marți, 26 ianuarie 2021

EROUL

 
De la © Nevit Dilmen, CC BY-SA 3.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=1497089


EROUL



„Cel care va încerca să își salveze sufletul cu siguranță îl va pierde”

 





    În cele ce urmează vă prezint o poveste ce nu va respecta decât parțial datele istorice, restul fiind ficțiune și interpretare personală, rolul ei nefiind să relateze istoric ceva sau să critice convingerile religioase ale cuiva. E născută pentru a pune întrebări.
    Pentru cei care sunt sensibili la subiecte religioase e simplu. Opriți-vă aici.




Capitolul I - Începutul





    Soarele era sus pe cer. Dogorea ca iadul. Caravana se odihnea în oaza aceea micuță în drum spre Mecca. Erau 30 de oameni si 90 de camile. Duceau mirodeni, cafea și boabe de cacao locuitorilor din cetatea sfântă. Comercianții erau în general oameni între două vârste cu chipul brăzdat de riduri si ars de soare. Excepție făcea un tânăr dintre ei cu ochii verzi cu barba neagră tăciune , ce își purta cu mândrie sabia curbată la vedere. Tânărul Mohamed se apucase de această meserie mai degrabă atras de liniștea deșertului decât de dorință de înavuțire. Fusese atras de copil de misticii creștini ce practicau postul și retragerea în peșterile din deșert căutând iluminarea. Deși în tribul din care făcea parte unde credințele erau mai degrabă legate de teluric, de spirite și demoni cărora neamul lui căuta sa le intre în grație, și o mulțime de zei minori, el se simțea atras mai mult de căutarea unui iluminări spirituale.

    Era cunoscut drept unul dintre cei mai corecți dintre ei , care nu profita de izolarea orașelor cetăți și care își punea un adaos modest mărfii procurate. Era unul din cei mai pricepuți dintre ei în calea armelor fiind iute la mânie și vărsând repede sângele celor care încercau să îl înșele sau bandele de tâlhari care mai atacau caravanele. Devenise vestit prin felul în care răpusese singur 5 tâlhari ce atacaseră carvana de anul trecut în care era și el. Dar și mai vestit rămăsese pentru modul crud în care îi omorâse pe tâlharii răniți dar încă în viața. Le spintecase vintrele și îi lasase să agonizeze în deșert în soarele ucigaș. În neamul triburilor ce trăiau în acest pustiu fără de sfârșit era considerat cel mai crud lucru să lași un om în deșert să îl omoare Allah, unul din zeii minori ce se născuse din politeismul venit din Persia. Era considerat zeul deșertului înrudit cu Iahve al semiților din sud.

    Tânărul nostru erou medita la umbra unui palmier privind cu ochii pierduți dunele nesfârșite. Instruirea lui era mai degrabă precară. Cele câteva luni petrecute cu unchiul lui , unul din înțelepții din Mecca nu reușise să îl învețe pe deplin taina scrisului astfel că acea căutare spirituală nu putuse urma calea vechilor manuscrise. Simțea un gol în interiorul lui pe care nu îl putuse umple cele lumești.

    Dervișul pe care îl purtau cu ei de câteva săptămâni își făcuse obiceiul de a-l privi îndelung și în timpul de popas a vorbi cu el. Dervișul îi recita uneori versuri fără sens pentru el. Îi spunea că înțelepciunea și iluminarea se află deja în el.

    Mahomed îl privea cu îngăduință pe acest om mic si murdar. Îl îngăduia pe lângă el mai mult pentru că îi confirma ideea pe care o avea despre sine că este destinat pentru ceva anume. Deși nu era deloc mânat de înavuțire, haine și podoabe scumpe, el fiind mai degrabă îmbrăcat modest ca un fiu al tribului lui, ura murdaria și sărăcia extremă a bătrânului acela care era în de zdrențe și care mirosea a bălegar de cămilă îngrozitor stând în fiecare seară prea aproape de focul făcut din fecalele cămilelor. Dar cumva se crease o relație între ei. Lui Mahomed îi dădea senzația unei figuri paterne pe care el nu o avuse, tatăl său murind înainte de nașterea lui așa că păstra cu toleranță pe lângă el. Felul în care bătrânul îi vorbea îi aducea aminte și de preotul creștin Bahira, pe care îl văzuse cu prilejul unei călătorii făcute, la 12 ani, cu unchiul lui în misterioasa Sirie. Preotul acela îl îndemnase la tahannut în peșterile stâncoase din deșert : ” În deșert și pustiu vei căuta și te vei găsi” . Pentru un orfan ca el care își pierduse și mama la vârsta de 6 ani și care simțea că nu aparține nimănui în lumea asta a fost ca o confirmare a ce simțea, a acelei căutări de a umple golul interior ce îl măcina. Așa că el începu de mic să se retragă în locuri izolate pentru a medita și a - și căuta spiritualitatea.

    Dervișul se apropie de el:

    - Mâine ajungem la Mecca. Înainte de Mecca vei vedea o cărare îngustă care duce spre munți. Lași caravana și marfa în grija unchiului tău și urmezi cărarea până lo grotă. Acolo vei posti 7 zile și vei găsi ce cauți. Din păcate asta te va pierde dar altă cale nu e pentru tine.

    - Ce e acolo bătrâne? Și de ce mă așteaptă pe mine ?

    - Te așteaptă pe tine pentru că au nevoie de un erou, iar tu ești cel ales.

    - Cine mă așteaptă? Și de ce mă voi pierde?

    - Acolo nu e nimic, doar sânge și lacrimi, dar tu ești așa de potrivit pentru ambele.

    Și dervișul se depărtă de el se așeză la umbră și începu să recite nesfârșitele lui versuri.

    Veni asfințitul, soarele se potoli și plecară la drum la lumina lunii. În zori cetatea Mecca se vedea în depărtare. Atunci Mohamed zări și cărarea pietruită ce se pierdea prin vegetația uscată. Îngenunche cu îndemânare cămila și coborî după ea. Se uită întrebător către derviș care aprobă din priviri. Caravana se oprise. Mahomed se îndreptă spre unchiul lui.

    - Abu trebuie să iei, cămilele și marfa mea. Voi veni și eu peste 7 zile. Am toată încrederea în tine.

   - Iar pleci spre smintelile tale? Creștinii ăia ți-au furat mințile. Într-o zi duhurile te vor prăpădi în deșert.

    - E ceva ce mă cheamă mereu acolo în pustiu unchiule.

    - Spiritele rele. Nu poate fi altceva.





Capitolul II - Întâlnirea





    Caravana se depărtă către cetate iar tânărul de 25 de ani porni către pustiu, fără apă sau merinde. După aproximativ 7 ceasuri ajunse la poalele dealulul stâncos. Soarele și drumul îl epuizaseră deja. Urcă cu greutate urmărind cărarea ce deja se pierdea. În cele din urmă ajunse în fața grotei unde intră. Avea un sentiment rău încă de când intrase dar umbra și răcoarea grotei îl mai potolise fruntea înfierbântată.
    Se aseză pe piatra rece și adormi. Visă agitat cum zboară către cer și intră pe un cal înaripat în ceruri.
    În fiecare zi se trezea și iși petrecea ziua meditând și asteptând un semn. În a șaptea zi când deja delira din cauza lipsei de apă și hrană, când buzele îi erau crăpate până la sânge se prăbuși la ieșirea din grotă cu gândul cu că unchiul lui a avut dreptate și desertul l-a pierit.     În agonia lui visul veni din nou și se înălță din nou la cer. Îl visă pe Avraam profetul evreilor, tatăl semințiilor arabe și evreiești:

    - Tatăl e numai ! unul îi spuse Avraam. Iadul și Satan e pentru toți ceilalți.

    Ca prin aievea îl zării pe Moshe:

    - Toți cei care nu ascultă legea prin sabie să-i treci !

    Îl zării pe Iehoșua profetul creștinilor care îl privea cu ochi triști. De lângă el se desprinse o figură angelică androgină cu părul bălăi așa cum nu văzuse până acum și ochii în flăcări. Îl smulse din zoburul lin și se prăbuși cu el spre pământ într-o cădere cumplită pe timpul căreia el a urlat până a rămas fără suflare.
    Îngerul acela coborî cu el prin dealul stâncos de parcă era aer și îl trânti de podeaua grotei.

    - Ce cauți aici ? Cine ridică sabia de sabie să piară !

    Și în mâna îngerului apăru o sabie de foc pe care o ridică deasupra capului îndreptând-o către el. În clipa în care crezu că va muri un izbucni un vânt teribil, rece și înghețat, care aruncă îngerul blond în peretele din spate grotei.

    - Este al meu Samael. Cu el voi lua totul înapoi ! Și prezența aceia rece îngenunche lângă el și îi puse mâna pe frunte făcând semnul lunii pe fruntea lui.

    - Cât timp luna va fi sus pe cer în fiecare noapte, legământul nu se va schimba Samael.

    - Trebuia să te distrug atunci Gabriel ! Și îngerul urlă și se înălță prin stâncă către cer.

    Gabriel puse din nou mâna pe fruntea lui și îi răcorii fruntea înfierbântată. Își trecu apoi mâna peste buzele lui crăpate și sângerânde și setea i se potoli. Îl luă apoi pe brațe și îl trase mai spre fundul grotei.

    - Odihnește-te ! De mâine vei fi în oastea lui Allah, soldatul Domnului.

    - Allah?

    - Allah, Yahve este ! Dumnezeul tău !
    Tânărul nostri adormi epuizat greu. Visă o semilună sângerie care stăruia asupra lui. Zorii zilei deabia se iviseră când o voce tună în grota aceea:

    - Spune !

    Deschise ochii și prezența aceea rece era deasupra lui curmându-i răsuflarea.

    - Spune !

    - Cine ești? Și ce să spun?

    - Sunt arhanghelul Gabriel, trimisul lui Allah pe pamânt.

    - Spune ! Unul este Allah. Allah! Absolutul! El nu naște și nu se naște, și nimeni nu-i este asemenea !

    Mahomed simți prezența aceasta rece ce nu semăna deloc a înger căci nu avea nici aripi și era rece ca deșertul noaptea.

    - Nu spun !

    Și Gabriel se repezi cu mâinile pe fața lui sufocându-l.

    - Spune sau mori ! Nu am nevoie de tine altfel.

    Mahomed simțea cum viața i se scuge din corp. Îi veni în minte vorbele unchiului său ”Într-o zi duhurile rele te vor prăpădi în deșert”. Nu putea să moară așa. Nu așa. El care era destinat faptelor de vitejie și iluminare... Nu el... Și cu ultima răsuflare rosti:

    - Unul este Allah. Allah Absolutul! El nu naște și nu se naște, și nimeni nu-i e asemenea !

    Abia rosti aceste vorbe ca o mantra și o liniște nefirească se așternu asupra lui. O liniște și o răcoare ce o simțea în piept. Setea și foamea nu o mai simțea.

    - Du-te în cetate. Ești soldatul lui Allah, Vei răspândi cuvântul lui și vei forma o nouă credință întru adevăr. Allah îți va da un regat pentru asta și eu îți voi fi mereu alături. Cartea sfântă ți-o voi citi eu. Tu vei răspandi cuvântul lui Dumnezeu prin vorbă și faptă. Vei atrage fără efort un scrib ce va vedea măreția din tine. Acum du-te ! E timpul !




Capitolul III - Khadija





    Mahomed apăru în cetate seara împleticinduse pe picioare, epuizat și cu mințile rătăcite, cu ochii goi și privind în gol. Când îl zări unchiul lui se repezi să îl ajute să meargă și îl duse într-o colibă unde dormeau ceilalți. Îl întinse pe rogojină de paie și îi dădu apă. Mahomed delira deja repetand întruna: Allah este mare ! Allah este numai unul !

    Unchiul lui trimise pe unul din servitorii lui să aducă o femeie care să îl pazească peste noapte. Atunci apăru dervișul cu Khadija, o femeie între două vârste cu un chip blând și o privire caldă.

    - Va avea ea grijă de el. Puneți un ceaun de apă pe foc. trebuie încălzit. Spiritul i-a înghețat sufletul. Trupul nu va rezista peste noapte fără ajutor.

    Ea se aseză lângă el și îi puse comprese calde pe frunte și piept. după un timp freamătul lui se potoli. Ea se întinse lângă el și îl luă în brațe. Îi încălzea sufletul cum putea.

    Înainte de ivirea zorilor în încăpere pătruse un bărbat înalt îmbrăcat în straiele negre ale triburilor războinice din deșert cu o sabie mare curbată la brâu. O privi cu ochii lui negrii ca tăciunele.

    - Să nu mă încurci vrăjitoareo ! E al meu !

    - E al tău, știu asta. Și femeia îi susținu privirea cu curaj și înțelegere fără a mai spune nimic.

    Străinul se întoarse și plecă dar nu va fi ultima data când îl vor vedea în jur.

    Zorii zilei îl prinseră pe tânărul nostru treaz. Primul lucru care îl văzuse fusese chipul ei blând care îl privea cu grijă.

    - Cine ești ?

    - Sunt Khadija. Sunt vraci și neguțător de mirodenii. Dervișul m-a adus aici să am grijă să treci peste noapte.

    - Mulțumesc... sunt...am...

    - Știu. Ești profetul lui acum. Vei trece lumea prin sabie și foc. Dar până atunci va trebui să cunoști umilința și nu îți va fi ușor. Ei, zeii tăi, nu au altă cale decât sacrificiul. Vor fi mulți ani grei. Până atunci va trebui să cunoști dragostea, să fii om.

    Și femeia se ridică în picioare și își lepădă straiele privindu-l săgalnic.

    - Dar Khadija nu se cuvine, trebuie să ne căsătorim...

    - Vom face și asta, nu mai sunt la vârsta la care să îmi pese de tradițiile voastre. Am 40 ani de ani și tu 25. Iubește-mă acum cât sunt încă frumoasă.

    Și în razele răsăritului de soare ce intrau prin fereastra improvizată, pielea ei de culoarea caramelului, părul ei lung, lucios de negru și ochii ei verzi ce străluceau îl făcură pe tânărul nostru să trăiască prima clipă de dragoste cu cea care îi va fi alături tot restul vieți ei ca soție, sfătuitor, și sprijin pentru sufletul lui zbuciumat.





Capitolul IV – Poruncile





    Urmară ani grei pentru Mahomed. Se căsători cu Khadija și rămase în Mecca un timp unde predică cuvântul lui Allah. Un timp este protejat de unchiul lui Abu Talib dar după o perioadă fu alungat din Mecca de către evreii din oraș care îl batjocoreau numindu-l orfanul nebun a lui Allah, și care îl considerau periculos. Se refugiază cu o mână de adepți în orașul Yathrib, având loc așa numita ”Hejira”. Aici pentru a se întreține săpa puțuri și uda livezile evreilor bogați care îl batjocoreau. Puținii adepți pe care îi adunase erau de aceeași condiție umilă ca el. Chinul acesta a durat timp de 15 ani de muncă grea.
    După mult timp, datorită condițiilor grele de muncă el reușeste să adune în jurul lui toată plebea cetății. Noaptea Gabriel i se arăta în vis și ziua el cuvânta. În timp soția lui tocmește un scrib evreu să noteze spusele lui.
    Cei bogați din neamul lui îl batjocoreau numindu-l castrat deoarece soția lui îi dăruise 4 fete iar cei doi fii ai lui decedează la scurt timp după naștere, fetele nefiind privite ca și copii cu drepturi depline în acea societate patriarhală.
    În piața cetății Mecca , după asfințitul soarelui când muncile se încheiaseră, Mahomed se adresa către adepții lui tot mai numeroși:

    - Veniți aproape să vă spun ce Dumnezeul vostru Allah ne-a transmis. Acestea sunt poruncile lui:

1.Să nu-i asociați lui nimic ! - Allah e unul ! Nu doi nu trei ! El nu are fiu și nici mamă. Îl veți adora pe Allah unicul !

2. Să fiti buni cu părinții ! Să vă rugați lui Allah să fie blând și milostiv cu ei căci ei v-au crescut !

3. Nu vă ucideți copiii de frica sărăciei ! Allah vă va da cele necesare traiului, tuturor.

4. Nu vă apropiați de cele rușinoase, nici cele care se văd, nici cele care sunt ascunse !- Feriți-vă de cele rușinoase chiar și în casa voastră căci Allah vede peste tot și în sufletul vostru !

5. Nu ucideți niciun suflet pe care Dumnezeu l-a oprit, decât pe cale dreaptă! - Allah vă înterzice să omorâți pe cei drept credincioși. necredincioșii vor pieri drept prin sabie și foc.

6. Protejați proprietatea orfanului. - Ocrotiții pe cei slabi și singuri

7. Măsurați și cântăriți cu dreptate! - Negoțul și simbria trebuie plătite cu rânduială

8. Iar când spuneți , fiți drepți, chiar când este vorba de o rudă apropiată ! - Rostiți numai adevărul și nu luați apărarea neadeavărului.

9. Țineți-vă promisiunile ! Nu uitați de promisiunile voastre. Allah le știe pe toate.

10. Urmați calea dreaptă a lui Dumnezeu! Doar calea lui Allah este cea dreaptă.






Capitolul IV – Promisiunea unui regat





    - În noaptea asta vine caravana din Siria. Va trebui să o jefuiești. Beduinii i-am pregătit eu. Tu trebuie să conduci atacul. Avem nevoie de aur să îți pregătim armata. Îți voi da Mecca pe tavă profetule.
    - În caravana aia e unchiul meu, e soțul Fatimei , fata Khadijei, e vărul meu, sunt rudele tuturor celor din oraș. Nu pot face asta.
    - Sunt numai necredincioși. Dușmani ai lui Allah. Toți ceilalți sunt pregătiți să te urmeze. Avem nevoie de un rege nu de un castrat Mahomed !
    Cuvântul ăsta, cât de mult îl rănea...în caravana aia sunt toți evreii ăia bogați care își băteau joc de el… ochii lui căpătară reflexe de oțel.
    - O voi face… voi strânge aur să îmi fac armata pentru regatul meu. E voia lui Allah.
    - Da Mahomed , e voia lui Allah ! Allah e mare !
    Și pe fața străinului acela îmbrăcat în straie de beduin apăru un rânjet crud în timp ce Mahomed se îndreptă spre casă să se pregătească. Întră în casă și își luă armele. Frumoasa lui sabie înscrustată cu safire verzi.

    - Ce vrei să faci ? întrebă Khadija.

    - E timpul ! E timpul să îmi fac armata. Gabriel ne garantează victoria asupra Meccăi orașul acela plin de evrei păgâni.

    - Mahomed ! Ce vrei să faci?

    - În noaptea asta vine caravana din Siria ! O vom jefui.

    - Unchiul tău care te-a crescut e acolo ! Ginerele tău e acolo ! Toți aveți membrii din familii acolo ! Nu poți face asta doar pentru că ți-a spus el. Te poți opune. Caută în sufletul tău ! Nu ești tu ăsta !

    - E voia lui Allah ! Tu ești femeie și ești slabă. Nu auzi vocea Domnului. Eu voi fi rege, voi avea regatul promis !

    - Am fost femeie și când te-am salvat ! Am fost femeie și când plângeai cu genunchii zdreliți de muncă ! Am fost femeie și când ți-am dăruit 6 copii !

    - Doar 2 băieți și aceia au murit. Pântecul tău a fost spurcat de necredința ta ! Allah m-a pedepsit că te-am luat lângă mine, vrăjitoareo !

    - El ți i-a luat smintitule. Demonul ăla de te urmează oriunde. Știi bine asta. Nu are nevoie de fii tăi, ar avea prea mult din mine.

    Atunci în ea se rupse ceva. El nu mai însemna nimic, doar chin și suferință. În noaptea aceea părul ei negru se duse, albi peste noapte.
    Și se întâmplă sacrilegiu de la Nakhla , caravana fu jefuită sub lumina sfintei luni de beduinii rași în cap și deghizați în pelerini.
    Mahomed mustrat cumva de vorbele ei încercă să își salveze de la frenezia sângelui rudele. Își salvă unchiul pe Abu care îl blestemă cumplit. Reuși să potolească mânia oamenilor săi dar pierdu încrederea multora.
    ”- Ne omorâm tații, frații si unchii, și el ne cere să nu-i omorâm unchiul … pe Dumnezeu, dacă-l întâlnesc pe Abas, îi voi da primul cu sabia-n cap!”
    Mahomed devine conducătorul orașului se mută în încăperile palatului și începe să viseze la regatul promis.
    Acum avea banii necesari pentru înarmarea și pregătirea oamenilor. Orașul Yabtrib fu atacat de mecani care pierduseră mult aur și resurse în caravana aceea.
    Armata lui Mahomed nu era încă pregătită pentru o așa înfruntare și la sfatul lui Gabriel duce lupta în afara orașului. Deși pierde lupta reușeste să se refugieze în cetate iar meccanii pleacă.
    Continuă un șir cumplit de jafuri și execuții ale evreilor din oraș cărora le confiscă averile și îi goni din oraș. Când nici asta nu a fost deajuns i-a urmărit pe dealurile din jurul orașului unde se stabiliseră și aveau livezi.
    Mecca, sătulă de jafurile și cruzimile lui, vine în ajutorul evreilor cu o armată de 3 ori mai numeroasă ca a lui. Gabriel își învață mercenarii o tactică de luptă din Babilon, să sape șanturi în jurul orașului să le umple cu ulei și la timpul potrivit să le dea foc. 
    Victoria lui Mahomed este una răsunătoare. Învinșii au preferat să se convertească și să intre în armata lui ca să nu fie decapitați.
    Îmbătați de sânge Mahomed și violență, ai lui se întorc în cetate și adună ultimii 900 de evrei din oraș, bărbați femei și copii, la zorii zilei, în piața orașului.
    - Voi toți sunteți dușmanii lui Allah și ai profetului ! Omorâții pe toți !
    Mahomed își petrecu ziua cu o liniște nefirească privind lungul șir de execuții până târziu în noapte când în ochii lui se reflecta lumina făcliilor făcându-l să arate cumplit precum străinul care îl însoțea mereu. Soldații de rând săpau făra pauză gropi în mijlocul orașului pentru morți. Cu fiecare victimă, cu fiecare cap care cădea, mulțimea însetată de sânge striga:
    - Allah e Mare !, și Gabriel zâmbea. Avea în sfârsit sacrificiul și altarul pe care și-l dorise.
    În mijlocul acelui măcel Mahomed a văzut o frumoasă sclavă. Gabriel îl observă și îi șoptește.
    - Ia-o ! E darul lui Allah pentru tine !
    - Înfierbântat de violență și sângele vărsat Mahomed se repede o smulge pe Maria din grupul ei și o târăște spre palat unde o posedă sălbatic pe scările ce duceau spre dormitorul regal și apoi o abandonează acolo.
    Fata e ridicată de pe scări de soția lui care a avut grijă de ea. Din ziua aceea Maria a devenit concubina lui.
    Mahomed se întoarce în piață unde continuau execuțiile. După ce ultimul cap a picat, el privește către mercenarii lui Gabriel:
    - ”Ați omorât o parte dintre ei, i-ați făcut sclavi pe o alta. Alah v-a făcut moștenitorii pamânturilor lor, al locuințelor și bunurilor lor, chiar dacă pașii voștrii n-au călcat niciodată acest pământ."




Capitolul V – Regatul




    Îmbătat de putere și cu o armată numeroasă, înarmată până în dinți Mahomed pornește spre Mecca. Orașul idolatrilor așa cum îl numea Mahomed, rămas fără o mare parte din armată din bătăliile anterioare se predă fără luptă. Mahomed intră în Meca ca un cuceritor cu toți ai lui. Avea regatul promis !
    Urmează o perioadă de convertiri ale nobililor din oraș. Pe o parte Mohamed îi acceptă diplomat, pe alții îi execută, neiertând nici unul din cei care îl batjocoriseră. Șirul nesfârșit al prigonirilor și crimelor continuă aproape 2 ani cu un regim de teroare neîntâlnit până atunci.
    Khadija se stinge singură și uitată în palatul lui Mahomed. Deși pare că nu simte nimic ea este înmormântată cu mare fast și Mahomed construiește un edificiu impunător pe mormântul ei. Timp de 5 ani el nu se recăsatorește deși pe lângă Maria își mai ia o concubină o sclavă evreică de 18 ani, pe frumoasa Sofia.
    Maria îi naște un fiu pe Ibrahim , după care o alungă de la palat. Din păcate și noul moștenitor moare la scurt timp după naștere.
    Mahomed cade într-o deznădejde cumplită și este aproape să își piardă mințile. 
 

Capitolul VI - Aisha 
 

 
    Într-o noapte când luna era deja de 2 ceasuri sus pe cer unul din conducătorii oștii lui, Abu-Bakr, împreună cu străinul acela fioros pătrund în palat cu o copilă de mână. Ajung la Mahomed în una din camerele palatului unde el agoniza pe un divan.

    - Profetule , ea e Aisha, fata mea, ți-o dăruiesc ca soție. Va fi soția ta și te va iubi în voia lui Allah vindecându-ți inima. Primește darul meu din partea mea.

    Mahomed se ridică în picioare tremurând, avea 55 de ani dar trupul îi arăta ca al unui bătrân de un secol. O privește pe acea copilă cu neîncredere. Ce încercau ei să facă. Câți ani putea ea să aibă? 8 – 9 ani ? Era o copilă cu ochii căprui îmbrăcată într-un veșmânt tradițional albastru ca cerul care contrasta frumos cu pielea ei măslinie. Îl privea insistent și stăuitor de parcă încerca să îl citească.
    Gabriel zărește îndoiala din ochii lui. Încă mai avea nevoie de el. Oamenii încă credeau în el, nu era încă timpul pentru eroul lui. Rostește vechea mantră:

    - Ia-o ! E darul lui Allah pentru tine !

    Ochii profetului se aprind din nou. Gabriel zâmbește mulțumit, îl ia pe Abu și pleacă. Mahomed se apropie de fată:

    - Cum te cheamă ?

    - Aisha domnule, fiica lui Abu – Bakr și darul tatălui meu pentru tine profetule.

    - Va trebui să înveți să mă mulțumești ca soț Aisha.

    - Voi învăța domnule, deși nu va conta prea mult, în sufletul tău e numai moarte și eu voi muri curând.

    Flăcăra dorinței din ochii lui se domoliseră, dar nu de tot.

    - În sufletul meu e doar Allah ! Allah e mare ! Și eu sunt slujitorul lui ! Tu ești doar o femeie , nu faci nici cât o cămilă. Și se apropie amenințător de ea.

    Copila își ingustă ochii aceia mari și îl privi drept în suflet:

    - Iar tu nu ești decât un orfan sigur care arzi în iadul tău din mintea ta precum piatra aia care a căzut din cer !

    Profetul se opri descumpănit de parcă primise o lovitură în moalele capului. Copila aceea vorbise, dar în mintea lui răsuna vocea Khadijei. Atunci parcă realiză că ea, soția lui iubită murise. Murise singură și uitată în palat. Singura femeie pe care o iubise. Singura ființă care îl iubise pe el. Cât de singur era fără ea. Cum de o abandonase așa...
    Lăsă copila singură și fugi plângând în grădina palatului. Se prăbuși sub un smochin și plângea în hohote cu suspine lungi.
    Se auziră niște pași mărunți și lângă el apăru dervișul acela zdrențăros. Cum de mai trăia? Trecuseră peste 20 de ani de atunci. Arăta neschimbat în lumina lunii.

    - Încă trăiești? Sau am ajuns în iad?

    - Iadul nu există Mahomed ! Și nici Satana ! Dumnezeu vă iubește pe toti așa cum sunteți. Asta a încercat Isus să vă spună , s-a sacrificat pe el însuși ca să înțelegeți asta. Dar v-ați lăsat seduși de ideile unor preoți și ați creat zei falși ce își trag puterea din voi. Voi i-ați creat cu credința voastră. Sunteți mai puternici decât credeti. Sunteți asemenea lui Dumnezeu, gândurile voastre pot creea chiar și zei.
    - Allah e numai unul dervișule ! Ce spui tu e blasfemie ! Ar trebui să îți tai capul pentru asta !

    - Toate lucrurile sunt trei Mahomed, minte , trup și suflet, trecut, prezent și viitor. Chiar și piatra aia căzută din cer e tot 3.

    - Allah e numai unul nu poate fi 3 ! Astea sunt ideile Satanei în tine !

    - Iadul și Satana sunt numai în voi ! Ești doar hrană pentru zeii tăi ! Și zilnic pui pe altarul lor și alte minți slabe ! Va veni timpul când ei te vor abandona, și vei fi din nou copilul ală orfan crescut din mila străinilor. Voi toți nu sunteți altceva decât suma amintirilor la care nu puteți renunța.

    - Voi trece prin prin foc toată lumea asta ! O voi purifica și o voi pregăti pentru sfârșitul ei și venirea lui Allah pe pâmânt ! Și Mahomed îl privi cu ochii plini de ură.

    - Da. Așa ai făcut. Numai că ține minte: Dacă tot cauți un diavol, el e lângă tine deja. Gabriel nu mai e demult un înger, credința voastră puternică în el l-a tranformat în altceva mult mai puternic.

    Și bătrânul se întoarse și dădu să plece….

    - Stai...și în ochii lui tulburi apăru luciditatea… Te rog...ai grijă de Aisha… ai tu grijă de ea, educ-o tu și ai grijă de ea și după ce eu nu voi mai fi…

    Bătrânul îl privi fix câteva clipe. Mahomed era pierdut. Pierdut pentru că el alesese asta. Era încă un profet care alesese sacrificiul de sine. Când vor înțelege ei că nu asta e calea? Aisha… poate că e un alt drum… poate...

    - Gabriel a greșit aducând-o pe ea la tine. E puternic, dar ca orice tiran nu vede în sufletul vostru decât răul din el. Ea e specială. O voi educa eu, stai fără grijă.

    Din ziua aceea dervișul s-a mutat la palatul lui Mahomed și a fost profesor, educator și părinte pentru Aisha în următorii 7 ani. Gabriel a încercat de nenumărate ori să îl convingă pe Mahomed să îl alunge de la palat. Dar Mahomed nu mai era același. Mantra lui Gabriel nu mai funcționa. Bătrânul profet petrecea mult timp în grădină privind cerul și micul pârâu ce îi străbătea grădina. În al 7 – lea an de când Aisha venise în palat și ultimul lui an de viața ea i se dărui ca soție aducând în inima lui bătrână un ultim fior de dragoste...





Capitolul VII – Eroul





    Era seară, Mahomed era în grădina palatului privind asfințitul. Bunul său prieten Abu – Bakr, socrul său, îi adusese un ceai de iasomie și priveau discul soarelui cum se stingea peste dune. Termină ceaiul și apoi își privi prietenul în ochi:

    - Ai fost cel mai loial și mai viteaz dintre soldații mei. Mă bucur că ești tu cel care face asta.

    Și bătrânul profet privi în continuare liniștit soarele cum spunea.

    De sus de pe terasă Gabriel privea mulțumit. Venise timpul pe care îl așteptase atât de mult.

    În camera Aishei năvăli bătrânul derviș.

    - Trebuie să fugim acum. Mahomed va muri. Tatăl tău l-a otrăvit.

    - Dar...

    - Vom încerca să schimbăm tot când va veni timpul. Gabriel acum e prea puternic acum. Abu va pârjoli tot în calea lui.

    - Nu ! Sunt Aisha soția profetului și voi rămâne aici ! și glasul ei de copilă se pierdu pe vecie.

    Dervișul se dădu înapoi privind ochii ei. Părea o stâncă în mijlocul furtunii. Dădu să plece. Ea îndreptă o mână către el cu degetul arătător întins:

    -Nu ! Nu pleci nicăieri ! Abu e tatăl meu și eu sunt soția profetului Mahomed. Ai aproape 100 de ani și încă te temi pentru viața ta. M-ai educat pentru asta. Ai fost implicat în asta de la început din deșert de acum 40 de ani. ASUMĂ-ȚI !!!

    Dervișul rămase descumpănit în camera în timp ce ea se repezi în grădină lângă profet.

    -Ești bine? Hai să te duc în palat. Voi chema medicii să te salveze.
 
  - Nu Aisha, e prea târziu. Ajută-mă să ajung la moschee. Credincioșii asteaptă rugăciunea de seară.

    Ea îl sprijini la braț și îl ajută să ajungă la moscheea pe care o construise în cinstea prea iubitei lui Khadija. Ținu rugăciunea de seară alături de ea și de Uthman, soțul Fatimei , fata Khadijei. 
    Imaginea ei alături de profet va rămâne pentru totdeauna în mintea poporului islamic.
    Peste noapte Mahomed se stinse în patul lui și plecă spre raiul lui Allah pe care îl aștepta atât de mult.
    Profetul a stat 3 zile neîngropat în soare, cu Aisha lângă el, timp în care Abu – Bakr reușeste să înlature de la putere toți opozanți. Abu scoate pe străzi tribul Aslamilor, niște beduini recunoscuți pentru cruzimea lor pentru a înlătura orice urmă de revoltă a poporului.Abu – Bakr a devine primul calif al arabilor și demarează campanii militare în urma cărora a cucerit Mesopotamia și Palestina. El este primul care strânge și noteză prin scribii lui toate versetele autentice ale Coranului, după cum erau păstrate în forma scrisă sau orală. Abu-Bakr este considerat eroul și întemeietorul statului Arab precum și cel care face din Coran un instrument puternic religios și politic.
    El nu rezistă la conducerea statului decât 2 ani și este înlăturat de „Umar ibn al-Khattab care continuă seria de cuceriri islamice ocupând Siria (635-636), Irak/(Mesopotamia) (636) și Egiptul (639-642). Expansiunea islamică continuă prin victoria musulmanilor de la Nehawend (în sud la 300 km de Teheran), contribuind la destrămarea imperiului Sasanid din Iran.
    „Uthman ibn Affan”, ginerele lui Mohamed, urmează în anul 644. În timpul lui este concepută versiunea definitivă a Coranului.
    Aisha intră în politică încercând să ducă mai departe moștenirea profetului. Adună poporul în jurul ei și pornește o revoltă populară care va duce la detronarea ginerelui ei vitreg Uthman care va fi ucis de poporul furios.
    Moștenitorul acestuia, Ali, alături de beduinii lui Gabriel o înfrâng în bătălia de la Camel.
    Ea este dusă legată în piața din Medina spre dreapta judecată a lui Allah.  
    Ali o privea de sus pe femeia aia mândră din cauza căreia tatăl lui murise. O privea cu o dorință de ură pe care nu o avea. Încă îi staruia în minte imaginea ei alături de tatăl lui sprijinindu-l pe profet să spună rugăciunea de seară când el era doar un copil. Gabriel stătea lângă el privind mulțimea furioasă cu satisfacție.

    -Poruncește să fie omorâtă ! E dușmanul lui Allah !, își rosti Gabriel mantra.

    Ali se întoarse către el privindu-l furios. Își găsise ura pe care o căuta. Puse mâna pe sabie și o scoase jumătate din teacă.

    - Ai fost alături de profet câine! Ai fost alaturi de tatăl meu și de mine ! Ne-ai învățat să scoatem sabia. De sabie vei pieri !
 
 Ali scoase sabia complet din teacă și o aură verde se formă in jurul lui. Fu cuprins tot de un foc verde cumplit ce părea că va arde tot în jurul lui.

    Gabriel făcu doi pași inapoi speriat. Oare ce crease el aici? Câtă putere putea să aibă ura lor, și cât de cumplită putea să fie. Mai făcu un pas în spate și se făcu nevăzut. De atunci nici un calif nu l-a mai avut în preajmă.

Ali se întoarse spre mulțime și îndreptă sabia către ei:

    - Allah e mare !

    Și mulțimea răspunse:

    -Allah e mare! Si vuietul lor umplu orașul.

    -Allah e milostiv!

    -Allah e milostiv !, răspunse mulțimea.

    Și Ali coborî și o eliberă pe Aisha.

    Într-un colț al pieței dervișul privea scena înfrigurat. Oare cât de puternici îi făcuse Dumnezeu pe acești oameni ? Mai puternici ca zeii... Ce se va întampla când ei vor afla că sunt întru totul în asemănarea lui ?

    Ali a lasat-o pe Aisha să își ducă viața liniștită în Medina până la sfârșitul zilelor ei. Ea a scris peste o mie de Hadith despre omul Mahomed, nu despre zei sau îngeri, OMUL al cărui suflet ea îl salvase când încă era o copilă.

    Au trecut peste 1300 de ani si focul acela verde cumplit încă bântuie islamul.





    Arătati-mi un erou și voi scrie o tragedie – F. Scott Fitzgerald









Index de nume explicativ:

Pictograma: Numele lui Abu-Bakr întemeietorul primului califat arab și primul care strânge zicerile profetului într-o formă scrisă.

Abu-Bakr este considerat eroul și întemeietorul statului Arab precum și cel care face din Coran un instrument puternic religios și politic. Este primul care adună într-o formă scrisă unică zicerile profetului.

Mahomed: (în arabă: محمد, transliterat: Muḥammad; n. cca. 570, Mecca; d. 8 iunie 632, Medina) este întemeietorul religiei islamice și este considerat, de către musulmani, a fi un mesager și un profet al lui Dumnezeu, un profet al Îngerului - Arhanghelul Gabriel. În limba arabă numele Muhammad înseamnă "cel demn de laudă".

Allah (în arabă: الله‎; transliterat: Allāh; pronunțat: [ɑɫˈɫɑːh]) înseamnă Dumnezeu în limba arabă. Termenul desemnează noțiunea de Dumnezeu atât pentru arabii musulmani, cât și pentru arabii creștini. El este însă cunoscut mai ales prin religia Islamică, care este religia majoritară a arabilor, fiind un derivat din al-ilah (dumnezeul), care sugerează unicitatea lui. Utilizarea implicită a articolului hotărât în Allah indică deci unitatea divină. În ciuda numelui diferit dat lui Dumnezeu, musulmanii consideră că Dumnezeul la care se închină este același cu Dumnezeul iudeo-creștin. Totuși, musulmanii resping teologia creștină privind doctrina Treimii care îl consideră pe Iisus ca pe Fiul lui Dumnezeu, văzând în aceasta o formă de politeism. Conceptul fundamental în islam este unicitatea lui Allah (tawhid). Acest monoteism este absolut, nu relativ sau pluralistic în orice sens al cuvântului. Originea termenului Allah precede apariția islamului, acesta fiind un zeu al panteonului arab politeist, alături de consoartele lui feminine, anume Al-Lat, Al-Uza și Manat. Acest fapt se înscrie în tiparul semit clasic de ex.,Yahve a avut în mintea evreilor timp de sute de ani și el o consoartă, numită Așera (celebra Astarte biblică).

Mecca: oraș sfânt din vestul arabiei Saudite se bucură de o poziție privilegiată încă din preislam, ca localitate aflată la întretăierea drumurilor comerciale ce legau regiunile din sud, Yemenul (locul de obținere a mirodeniilor), de cele din vest, Egipt, Jedda, și de cele est Golful Persic și Mesopotamia. Totodată, Mecca era și locul de pelerinaj al arabilor idolatri. În perioada preislamică (până la începutul secolului VII), Mecca este condusă de puternicul trib al kuraișiților (ar.: qurayš) din care făcea parte și profetul Muhammad. În 622, Muhammad părăsește Mecca stabilindu-se la Yathrib, viitoarea Medina. După ce recucerește Mecca, se întoarce în 630, însoțit de aproximativ 10.000 de adepți pentru a efectua “pelerinajul de adio” la Ka’ba, pelerinaj care va consacra sanctuarul Ka’ba și implicit Mecca ca prim loc sfânt al islamului.

Hegira: emigrarea Profetului Mahomed de la Mecca la Yathrib (viitoarea Medina).

Medina: (în arabă: المدينه Al-Medina, Al Medinat al-Nabiu „Orașul Profetului”, „Orașul Trimisului lui Dumnezeu”) este un oraș din Arabia Saudită . Este situat în vestul țării și este capitala Provinciei Medina din regiunea Hidjaz.

Bahira: Călugărul Sergius în Occidentul Latin, a fost un călugăr asirian nestorianist care a prezis că adolescentul Mohamed va ajunge un profet. În polemicile creștine împotriva Islamului, Bahira a devenit un călugăr eretic, ale cărui opinii rătăcitoare au inspirat Coranul.

Tahannut : retragere spirituală în locuri izolate.

Abu Talib : unchiul care îl crește de la 8 ani pe Mahomed după decesul părinților.

Moshe : denumirea veche evreiască a numelui Moise.

Avraam : considerat părintele poporului evreu și primul profet care a vorbit direct cu Dumnezeu.

Samael : un înger numit de evrei și mâna stângă a lui Dumnezeu, menit să pună la încercare credința oamenilor. Considerat sursa de inspirație a nașterii personajului Satana în credința creștină.

Khadija : a fost prima soție a profetului Muhammad (cca. 570-632). Khadija este o figură iconică în istoria islamului și, alături de fiica sa, Fatima, este considerată una dintre femeile sfinte din islam, datorită vieții exemplare pe care a avut-o. Khadija a fost prima persoană care s-a convertit la islamdupă revelațiile profetului Muhammad. Acesta a fost căsătorit cu Khadija până la moartea acesteia, în timpul vieții ei Muhammad nu a fost căsătorit cu o altă femeie, fiind singura căsătorie monogamă a acestuia.Din acest motiv, mai mulți istorici consideră că Khadija a fost cea mai iubită dintre soțiile sale și, de asemenea, cea mai importantă din punctul de vedere al rolului pe care l-a avut în propagarea islamului.

Iehoșua : numele evreiesc a lui Isus.

Yahve: denumire veche a lui Dumnezeu în religia mozaică.

Sacrilegiu de la Nakhla : fapt relatat în Coran când Mahomed jefuiește o caravană cu voia lui Allah.

Maria : una din concubinele lui Mahomed recunoscută de scrierile islamice și cunoscută ca ”incidentul mierii” deoarece Mahomed ajunge acasă și recunoaște soției că a băut miere.

Sofia : O altă concubină a lui Mahomed care era o sclavă evreică.

Aisha : a fost a treia soție a profetului Mahomed. S-a măritat cu acesta la vârsta de 6 sau 7 ani, a rămas în casa părintească până la 9 ani, după care mariajul "s-a consumat". Tatăl său, Abu Bakr, a devenit primul calif după moartea lui Mahomed. Rămasă văduvă și fără copii, la vârsta de 18 ani, a devenit activă politic în timpul domniei celui de-al treilea calif, Uthman ibn Affan, conducând opoziția, ceea ce a dus la uciderea califului. A condus o armată împotriva succesorului său, Ali, care a învins-o în lupta de la Camel (Bătălia Cămilei). I s-a permis să-și trăiască restul vieții în liniște, în Medina și i se atribuie transmiterea a mai mult de o mie de Hadith.

Hadith : reprezintă consemnarea unei fapte sau spuse a profetului Muhammad. În sens mai general, termenul poate fi folosit și cu referire la o faptă sau spusă a unuia din tovarășii săi sau succesorilor săi. Deși din punct de vedere canonic nu sunt egale Coranului, hadith-urile au exercitat o influență la fel de mare asupra dezvoltării gândirii islamice. În hadith Muhammad este cel care vorbește, iar în Coran, Dumnezeu.

Derviș : este o persoană care urmează calea ascetică "Tariqah", cunoscută pentru sărăcia extremă și austeritatea ei. Accentul lor este pus pe valorile universale ale dragostei și ajutorării, renunțând la iluziile de a ajunge la Dumnezeu. Mulți derviși sunt asceți cerșetori care au făcut un jurământ de sărăcie.Principalul motiv pentru care ei cerșesc este ca să învețe umilința, dar dervișilor le este interzis să cerșească pentru binele lor. Sunt adepti ai lui Rumi denumit „prințul poeților sufi”, a fost un mistic care a amalgamat în sine gânditorul și artistul. În întreaga lui creație el a proslăvit iubirea divină, ghidul spiritual al biografiei sale. El nu l-a căutat pe Dumnezeu în afară, ci în sine însuși. 
 
Bonus : Live din Beirut  



 
 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu