sâmbătă, 2 ianuarie 2021

MAGUL

 




MAGUL 


Capitolul I 


    În munții păduroși din Nordul Europei pe vremea când munții erau încă acoperiți de păduri dese, întunecate, pline de brazi uriași erau multe orășele ce trăiau din exploatările forestiere, comerțul cu lemn și produse din el. Aceste comunități în genere erau izolate, ei coborând în jos la vale să vândă lemnul sau comercianții mai mari din marile orașe urcau la ei cu șiruri de care uriașe și achiziționau lemnul.
 Întâmplarea noastră se petrece într-unul din aceste orășele izolate din munti, Wotanberg. Orășelul păstrase încă denumirea vechiului zeu al nordului de care încă se simțeau legați. Dar legătura lor cu zeii păgâni ai nordului era mult mai profundă decât am înțelege noi acum.
    În acest oraș comunitatea era împărțită în două, partea din centru unde se prelucra lemnul în mici ateliere, unde se organiza lunar un târg pentru cherestea , drugi și altele. Aici pe străduțele noroioase viața se desfășura ca în orice alt orășel de munte, cu mici prăvălii ce vindeau produse din vale, unde era un han pentru puținii trecători.
    Hanul avea și taverna satului unde se servea bere în halbe uriașe de metal sau lemn. În partea a doua a orașului la marginea pădurii trăiau logger-ii, cei care se ocupau cu tăiatul și adusul în oraș a buștenilor. Traiau separat de comunitate și arătau diferit față de restul. Legenda spunea că veniseră din nordul înghețat și se stabiliseră aici. Erau înalți, solizi, cu plete negre, cu priviri întunecate și neprietenoși. În această comunitate exista o cabană mai izolată în pădure, făcută din bușteni uriași unde trăia unul din eroii nostri. Era cel care aducea cei mai mari și mai scumpi bușteni din inima muntelui. Era cel la care atunci când cobora din munte cu cei doi cai negrii uriași, ce trageau cu lanțuri lemnul, se formau cozi pentru a cumpăra acei bușteni perfecți. Nimeni știa de unde îi aduce nici măcar cei din comunitatea lui. Nimeni nu știa cum îl cheamă, îi spuneau simplu Bergman (Munteanul).
    Înfățișarea lui era înfiorătoare. Un idivid, uriaș de peste 2 metri, cu o frunte lată, cu un maxilar pătrat, cu o barbă roșie până la piept, cu părul roșu prins intr-o coadă împletită grosier pe spate. Îndividul cântărea 160 de kilograme iar mâinile lui păreau niste drugi uriași de lemn. Putea îndrepta potcoavele cu mâna goală și avea pieptul cat un butoi de bere de 200 de litri pe care îl putea ridica singur de jos.
    Nimeni nu știa de unde venise și din ce neam era cu adevărat. Logger-ii spuneau că l-au găsit aici în pădure acum 200 de ani dar asta nu era luată în serios, fiind mai mult o legendă. Pe lângă cabana lui erau văzuți mereu wargii așa cum încă îi numeau sătenii.
    Haitele de lupi au prădat gospodăriile mulți ani și omorau locuitorii care îi prindeau noaptea afară din case. 

    Totul până când într-o noapte acum 15 ani lupii au încolțit o femeie cu un copil în brațe în fața hanului unde erau baricadați 20 de săteni îngroziți. 3 wargi încolțiseră femeia și copilul care urla ca din gură de moarte. Mârâietele se auzeau dinăutru de îi făceau pe toți să tremure. 

    Când primul lup a dat să sară la gâtul femeii un urlet neomenesc s-a auzit : 

    - Haaaașșșșșșaaaa ! Și lângă femeie a apărut uriașul Bergman mârâind către lupi. Lupii au dat un pas înapoi. Bergman a scos de la spate o secure uriașă ce părea ușoară ca un fulg în mâna lui. Lupii ezitau , el a făcut un pas în față cu securea deasupra capului și lupii s-au împraștiat. 
    A luat femeia apoi de păr și târât-o până în fața hanului cu tot cu copilul din brațe, care paradoxal încetase să plânga. 
    
    - Deschideți !….Deschideți că sparg ușa ! 

    Și ușa se deschise încet scârtâind. Uriașul se aplecă pătruse înăuntru , lăsă femeia pe podea care se ridică și fugi într-un colț. 

    - Toți tăiem lemne din pădure, din asta trăim!, tună el. Pădurea își trimite wargii să își ia tributul pe care voi nu îl plătiți așa cum trebuie, cum făceau strămoșii vostri. Zeii vechi sunt supărați. Vă pot împăca eu cu pădurea și zeii. O dată pe an îmi veți da un copil mai mic de 7 ani și îl voi încredința pădurii. Și restul anului vom sta toți liniștiți. Mâine e luna sângerie, e timpul potrivit. Alegeți voi copilul sau îl aleg eu. 
    Și Bergman a plecat dispărând în noapte. A doua zi locuitorii s-au adunat în piața orășelului cu tot cu preotul lor creștin. După îndelungi dezbateri, preotul a recunoscut că este peste puterile lui să îi apere de spiritele pădurii, deoarece aici încă sunt spirite și demoni vechi, puternici. Au hotărât ca în fiecare an să dea un copil bolnav, pădurii, care oricum nu avea șanse să trăiască.
    Și așa Bergman primea la fiecare început de toamnă, când luna e sângerie, unul din copiii din Wotanberg pe care îl ducea în pădure și care nu se mai întorcea. De atunci lupii nu au mai fost văzuți prin oraș si nici un locuitor nu a mai fost omorât de ei.
    Viața orășelului intrase într-o oarecare normalitate în care fiecare își vedea de treaba lui și îngrijeau copiii cât se poate de bine să nu cumva să fie unul din cei bolnavi.
    La momentul povestirii noastre trecuseră 15 primăveri de la acea întâmplare iar timpul lunii sângerii se apropia. 



Capitolul II 


    Cu 3 nopți înainte de plata tributului, pe o vreme ploioasă, când soarele apusese de mult timp în oraș pe drumul din vale a apărut o siluetă întunecată călare pe un cal. Silueta s-a apropiat de han, a legat calul in grajd și-a luat desaga în spate și a intrat în han spre uimirea celor de acolo care îl priveau muți. Era îmbrăcat cu o pelerină de piele neagră si o pălărie țuguiată din același material, cu o cingătoare de metal cu o pasăre la brâu, niște cizme uriașe până la genunchi, avea părul lung purtat pe umeri negru grizonat și niște ochi gri care aruncau fulgere. Era înalt, mai degrabă slab față de loggerii orașului. Apa se scurgea de pe el pe podeaua hanului. Hangiul se repezi să îi ia desaga și pelerina. 

    - Bună seara domnule ! Doriți o cameră, o masă? O bere? Vă putem da o friptură de vită rece și bere de secară. 

    - Dă-mi friptura aia lângă foc acolo arătând o masă liberă, și du-mi desaga si pelerina în cea mai bună cameră pe care o ai. Și aruncă un gulden de argint pe tejghea. Hangiul înșfăcă cu rapiditate moneda și plecă cu desaga omului și pelerina sus pe scări. Omul nostru șe așeză la masă și își puse sabia lungă la îndemână pe masă. Scoase din sân o pipă și o punguliță de tutun pe care îl îndesă tacticos în pipă și își aprinse tutunul cu un amnar. 
    In timp ce pufăia liniștit pipa, hangiul îi aduse o strachină cu friptură de vită și o halbă de bere. 

    - De unde sunteți domnule? Dacă îmi permiteți. Și cu ce treabă pe la noi? 

    - Sunt din Saxonia de peste mare. Și de ce am venit aici o să vezi peste 3 zile. Acum lasă-mă să mănânc liniștit. 

    Hangiul se îndepărtă rapid iar cei din tavernă își continuară discuțiile, fiecare mai trăgând pe furiș câte o privire spre străinul misterios. El mâncă în silă jumătate din porție după care o îndepartă, lua halba de bere și sorbea înghițituri lungi din ea pufăind între timp din pipa lungă de tisă cu încrustații de argint. Încet, incet taverna se goli, și rămase omul nostru și hangiul. 

    - Domnule eu o să mă retrag, dacă vrei să mai stați, vă mai las o halbă și o lumânare să vă țină de urât. 

    - Vino aici, Otto, vreau să te întreb ceva. 

    - Nu îmi amintesc să vă fi spus cum mă cheamă domnule. 

    - Nu e nevoie. Eu știu toate numele voastre. Vino mai aproape, spuse omul aprig pe un ton ce nu putea fi refuzat. Ochii îi fulgerau înspre hangiu. 

    - Da domnule, spuneți vă rog. 

    - Peste 3 zile, e luna sângerie aici da? 

    - Da domnule, peste 3 zile. 

    - Al cui copil îl dați pădurii? 

    - Dar domnule... 

    - Răspunde dacă vrei să mai apuci ziua de mâine vierme!, și străinul pune mâna pe sabia de pe masă. 

    - De unde știți? Nu știe nimeni în afară de noi asta... 

    - Duhoarea voastră a străbătut muntele, valea și marea și a ajuns la mine. De când faceți asta? 

    - De...15 primăveri... 

    - Deci jivina e puternică deja... Al cui copil îl dați? 

    - Al Fridei. Ea e văduvă, copilul e foarte bolnav, vraciul și preotul au zis că nu apucă primăvara oricum... 

    - Mâine dimineață o chemi aici pe femeie cu tot cu copil. Ne-am înțeles? 

    - Da domnule. Dar să nu vă gândiți că o fac gratis spuse hangiul cu ochii lui mici și porcini sclipind. 

    Străinul mai scoase un gulden din pungă și îl aruncă. Hangiul îl prinse din zbor și îl indesă rapid în chimir. 

    - Să nu vă gândiți că o să puteți opri asta. Orașul o să vă alunge , asta dacă nu vă omoară Bergman înainte, spuse hangiul chicotind. 

    - Bergman ? Cine e? 

   - E logger, cel care ne-a împăcat cu zeii vechi din pădure, aduce cei mai buni și mai scumpi bușteni din pădure. Toți vor buștenii aia. Numai că îi dă foarte scump, de două ori față de restul, dar nu găsești așa ceva nicăieri, uriași și perfecți fără noduri. 

    - Cum arată? 

    - Un uriaș cu barbă roșie cu o secure uriașă mereu după el. 

    - Securea aia.... cum e? 

    - O secure dublă cu inscripții vechi pe ea. 

    - Da... zise străinul. Deci aici se ascunde... 

    - De când e aici ? 

    - Nu știm domnule, loggerii printre care trăiește spun că e aici în pădure dinaintea lor, că e un fel de spirit al pădurii. Adevărul e că nimeni nu îl cunoaște foarte bine. 

    - Du-te la somn Otto, mâine dimineața mă aștept ca Frida și micuțul Eckerd să fie aici. 

    - Dar... hangiul realiză că străinul știuse și numele copilului. Ce ciudat se gândi el. Ce vrăjitorie mai e și asta?. Va vorbi și cu preotul dimineța să nu cumva să găzduiască un vrăjitor în hanul lui. Atât ar mai trebui aici. Dar banii străinului erau foarte buni și punga lui părea plină. El nu făcea 2 guldeni într-o lună și acum îi făcuse într-o seară. Plecă la somn , mângâind chimirul, după ce lăsă o lumânare groasă din cele bune străinului pe masă. 

    Dimineața la 6 hangiul coborî să plece spre preot și Frida. Străinul era acolo unde îl lăsase în fața jarului, care încă mocnea, el pufăind din pipă. Nu îi spuse nimic și ieși în grabă să își facă treaba pentru care primise guldenul. 

    - Otto! 

    - Da domnule ! 

  - Spune-i preotului tău că numele meu e Simon. Va înțelege. Vă aștept pe toți aici în curtea hanului. 

    Otto plecă buimăcit către preot. Îl găsi la biserică și îi povesti toate întâmplările de la venirea străinului. 

    - Mi-a spus să îți spun că numele lui e Simon și că vei înțelege. 

    Preotul se albi la față. Nu se putea... Simon Magul... era singurul Simon pe care îl cunoștea din scrierile apocrife scoase din biblie. Dar Simon fusese omorât de Petru la Roma... 

    - Să mergem la Frida, Otto, dacă e cine cred eu că e, mare pericol ne așteaptă și noi nu putem înfrunta aici așa ceva. 

    Au luat-o pe Frida și copilul și au ajuns în curtea hanului unde Simon îi aștepta rezemat de peretele hanului. La lumina zile era și mai înspăimântător cu tenul lui livid și ochii aia de un gri pal. 

    - Veziggel ! Apropiați-vă ! 

    - Ești preotul satului. Știi cine sunt eu. 

    - Simion - Magul aș spune dar e mort, nu poți fi tu ! 

    - Crezi că trimisul lui Mithra poate fi omorât de Yahveh - Seth ?!!! Și magul aprope pluti până lângă preot , îi puse mâna în piept și preotul se prăvăli la pământ. 

    - Viermilor ! Sacrificați copiii lui Uindos fiul preferat a lui Yahveh. Acum îl numiți Diavol. Toată biserica voastră se închină lui. Iar tu permiti asta popă! Permiți diavolului să prospere aici lângă voi. 

    - Dar domnule eu… Bergman a zis… 

    - Bergman e un zeu vechi rămas fără putere, fără credincioși. Fură din spiritul pădurii și trăiește din resturile pe care i le aruncă Uindos. Au făcut probabil un pact… 

    - Frida ! Copilul tău e bolnav și peste două zile ar fi sacrificat. Ți-l cumpăr eu. 

    Și străinul arunca la picioarele mamei moneda de argint. Mama o privea cu ochii lacomi ținând strâns de mână copilul. Dădu drumul copilului și se aplecă după monedă. Copilul desprins de mamă se așeză ca vrăjit lângă mag. Frida privea moneda fascinată. Putea trece iarna cu guldenul ăsta, putea salva de la foame celălalt copil. Eckerd ar fi murit oricum… 

    - Da domnule vi-l dau, aveți grijă de el…. 

    - Acum plecați de aici, am treabă. Luă copilul în brațe care se clătina pe picioare și intră în han. 

    - Otto, vreau să îmi aduci un ceaun de apă clocotită și o fiertură de vită pentru copil. 

    - Da domnule. 

    Simion întinse copilul pe pat. Scoase din desagă o mulțime de pungi de piele cu ierburi în ele. Scoase din una din ele o frunză și puse copilul să o țină sub limbă. Când hangiul urcă cu ceanul si fiertura, luă frunza de sub limba copilului și o aruncă în focul semineului aprins de hangiu. Copilul transpira din abundență. Tifosul îl măcina de mult timp pe interior. 

    Simon se îndreptă cu fiertura spre copil și îl hrăni încet cu lingura. Trebuie să mănânci să te întremezi să ai forță să scoatem boala afară. 

    Copilul mâncă tot apoi adormi dus. Simon aruncă câteva ierburi în ceaunul agățat deasupra focului, le lăsă câteva minute, apoi înmuie o cârpă în cean și o puse pe fruntea copilului care gemea în somn. Se așeza lângă el și începu să rostească incantații cu ochii închiși și cu mâna pe pieptul copilului. 

    Nici în ziua aia și nici a doua zi nimeni nu l-a văzut ieșind pe Simon din cameră și nici pe copil. A treia zi de dimineață au coborât în tavernă dis de dimineață. 

    - Otto adu-i două ouă fierte și o cană cu lapte copilului și mie o halbă de bere. 

    - Da, domnule. Imediat domnule Simon. 

    Otto privea copilul mirat arăta întremat și foarte sănătos, roșu în obraji. Se juca în fața jarului cu niște surcele ca orice alt copil. 

    - Otto vreau să pregătești o cameră mai mică pentru copil. Vom sta amândoi aici o vreme. Îti voi plăți ca deobicei. 

    - Da domnule, acum mă duc! 

    - După ce termini, te duci în oras și îi cumperi două randuri de haine și încățari să îl scăpăm de zdrențete astea de pe el. 

    - Da domnule. 

    După asfințitul soarelui lumea se adună în piață cu făclii așteptând venirea lui Bergman care trebuia să ia copilul. Copilul venise acolo singur fără mag. Pe drumul dinspre pădure apăru silueta uriașului călare. Ajunse în piață ,descălecă , privi încruntat sătenii și se îndreptă spre copil. Dădu să îl înșface când mâna lui fu respinsă de o forță mnisterioasă și el se strâmbă de durere. 

    - Ce e asta? Copilul ăsta e sănătos ! Unde e copilul meu? 

    Viziggel , preotul, prinse curaj și rosti: 

    - Era bolnav. Simon l-a vindecat. 

    - Simon? … Simon – Magul e aici deci… Voi veni peste 3 zile după alt copil bolnav. Până atunci vă descurcați cu magul vostru și cu lupii. Se sui pe cal și dispăru în noapte. 

    La puțin timp se auzi primul urlet de lup înfiorător și lumea fugi îngrozită în case ferecând tot. Un grup mai curajos în frunte cu preotul și copilul merseră spre han și intrară în tavernă de la parter.Simon era la locul lui în fața focului cu nelipsita pipă. 

    - Domnule, îndrăzni preotul, Bergman nu a putut lua copilul, iar lupii sunt deja în oraș. 

    - Da popo, nu poate lua copii sănătoși la trup și suflet. Lupii nu îi pot opri eu. Ei sunt atrași de frica voastră. 

    Nu termină bine fraza că se auzi în curtea hanului un urlet înfiorător și apoi cum unul din ei râcâia ușa masivă de stejar. 

    Simon se ridică puse mâna pe ușă și șopti o incantanție. De partea cealaltă se auzi un schelălăit 

    - Aici nu vor putea intra un timp ,cât voi putea eu să îi tin… Dar frica voastră va crește și nu știu cât voi putea face asta. 

    - O să mă rog domnului Isus să ne dea putere domnule, rosti preotul.. 

    - Roagă-te popă, dar Isus -Tammuz al tău nu a venit pe lume ca voi să vă rugați lui sau oricărui zeu sângeros din deșert. Dacă îi ceri ajutorul fă-o doar lui și uită de zeii deșertului. Acolo în pădure este Yahveh și copilul lui. Ați înțeles totul pe dos și v-ați lăsat păcăliți de preoții vrăjitorii a lui Seth.
    Simon se așeză în fața focului și preotul îngenunche lângă ușă și începu să se roage. Copilul urcă în cameră sus la semnul discret al magului. Iar ceilalți șe așezară liniștiți la o masă și se ospătară cu bere. O veselie și încredere se așternu în sală. Oamenii erau veseli și flecăreau. Aveau acum magul lor care îi apăra de cel rău.
    Ritualul se repetă săptămâni în șir, magul chema copilul următor care era la rând la fiecare 3 zile , îl cumpăra. Îl vindeca și rămânea în han. Venise deja iarna, era decembrie târziu, zăpada pusese stăpânire pe oraș, oamenii constriseră un gard masiv din scânduri de stejar în jurul hanului unde erau deja 22 de copii, câte 2-3, în toate camerele hanului. Copii ieșeau ziua la joacă în curte, apoi Simon îi chema înăuntru și le ținea lecții despre scriere, despre natură și tainele ei.
    Părinții copiilor erau fericiți și de multe ori îi priveau prin gardul hanului cum se joacă și ce fericiți sunt.
    Lupii patrulau în fiecare noapte din ce în ce mai mulți și mai fioroși. Oamenii se învățaseră așa cu ei deși le dispăreau animalele din curte, gardurile erau roase și distruse peste tot. Iar ușile și pereții cladirilor erau pline de semne de gheare și colți.
    După al 12 – lea copil însănătoșit Bergman renunță să mai vină în piața orașului după tribut. 

Capitolul III 


    Lupii deveneau din ce în ce mai insistenți și ramâneau uneori până în zori pe străzile orașului. Oamenii au încercat de pe case să îi alunge cu arcuri și săgeți și torțe dar părea că o forță îi apăra de tot și nimic nu își atingea ținta.
    Într-o dimineță , cămăruța Fridei de la subsolului unui depozit de cherestea, fusese găsita pustie și sânge peste tot, curtea plină plină de zăpadă roșie. Ea a fost găsită dezmembrată la marginea pădurii iar fratele de 10 ani a lui Eckerd nicăieri.
    Oamenii au fugit intr-o suflare către han și au intrat. 

    - Frida a murit ! Și copilul ei Abelard credem că e mort și el. Simon trebuie să facem ceva altfel ne vor vâna pe toți nu mai putem rezista așa. 

    - Trebuie doar să nu vă mai temeți de ei. Din teama voastră se hrănesc ei. 

    - Sunt fioroși și din ce în ce mai îndrăzneți și mai mulți, nu putem să nu ne temem magule, rosti preotul. 

    Simon se ridică: 

    - Puteți dar nu știți cum, iar eu nu vă pot arăta asta… 

    Simon ieși afară cu pelerina și palaria țuguiata pe cap. Iși potrivi la brâu sabia și încălecă pe calul său roșiatic. Și plecă agale pe ulița spre pădure. Activitatea tuturor din cauza lupilor se schimbase, erau de cu ivirea zorilor în pădure căci lupii apareau o data cu asfințitul. Astfel cele câteva case ale loggerilor păreau pustii. Mai simțea câte un chip feminin sau de copil după geamuri care îl priveau curioși. Trecu de casele lor și se îndreptă spre pădure.
    Ajunse la cabana munteanului și descălecă. În curte uriasul era așezat pe o buturugă și iși ascuțea securea liniștit. Abelard șe juca cu unul din cei 3 wargi care erau în curte la soare , ca și cum fiara ar fi fost un cățel uriaș. La prezența magului toți 3 se zbârliră și începură să mârâie. 

    - Haaaașaaaa! Mârâi la ei Bergman, și ei se așezară liniștiți în zăpadă. 

    - Deci ai venit magule. Ți-ai făcut curaj… 

    - Am venit să îmi dai copilul Wotan. Nu îl poți păstra. 

    - Deci știi cine sunt. Copilul e aici pentru că așa vrea el nu îl oblig vrăjitorule. Îl poți lua dacă vrea. 

    - Abelard vino aici trebuie să plecăm, spuse magul pe un ton apăsat. 

    - Nu vin vrăjitorule ! spuse copilul strângând maxilarul, pe mine nu mă poți cumpăra ca pe fratele meu. Și copilul se alătură lupului cu care se juca mai devreme. 

    - Wotan dă drumul copilului din puterea ta ! 

    - Vrajitorule copilul nu e aici sub nici o putere. El a scos zăvorul peste noapte să o pedepsească pe mama care i-a vândut fratele. Lupii nu s-au atins de el. A venit sigur aici. 

    - Te urăsc spurcăciune de vrajitor ! Te urăsc pe tine și tot orașul ală. Sper ca lupii să vă omoare pe toți ! Și ura din ochii copilului îl făcu pe mag să dea un pas în spate. Glasul acelui copil deja semăna a mârâit de fiară. Îl pierduse. 

    - Wotan, trebuie să pleci de aici. Nu mai ai temple, tribut și lumea te-a uitat. Ai rămas doar în povești. Ești aproape om. Te sfătuiesc să pleci în Nord să mori acolo liniștit. Înțelegerea ta cu Cernunnos căruia noi îi spunem Uindos iar creștinii Diavol va înceta curând. Nu ai ce să îi mai oferi. Copiii sunt la mine iar diavolul nu îți va mai da seva din copacii aia să trăiești din sufletul pădurii. Vei deveni slab și va trebui să te omor așa cum l-am omorât și pe fiul tău. 

    Wotan se ridică în picioare, apucă securea cu o mână. La gestul lui lupii săriră în picioare cu părul de pe ceafă zbârlit. 

    - Știam că tu ai fost atunci pe mare scârnăvie când el a murit. Tu și Beltane care ți-a păzit corabia de furtună. Crezi că lor le e frică de tine ? tună el arătând spre lupi. Crezi că mie îmi e frică de tine babiloniene? Urlă el ridicând securea deasupra capului. 

    Magul se retrase și se urcă pe cal. 

    - Ar trebui să le fie frică Wotan ! Stăpânul lor știe mai bine. Și ție ar trebui să îți fie frică zeu bătrân ! Mai ales ție ! 

    Și magul porni călare în fugă spre sat. Ajunse la han descălecă intră in han unde găsi mușterii obișnuiți și preotul care își făcuse un obicei să servească gratis bere în tavernă deoarece hangiul trecea totul în contul lui Simon care nici nu observa asta, punga lui cu guldeni părând fără fund. 

    - Abelard e în viață dar nu îl mai putem lua, e al lui acum, spuse Simon și se aseză la locul lui. 

    - Cum adică domnule al lui? Spuse preotul. 

    - El a deschis ușa lupilor Viziggel! El și-a omorât mama pentru că i-a dat fratele. După o așa o faptă sufletul lui e pierdut. Nu mai putem face nimic. 


Capitolul IV 


    Venise luna martie iar primăvara dădea primele semne, trecuse iarna iar locuitorii orăselului erau optimiști. Lupii apăreau mai rar și mai puțini după vizita magului la cabana lui Wotan.
    Lumea se pregătea de serbările primăverii , ale fertilității și belșugului. Era seară iar lumea era la han sărbătorind din belșug cu bere. Afară se auzi un urlet și ușa se făcu bucăți. Bucăți din ea și din vraja ce o proteja zburaseră în toată încăperea. În încăpere pătrunse Wotan cu securea în mână. 

    - Ieși afară scârnăvie e timpul să ne înfruntăm ! Și îndreptă secura către Simon. 

    Wotan avea o parte din haine sfâsiate și era sângerând dintr-o mână și un picior. Simon îl privi pătrunzător și se ridică în picioare. 

    - Sunt flămânzi nu-i așa? Nu mai au răbdare. Te-au atacat pe tine. Deaia ești aici. Îți e mai frică de ei decât de moarte. Dacă te omor eu ajungi în Valhalla. Dacă te omoară ei nu mai exiști deloc. Trebuia să te gândești la asta când ai făcut înțelegerea Wotan. 

    Cei doi ieșiră afară. Se aflau față în față, și se priveau cu ură. Wotan ridică securea și prăvăli o lovitură de secure care ar fi retezat un buștean dintr-o dată. Simon o pară cu sabia lui așa de ușor de nici măcar nu se clinti din loc. Următoarea lovitură veni în lateral lui. Simon o pară la fel de ușor, fandă într-o parte și vârful sabiei lui tâșni fulgerător și străpunse umărul stâng al adversarului. Securea căzu la pamânt iar Wotan urlă de durere. Simon îl privi și îl îndemnă din priviri să ridice securea. O apucă cu cealaltă mână , o roti deasupra capului și dădu o nouă lovitură năpraznică. Figura se repetă, Simon se apără , fandă și sabia se împlântă în umărul celălalt. Wotan se prăbuși în genunchi.
    Simon se repezi lângă el , îi puse o mână pe piept și îl întinse pe pământ. Când ridică mâna un abur, ieși din pieptul uriașului, care părea că urmează degetele vrăjitorului.
    Se ridică cu greu de la pamânt dar nu mai era el. Barba și pletele lui roșcate erau încărunțite. Chipul lui era al unui bătrân de un secol. 

- Wotan, pleacă de aici! Moartea ta nu ar însemna nimic pentru mine. Mergi acasă și mori acolo în liniște. 

    Magul îl ajută pe bătrân să încalece, îi fixă securea de șa, îi puse căpăstrul în mâinile inerte. Calul luă drumul spre pădure și dispăru în noaptea groasă. Nimeni îl mai văzu de atunci pe acele meleaguri.
    A doua zi tot orașul participă la serbarea primăverii, veselindu-se și aducând lauri noului lor zeu Simon.
    După 3 zile de sărbatoare, primăvara aduse o zi ploioasă și cețoasă. Dis de dimineță oamenii văzură pădurea ciudată. Toți copacii erau plini de o făină albă și pânze de păianjăn. Brazii, falnici altă dată, scârțâiau sinistru în bătaia vântului, iar cetina lor era galben verzuie. Au văzut carele loggărilor pline de lucruri casnice cum coborau în șir spre vale. Câțiva au încălecat și i-au ajuns din urmă. 

    - De ce plecați? Unde vă duceți? 

    Unul din ei, rămase în urmă și le spuse: 

  - Pădurea a murit. Tot lemnul e putred. Nu mai avem de ce sta aici. Locul e blestemat. Noi știm mai bine asta. 

    Și se îndepărtă după ai lui. Locuitorii se repeziră în frunte cu preotul lor către han cu topoare și furci. Îl găsiră pe Simon afară cu două care trase de cai pline cu copiii sătenilor. 

    - Magule ce faci aici? Pădurea a murit. Noi ce facem? Unde pleci cu copiii noștri ?, rosti Viziggel. 

    - Treaba mea aici s-a terminat. Copiii voștrii sunt ai mei. Am plătit pentru ei. 

    - Nu pleci de aici viu cu copii nostrii ! Se auzi o voce din mulțime și lumea se apropie roată de mag cu topoarele și furcile în mâini. 

    Simon îi privi rânjind pe toți roată, scoase sabia pe care o roti în jurul lui. Sabia lui se transformă intr-un toiag noduros cu un corb în vârful lui. Se încojură de o ceață verzuie și apoi îngenunche cu mâna lipită de pământ. Rosti niște vorbe de neînțeles și din pământul reavăn începu să iasă o ceață care cuprinse curtea hanului, apoi ulițele și tot orașul. Ceața era așa de deasă că nu se mai vedeau om cu om la 1 metru în fața lor. Orbecăiră un timp apoi se potoliră.

    - Unde e ? Unde e fariseul de vrăjitor?, urlă din toți plămânii preotul. 

    După câteva ceasuri ceața se risipi. Locuitorii orașului văzură că magul dispăruse cu tot cu carele cu copii. Ba și mai mult toți copiii orasului de până în 12 ani dispăruseră din case. Toți cei 40 de copii. 



Capitolul V 


    La o săptămână vântul călduț de primăvară bătea pe ulițele pusti ale orășelui, gemurile deschise ale caselor, scârțâiau aducând a pustiu. Jos pe drumul spre vale se vedea un șir lung de care și căruțe coborând pe drumul șerpuitor.
    După pădure, murise și orașul. Locuitorii se simțeau singuri și pustiiți aici lângă pădurea moartă ca și sufletele lor de oameni care își vânduseră copiii. Nu se mai puteau privi în ochi unii pe alții. Două familii, soț și soție atârnau în streang în grajdurile lor. 
    Nu mai putuseră suporta vina. Șirul lor lung de care, părea o procesiune mortuară. Și nimeni nu mai privea înapoi spre orășelul lor din munți de la marginea pădurii. 



Epilog: 


    Pe tărmul Normandiei, pe plajă, Simon încărca copiii în bărci spre corabia ce aștepta în ape mai adânci. Vâslașii porniră către corabie iar Simon rămase călare pe mal. Avea să plece spre Roma, să fie primul papă. Primise binecuvântarea celor doi de pe corabie care își asteptau prada – tribut.
    Sus pe faleză la depărtare, un bătrân cu un copil alaturi și un lup negru priveau spre corabie. Pe corabie Seth și Cerridwen așteptau bărcile fremătând. Ceaunul ei uriaș era pe punte fumegând.
   Sacrificiul celor 40 de copii avea să fie ultima lor piesă de reprezentare până când vor stâpânii lumea.
    Creștinismul va primi ultima picătură de sânge prin care toți vechii zei iși vor pierde puterea. Ei și Seth câștigaseră. Bătrânul mângâie copilul pe cap și rosti: 

    - Abelard , va veni timpul când toate bisericile lor vor arde ca torțele și lumea se va întoarce la noi. 

    Simon își îndreptă fulgerător privirea sus pe faleză parcă simțind o primejdie. Dar acolo nu mai era nimic. Cei 3 dispăruseră...



Bonus explicativ : 


    Wotan: Odin (anglicizat ca Woden , germanizat Wotan) este zeul suprem în mitologia nordică, care a dobândit înțelepciunea universală sugând seva Arborelui Înțelepciunii. Odin este în același timp și un zeu al morților și al războiului. El ocrotește prin mijloace magice pe marii eroi, însă în cele din urmă îi trădează pentru ca aceștia să fie uciși de adversarii lor. 

    Simon Magul: (Simon din Samaria) a fost un predicator gnostic însemnat din secolul I d.C., pomenit în Noul Testament, în scrierile creștine patristice și în scrierile gnostice. Scrierile creștine îl descriu negativ, cele gnostice pozitiv. Conform scrierilor creștine, Simon Magul ar fi cerut să cumpere puterea Spiritului Sfânt pe bani (Faptele Apostolilor 8, 9-24). De la acest episod, cumpărarea celor sfinte pe bani se numește “simonie”. Este celebru episodul duelului magic pe care apostolul Petru l-a avut cu el la Roma, când Simon s-a ridicat la cer și a zburat. 

    Yahweh: (în ebraică יהוה și transliterat de obicei prin Iahwe sau Iehova) (Tetragrammaton τετραγράμματον în greacă, tradus un cuvânt cu patru litere) este numele propriu al lui Dumnezeu în Biblia ebraică, care înseamnă „El face să devină“ . 

    Cernunnos: zeu mitologic celt, încornorat, irlandezii îl numesc Uindos , stăpânul animalelor și rutului. Se spune că el este la originea imaginii creștine despre Diavol. Este prezentat ca un personaj cu trup de om și cap de țap sau un om cu coarne de cerb. Noile credințe păgâne și tradiți Wicca cred că acesta este “născut” la solstițiul de iarnă, fiind căsătorit cu zeița lunii Beltane, moare la solstițiul de vară într-un ciclul neîntrerupt al vieții și renașterii. Tocmai din această cauză este considerat vital pentru vrăjitoria newage. 

    Seth: (scris și Sutekh, Setesh, Seteh Seti) este cunoscut drept fiu al lui Geb și al lui Nut, fratele lui Isis, Nephthys și Osiris. Seth este un zeu malefic, stăpân al deșertului, reprezentat cu cap de ogar cu coada lungă și cu botul alungit. Este considerat zeul războiului al distrugerii și al violenței. 

   Cerridwen: În traditia din Wales, parte a moștenirii celte, Cerridwen era zeița inspirației și “zeița cazanului magic” – o profetă intunecată asociată cu inspirația și poezia. Era considerată atât mamă cât și zeiță. Cazanul ei putea ridica morții – fiind un aspect important al vieții celtice, servind atât în domeniul casnic, dar și ca unealtă pentru divinație si sacrificii rituale. 

   Beltane : Zeița lunii cetice și tot odată sărbatoare importantă galeza, scoțiană și irlandeză când se sărbătorește viața, primăvara și fertilitatea. Se sărbătorește de 1 mai și este cea mai importantă sărbătoare păgână din Europa creștină. 

    Warg : În mitologia nordică, un vargr (pl.vargar, deseori anglicizat ca warg sau varg) este un lup mare și malefic.

   Mitra - Baal : Zeul soarelui sau zeul suprem. Babilonienii l-au numit pe zeul-soare Şamaş; egiptenii Ra; asirienii Baal; canaaniţii Moloh; perşii Mitra; grecii Helios; druizii Hu şi romanii Sol Invictus - Soarele Invincibil. Lista continuă de-a lungul istoriei şi înconjoară culturi diverse precum hindusă, japoneză, aztecă şi ajunge atât de aproape de casă, practic de fiecare trib indian din America de Nord. Cei mai mulţi oameni de ştiinţă consideră începuturile de venerare a soarelui ca venind din Babilon.

   Zeul Tamuz: Fiul regelui soare. Pe data de 25 decembrie s-a născut Tammuz, copilul zeului-soare. Naşterea lui a fost ovaţionată ca o mare minune. Căzând aşa cum a căzut în timpul zilelor care se măresc încet după solstiţiul de iarnă, a fost văzută ca un augur al renaşterii soarelui şi a fost trâmbiţată cu o bucurie tumultoasă. Moare tragic de tânăr, învie după 3 zile și se înalță la soare după 40 de zile. În fiecare an, ca urmare a morţii tragice a lui Tammuz şi a presupusei lui înălţări în soare, cele patruzeci de zile care preced sărbătoarea lui Iştar au fost puse deoparte pentru post şi tăgăduire de sine pentru a comemora suferinţa şi moartea lui. După cele 40 de zile se venera sărbătoarea zeiței Iștar cu ouă și iepuri simboluri ale fecundității. 
 
Vi se mai pare creștinismul original sau doar o interpretare a unor credințe vechi ?

    Semnificația numerologică a cifrei 40 : 

- În Evul Mediu, când ciuma bubonică a făcut ravagii în Europa, vasele erau izolate în port 40 de zile, înainte de a permite pasagerilor să iasă. Aceasta este și proveniența cuvântului ”carantină”, se referă la această perioadă de izolare de 40 de zile, ”quaranta” în italiană. 

- O sarcină normală, la termen, durează 40 de săptămâni 

- Numarul 40 este un numar complet, in care se produc schimbari majore, transformări radicale, in sens pozitiv: nelegiuirile sunt ispasite, pacatele curatate etc. 

- Celebrul numerolog Anatol Basarab spune despre numărul 40: ”40 este numar absolut 

- Numărul 40 este pomenit de peste 100 de ori în Biblie și este semnificația schimbării și terminării unui ciclu de viață. 

Sursă: wikipedia și alte surse libere.











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu