui verzi, ca de smarald, priveau tot timpul prin tine. Celula lor era plină de pliculețele cu droguri, țigări, telefoane mobile deoarece puținii gardieni care aveau curaj să le controleze celula erau cei corupți ce acceptau mită până și favoruri sexuale. Să vezi un gardian siluind un deținut la spălător în schimbul unui plic cu heroină în timp ce alți doi colegi ai lui păzesc scena și vorbesc despre meciul de duminică seară nu e o scenă pentru cei cu stomacul sensibil. 
    Aici în acest mediu, îl întâlni doamna Janine Metrelle în vârstă de 60 de ani, psiholog de 35 de ani, pe 745. Fusese desemnată de către minister să aplice cel mai nou program de reabilitare a deținuților fără șanse de reabilitare. Cineva introdusese un proiect obscur în minister cu o nouă metodă de terapie bazată pe hipnoza regresivă iar proiectul obținuse finanțare și trebuia aplicat și banii cheltuiți. Pentru asta Janine, cel mai bun psiholog francez si autoare a multe lucrări despre minte, sexualitate și psihopatie, fusese desemnată să îl cerceteze pe 745 și să vadă dacă o minte ca a lui poate fi scanată și cercetată. Până la urmă ea era cea care redefinise psihanaliza. Dacă nu ea atunci cine? 
    Janine era o femeie singură, avusese două casnicii, dar faptul că nu a putut avea copii a determinat eșecul casniciilor ei. Fusese o femeie foarte frumoasă și curtată, înaltă, blondă. Nu a fost niciodata una din fetele cuminți. Deși excela la învățătura a fost dintotdeauna atrasă de propria sexualitate, de experimentare, de artă și de legătura dintre ele. Avusese o reputație de consumatoare de bărbați dar cand întâlni dragostea o recunoscu. Nu încetase să își exprime sexualitatea sau pasiunile dar se dedicase studiului acestora. Probabil de aici uimitoarea desăvârsire pe care o avea când analiza infracțiunile sexuale și autorii lor. 
    Își instală un biroul în incinta închisorii unde avea să lucreze în condiții de siguranță maximă cu 745. Biroul era un fostă cameră de interogatoriu unde se instalase o masă de inox, cu o bară sudată la mijloc și un belciug unde detinul va fi prins cu un lanț și cătușe. Deținutul avea o oarecare libertate de mișcare dar nu întratât cât să poată răni pe cineva. Plus că ședințele vor fi atent supravegheate prin geamul de plexic opac de un gardian iar ea avea în plus și un buton de panică. 
    În acest mediu îl întâlni Janine pe 745. Studiase dosarul, văzuse pozele oribile de la dosar și filmările de la interogatoriu când el recunoscuse senin ce făcuse. Ancheta mersese pe repede înainte așa că nu erau foarte multe date despre el la dosar în afară de cele obișnuite ca loc de naștere, studii, antecedente, semnalmente fizice și cazier. 


Capitolul II 


Îl găsi acolo la masă legat cu cătușele privind-o cu ură tăcută. Puse dosarul pe masă. 

- Bună ziua Karim. 

El o privea și nu spunea nimic. Ea desfăcu dosarul , îl răsfoi un pic și îi spuse. 

- Karim, pentru 6 săptămâni, voi fi psihologul tău. Ministerul te-a înscris într-un program de cercetare și reabilitare. Vom folosi psihoanaliza, psihoterapia și regresia hipnotică pentru a vedea dacă te putem ajuta. 

Privirea lui căpătă brusc intensitate și esență. 

- Vrei să te joci cu creierii mei? De ce? Crezi că sunt șoarecele vostru de laborator? 

- E un program guvernamental de cercetare , ne putem ajuta reciproc. 

Se repezi brusc la ea și ajunse la 20 de cm de fața ei. 

- Du-te dracului de târfă bătrână! O să te omor ! 

Deci monstru era puternic și era mult mai la suprafață decât credea ea. Ceva îl deranjase din prima. Trebuia altă abordare. 

- Karim dacă colaborezi pot recomanda pentru tine condiții de detenție mai ușoare, vei putea să părăsești aripa F iar dacă programul este un succes pot recomanda scrimbarea încadrării tale și după 4 ani poți întra în comisia de eliberare condiționată. 

Se potoli brusc, monstrul se retrăsese, deci se putea lucra cu el sau cel puțin se putea negocia. 

- Doamnă, sunt bani aruncați pe geam sau dumneavoastră ați fost păcălită. Programul e făcut să fie un eșec de fapt. Dar mie îmi e totuna, dacă mă puteți muta de acolo chiar și pentru un timp, sunt mulțumit. 

- Bine. Vom încerca. Mă numesc Janine Metrelle, sunt psiholog specializat în comportamentul psiho-infracțional. Sunt desemnată să lucrez cu tine. Ști ce este regresia hipnotică? 

- Nu 

- Hipnoza este o stare indusă prin care vom încerca să explorăm trecutul tău și să vedem problemele tale, dar am nevoie de colaborarea ta. Nu putem altfel. 

-Și dacă nu pot fi hipnotizat? 

-Științific vorbind doar 1% din populație se încadrează în acest descriere, de nu pot fi hipnotizați. Dar categoria ta de persoane e specială și nu e înregistrat nici un caz de imposibilitate hipnotică. 

- Categoria mea? 

- Da Karim categoria ta, ești catalogat ca și psihopat lipsit de empatie fară capacitate de a avea remușcări și control comportamental. O persoană cu tendințe puternic axate pe propria ta dorință și care nu manifestă empatie pentru alții , superficial emoțional, rămai imperturbabil în cazul deceselor celor apropiați, în cazul divorțurilor sau orice tragedie din viața ta. 

-Am înțeles. Și ce vrei tu de la mine? 

-Eu cred că oamenii pot fi reparați, cred că toți ne naștem normali și ceva sau cineva pe parcurs ne schimbă, ne strică. Cred că dacă găsim acel ceva putem găsi soluții. Gândește-te la mine ca la un mecanic de oameni. 

- Bine, deci dacă tu ești un mecanic de oameni eu sunt un om stricat... 

    Janine îl studie pe Karim mai îndeaproape, era un bărbat atletic de statură medie cu un ten măsliniu moștenit de la tatăl său, imigrant algerian de rit islamic, cu ochii verzi ca marea, brunet. Era un barbat chipeș. Nu putea spune frumos dar era chipeș. 
    Ea știa foarte bine farmecul lor. Da, surprinzător au un farmec, nu pot fi citiți. Deși superficial emoționali și într-o continuă căutare de noi parteneri pot fi șarmanți și deschiși, faptul că au o încredere exagerată în ei poate să atragă. La sfârșit victima sedusă este abandonată sau în cazuri de patologie extremă omorâtă. Fiecare din noi a întâlnit un asemenea pradător în viața lui fără știe cu ce are de a face. 
    Karim avea ceva în plus față de tinerii arabi din închisoare. O duritate exprimată de oasele maxilarului și ale frunții. Mama sa originară din Europa de est, din Moldova, o țară ex-sovietică îi dăduse duritatea asta de fier. 

- Karim , pentru astăzi e deajuns, am făcut cunoștință, am stabilit că putem colabora. Voi veni de 3 ori pe săptămână la tine în ședințe de câte 2 ore. 

    Primele sedințe îl lăsă pe el să îi povestească de el, cine e, de unde vine, unde a crescut, să îi povestească de copilărie părinți, școală, prieteni. Era important să stabilească legături cu el, punți, așa cum le spunea ea. Apoi trebuia să vadă ce ascunde , unde e peștera Monstrului și de unde se hrănește el. 
    Crescuse în suburbiile Parisului, într-un ghetou unde poliția nu intra. O societate segregată. Un tată intolerant religios care își bătea soția de câteva ori pe săptămână. O mamă venită dintr-o țară săracă și care accepta cu stoicism orice pretenții și tratament în speranța unui trai mai bun. Toate aceste tratamente, bătăi încasate pentru fiecare cruce pe care o făcea la început, munca grea la care era silită, fusese dusă de el să facă curățenie la o moscheie ce avea un azil de bătrâni anexat, unde lucra în 3 schimburi. Toate astea o făcuseră o femeie depersonalizată care accepta orice. Tatăl se ocupa cu traficul de opiu care îi parvenea de la familia sa din zona Magrebului. 
    Abandonase școala după primele 5 clase, tatăl nefiind de acord cu educația laică din școlile din Paris și dus la una din școlile arabe de pe lângă o moschee unde se învăța aritmetica , Coranul și limba arabă. Nu a reușit să se adapteze în acea lume severă a islamului. A fugit de acasă la 15 ani și a început să fure din locuințe. La început singur prin jurul Parisului unde fura doar ca să trăiasca, pentru ca mai apoi infracțiunile lui să creasca în amploare și violență. A fost implicat în diferite organizații criminale. 
    Viața lui amoroasă se rezumase la prostituate și femei ușoare cu care a avut relații pasagere. Singura lui relație de durată a fost cu una din prostituatele care lucra în Paris, Monique, și ea venită din cartierul unde crescuse. Fusese și prima lui victimă. O sugrumase cu mainile goale și o abandonase în camera motelului. 
    Trecuseră deja 6 sedințe din cele 18 și Janine nu găsise încă un indiciu despre EL. Da, o viată grea și plină de lipsuri, un părinte violent dar astea nu erau mai multe sau mai puține decât cele ce afectau 50% din populația Parisului. 
    Sedințele de terapie nu puteau începe până nu găsea cauza, sedințele de hipnoză o aduceau mereu aproape dar parcă niciodată acolo unde trebuia. El colabora foarte bine mulțumit de noile privilegii căpăte: o celulă unde avea doar un coleg și dreptul la plimbări în curtea închisorii, lucru care celor din aripa F le era refuzat. 
    Putea spune că el se comporta precum un coleg de birou, venea povestea, răspundea la întrebări, se confrunta cu trecutul dar ceva nu ieșea. Nu îi putea spune lui direct că nu merge dar ea își pierduse speranța. 
    Dar asta până într-o zi. Sub hipnoză el fuse dus în jurul vârstei de 8 ani și o vede pe mama. Janine deobicei îl intreba ce simte fată de ea?, dacă o iubește?. Invariabil răspunsurile erau: milă și da o iubesc. 

În ziua aceea ea întrebă altceva. Ce nu îți place la ea Karim? 

A urmat o pauză… si apoi : 

- Mama nu da! Mama! Nu mint ! Nu da! 

-Ba da ! E adevărat ! 

- Să plecăm de aici ! Să plecăm ! 

Karim izbucnii în lacrimi. 

- Te urăsc ! Te urăsc și pe tine. 

  Janine era entuziasmată. Găsise peștera în sfârsit. Acum mai trebuia să găsească Monstrul. Il trezi deoarece în această stare era pericolos să îl tină mult timp. Se trezi încet și senin, nu tinuse minte nimic din ședință. Acesta e unul din indicii că sondase momentan doar până la amintiri și nu intrase în emoții. Pentru început era deajuns. Avea timp, da, va cere o prelungire. Era încântata de ea că nu își pierduse îndemânarea de a lucra cu psihicul uman. 
 La ședința următoare ea decise că da, trebuie să se ducă până la capăt. Să vadă ce e acolo. Îl duse din nou acolo în preajma mamei. 

- De ce ești supărat Karim pe mama? 

- Că nu vrea să mă creadă! Că nu plecăm de aici! 

- Tată nu ! Tată nu din nou, te rog...plâns. 

- O să te omor, o să vă omor pe amândoi ! 

Emoția ei era extremă. Ce era acolo? 

- Ce îți face Karim? Ce face tata?... 

- Tata îmi pune opiu în mâncare seara. Îi simt gustul pentru că așa miroase el tot timpul. Mă obligă să mănânc...oricum e singura mea masă pe zi. Și apoi intră în patul meu dezbrăcat… 

- Karim poate nu e așa...poate visezi de la opiu. 

- Îl simt...îl simt în mine….izbucni în plâns 

 Janine găsise monstrul. Dumnezeule...cât era de mare și îngrozitor...Așa ceva ?!... Pentru prima dată în cariera ei se simțea copleșită. Știa din cazurile studiate că acel copil fusese distrus de două lucruri. Nu fusese distrus de abuz ci de faptul că ființa cea mai dragă, cea care ar fi trebuit să îl iubească și să il protejeze a refuzat să creadă sau a acceptat situația. De parcă asta nu era îndeajuns de greu, copii sunt efectiv făcuți bucăți, psihicul lor aproape divizânduse de durere pentru că abuzul le creea involuntar plăcere. Da, asa e corpul nostru construit, atingerea provoacă plăcere și fără să vrem… Dacă mai adăugam stimularea neuronală a drogului avem Monstrul efectiv în față. 
    Janine îl studia pe el , pe Monstru. Nu îi vedea slăbiciunile. 
    Îl trezi pe Karim. De data asta spărsese pragul emoțiilor, el era devastat. Știa că ea văzuse. Era un moment prielnic să vorbească cu el sau nu. Acum poți stabili o legătură puternică cu pacientul sau pacientul rușinat poate rupe orice legătură cu tine. 
    Neștiind ce să facă doar îl privea. La un moment dat văzu în el acolo băiețelul acela chinuit și plin de frici, de spaime și frustrări. 
    Se ridică și îl luă în brațe apoi îl consolă ca pe un copil. Asta era ce simțise că trebuie să facă. 
    Din ziua aceea a lucrat încet cu el încă 10 ședințe de psihoterapie și medicamentație ușoară. L-a confruntat cu temerile și spaimele lui. A aflat motivul crimelor pe care le făcea. 
    Monique a murit pentru că i-a spus că taicăsu a fost prins în vechiul cartier violând un copil și fusese arestat și apoi omorât în închisoare de alt deținut. A omorât-o de frică ca ea să nu vadă că a fost abuzat, fapt pe care el îl vedea inevitabil. 
    Viola și omora femei pentru că pe toate le vedea drept vinovate, toate erau mama lui. 
    Chinuia, viola, și omora copii pentru că așa era el. Un copil violat, chinuit și mort pe interior. Acolo voia să îi ducă pe toți, să fie toți ca el. 
    Ultimele două ședințe le dedică omului din el, să îl facă să înțeleagă cât de mult a greșit. Să vadă dacă regretă, dacă există căință și șanse de reabilitare. Dacă ea mecanicul reparase încă un om sau nu…. 




Capitolul III 


    După o săptămână și o ultimă ședință Janine închise dosarul se ridică și îi aruncă o ultimă privire. 

- Karim ești bine? 

- Sunt bine doamnă. 

    Și lacrimile începuseră să îi curgă pe obraji în timp ce sughițurile și oftaturile îi poticneau respirația. Pentru prima dată ea văzu în el emoție. Ochii ăia de smarald pentru prima data nu mai erau goi. Erau plini de durere, de acceptare și compasiune pentru el însuși. Monstrul ală care pusese stăpânire pe el pentru prima dată își pierduse puterea. Karim regreta tot. Ea reușise !. 

- Sunt bine ! Repetă el încă o dată printre oftaturi și lacrimi. 

  Janine plecă spre universitate la biroul ei unde întocmi documentația pentru cazul lui. În următoarele 5 zile se adâncii în muncă terminând raportul și concluziile studiului. 
    Pentru încă 3 zile făcu articolul cu privire la studiul efectuat și publică în revista de specialitate a universității cazul, modalităti de abordare a terapiei și succesul obținut. Articolul ei avu un succes răsunător aproape imediat. Cererile pentru acel program și metoda de terapie au curs de la multele penitenciare franceze supra-aglomerate. 
    Janine a mers la penitenciar și a depus dosarul pentru comisia de eliberări condiționate. La momentul când depuse dosarul, o emoție ciudată o cuprinsese. Un soi de fericire, speranță și altceva. Ce? Plecă îngândurată la birou. Conducând mașina prin orașul în care ploua torențial se opri la intersecția din apropierea universității. Se dădu jos din mașină în ploaie și izbucni în lacrimi. Iubea. Bătrâna ei inimă iubea din nou… 
    Karim se vindecase prin dragostea ei pe care el a simțit-o și nu prin terapia programului. Se simțea epuizată psihic. Cum de nu realizase asta? La sutele de pacienți și miile de ore de studiu. Tocmai ea nu văzuse asta? Tocmai ea nu se văzuse… 
    Următorul gând o făcu să se prăbușească în genunchi pe asfalt. Ce se va întâmpla cu monstrul din el când va simți că nu e iubit? Ce se va întâmpla când cea mai mare frică a omului din el , frica de a nu fi iubit, frica de a pierde sau a ți se refuza dragostea? Va fi încă o femeie care l-a părăsit ... Monstrul ală va reveni inzecit, va acapara totul și fără șanse ca el să își mai revină vreodată. 

- Ce am facut?… 

    Se sui în mașină și demară în trombă spre universitate. Trebuia să retragă dosarul lui, să trimită un mail prin care retracta totul. Fusese o greșeală, o mare greșeală. Greșeala ei se va răsfrânge asupra a zeci de cazuri ale deținuților din țară, sute în lume, poate mii. Totul era greșit, articolul ei, dosarul, faima căpătată, stima colegilor, totul… 
    Se grăbi spre birou. Urcă pe scări în fugă până la etajul 2 ne-având răbdare să aștepte liftul. Ajunse gâfâind în fața biroului și intră. 

Surpriză !!! 

    Toți colegii erau în birou cu șampanie și baloane, organizaseră o petrecere surpriză. 

- Felicitari Janine ! Dă-mi voie să fiu primul care te felicită ! Ai fost numită președinta Organizatiei Psihologilor din Franța! 
    Janine leșină. Când se trezi lângă ea era doar decanul universității iar ea era întinsă pe canapeaua din birou. 
- Hei J nu credeam că ești așa emotivă ! Tocmai tu. Toți credem că meriți tot, nu ai de ce să te emoționezi. Peste tot în țară se raportează succese cu programul acela și metoda ta. 
    Janine începu să se gândească: Oare chiar mergea? Oare a tras ea concluzia greșită? Poate că el nici nu observase dragostea ei nu? Nici nu avea de unde nu? E o profesionistă. Da ! Așa e ! Metoda a mers ! Da, Karim e ok. Și ea va uita dragostea asta pasageră și ciudată. Era o femeie de 60 de ani respectabilă cu o carieră în spate. 


Capitolul IV 


    Timpul a trecut cu succes pentru Janine, timp de 5 ani a tinut coperta tuturor revistelor de specialitate, a fost declarată psihologul anului, era rectorul universității. Următorii 5 ani i-a dedicat studenților săi si perfecționării metodei sale prin tinerii absolvenți. Nu se gândea să se retragă din activitate. Se simțea împlinită sau chiar mai mult, un destin împlinit. La vârsta de 65 de ani a primit o decorație onorifică din partea președintelui și a avut parte de o festivitate împreună cu studenții ei și aproape toți colegii. 
    Era o vară caldă , foarte caldă și o zi de sâmbătă. Janine era pe terasă în sezlong cu o limonadă rece. Citea o revistă lejeră de modă și alinta puiul de pisică ce se aciuiase pe lângă căsuța ei. 
    Se auzi suneria cu două apăsări prelungi. Cine putea fi? Ea era o femeie singură iar puținii prieteni îi erau o parte din colegii de muncă care ar fi sunat înainte, dacă treceau. Probabil era un comis voiajor. 

- Bună ziua doamna Janine! 

    Era el, Karim, liber afară. Nu îl văzuse niciodată îmbrăcat altfel decât în salopeta de deținut albastru tocită și altfel decât tuns scurt. Era de nerecunoscut, într-o geacă de piele neagră cu dungi galbene , un tricou alb , blugi și adidași negrii. Părul lui negru lucios lăsat un pic lung și tenul lui perfect măsliniu contrastau puternic cu ochii aceia ai lui. Ochii ăia ca ai unei feline de pradă o priveau cald și zâmbitori. 

- Intră, rosti ea cu emoție. 

Ea șe aseză tremurând ca o adolescentă pe canapea și el pe unul din fotolii. 

- Am ieșit acum 3 săptămâni. Comisia mi-a aprobat eliberarea condiționată datorită concluziilor dumneavoastră. Am vrut să vin de atunci dar nu puteam să mă prezint așa cum eram. Mi-am luat un timp să mă curăț de mirosul de închisoare… 

- Karim...nu trebuia...puteai să suni doar să îmi multumești. E meritul tău nu al meu că te-ai reabilitat. 

- Știm amândoi că nu e așa Janine. 

    Ceva era în neregulă cu el. Zâmbea era calm dar… ceva în capul ei suna alarma. Fugi ! Trebuie să fugi ! Dar nu se putea desprinde de jos. Practic era ca și paralizată. Ca un șoarece, în fața felinei, care leșină de frică înainte să fie mâncat. 
    El se ridică brusc, o apucă , o ridică la el și o sărută pătimaș. Emoțiile o copleșiră. Era ca o cârpă în mâinele lui. Când realiză că e goală pe podea nu putu să se gândească decât că îi e de rușine de copul ei bătrân, ea care fusese atât de frumoasă… Săruturile lui intense și mângâierile pasionale o făcură să uite tot, trupul și mintea ei se abandonară cu totul. O poseda cu totul, într-un ritm căruia ea nu i se putea opune în nici un fel. Atunci când o apucă de gât continuând să o pătrundă, corpul ei se încordă ca un arc și realitatea dispăru pentru câteva clipe. 
    Mintea ei se umplu de imagini cu flori de primăvară pe care ea le iubea așa de mult în copilărie și pe care le aduna în poiana din fața casei bunicilor. Când deschise ochii apucă să vadă cuțitul lung din mâna lui care se îndrepta spre pieptul ei. Nu simți durere sau regret. Se uită în ochii ăia de smarald ai lui și zării ABISUL. 



”Cel care se luptă cu monştrii, să ia aminte, să nu devină el însuşi un monstru. Iar de priveşti îndelung abisul, află că şi abisul îţi scrutează străfundul sufletului.”



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu