luni, 1 iunie 2020

Varlaam-Masivul Penteleu (Trasee montane în Munții Buzăului)


Trasee montane în Munții Buzăul

Varlaam-Masivul Penteleu






Date tehnice:
Durată traseu:
- 5-6 ore dus/urcare
- 5 ore coborât
Marcaj: dungă roșie


Hărți și trasee teoretice:






Ceva indicații despre traseu:

    O să vă spun așa pe scurt de ce folosim aici cuvântul teoretic. Pentru că în fapt pe teren lucrurile stau cu totul altfel, traseele sunt de fapt foarte prost marcate sau chiar deloc, multe din marcaje ori nu există, ori au fost acoperite cu var pe unii stâlpi de electricitate.
    Traseul cu bandă albastră pe care trebuia sa urcăm inițial e mai mult un proiect. Am înțeles că ar exista câteva semne la plecare din sat și cam atât apoi dispare, plus că nu ai indicii de unde ar începe.
    Traseul cu triunghi albastru e și el un mister și ne-a făcut o mică șotie și am hotărât să abandonăm căutarea lui deși îl ”simțeam” aproape.
    Citisem pe alte bloguri despre toate aceste probleme dar credeam că între timp lucrurile s-au mai ameliorat.
    Am ajuns totuși sus în Vârful Penteleu pe traseul cu dungă roșie care urmează un drum forestier cu câteva părți cand traseul taie curbele drumului forestier precum niște scurtături prin pădure. Pe acest traseu ne-am și întors deși plănuiam o întoarcere pe triunghiul albastru.
    Acum să vorbim un pic de timpii de traseu. Așa cum au sesizat și alții, timpii sunt abramburitici pentru că ai de mers 5 km pe un drum de asfalt și apoi încă doi pe un drum pietruit numai pentru a ajunge în locul unde intri în pădure. Deci dacă nu mergi cu mașina până la Gura Milei sau ferma Penteleu mai adaugați cel puțin o oră și jumătate la toate calculele.
    La intersecția cu traseul triunghiului albastru practic locul de plecare al tuturor traseelor, sunt 3 drumuri forestiere paralele apoi întretăiate. E o problemă deoarece indicațiile sunt vagi și contradictorii. Sunt cel puțin 2 variante cu banda roșie și indicatoare ciudate. La coborâre am observat că între două semne ar fi o cărare dar fără o săgeată de direcție sau nimic altceva.
    Noi am mers pe orientarea proprie și am găsit un drum forestier care urca unde trebuie deși niște lucrători silvici ne-au indicat că suntem pe un traseu bun dar vom ocoli un pic pe unde am apucat-o noi.
    O altă problemă sesizată de noi e faptul că muntele e plin de exploatări silvice care au retezat și arborii cu marcaje.
    Cu un pic efort și ceva experiență cu orientarea am ajuns toți până la vârf și înapoi.

Povestea și pozele:

Varlaam - Vf.Penteleu - Varlaam O aventură surprinzătoare


Personaje:

Raoul Strezea aka Răulaș pesedistul – Homo-politicus, bun organizator, glumeț, iubitor de munte.


Gheorghe Tudor aka George – Iubitor de munte, practicant de sport, iubitor de frumos și bun cărăuș pe munte.

Cristian Tănase aka Înţeleptul – Bun căţărător, experienţă vastă, bun organizator și ghid.

Radu Tăbăcaru aka Bărbosul - Iubitor de munte, schior bun, posesor de barbă îngrijită, iubitor de bere bună.

Andreea Nicolescu  aka Melcul - Fire romantică , iubitoare de natură și peisaje frumoase. Spirit liber și independent, capabilă să ia decizii rapide și surprinzătoare.


Robert Constantin aka Roboţel – Rezistenţă psihică la efort, organizator, responsabil cu berea.


    Prima aventură pe anul ăsta. Suntem la începutul lunii iunie 2020. După o perioadă în care nimeni nu a fost plecat nicăieri decât prin împrejurimile domiciliului grupul era nerăbdator să facă prima ieșire. Nu au putut participa toți dar câți am putut, am plecat.
   Plecarea a fost plănuită cu 3 săptămâni înainte la deja tradiționalele noastre ieșiri la bere pe zoom unde ne întâlneam virtual dar totuși foarte real.
  Plecarea a stat tot timpul sub semnul întrebării deoarece vremea era instabilă iar prognozele meteo schimbătoare de la o zi la alta. Dar ne-am făcut curaj și am plecat cu ideea că victoria e a celor îndrăzneți.
    Cumva acest Masiv Penteleu fiind lângă casă l-am amânat mereu cu gândul că mereu e timp și că îl vom face într-o zi.
    Pe ultima sută de metri cu două ore înainte de plecare am primit un mesaj ce se interesa de următoarea plecare și dacă luăm și începători. Am răspuns că da și că plecăm în două ore. După o primă informare despre un minim de echipament discuția părea că s-a încheiat cu  un clasic: poate vin data viitoare. Ok, de obicei cam aici se termină aproximativ 99% din toate aceste inițiative. Ne dorim dar când suntem puși să și acționăm acum nu mai târziu renunțăm. Peste încă 30 de minute personajul în cauză anunță că a plecat să iși cumpere ghete, că a făcut rost de alte părți din echipament și că va face tot posibilul să ajungă. Așa a apărut în grupul nostru noul membru Andreea Nicolescu. Surprinzător și de apreciat.
   De organizare mă ocupasem eu : drum, ceva hărți, cazare și ceva informații de prin bloguri adunate.
   Cristi și Radu au plecat din București mai devreme iar noi din Buzău. Ne-am reunit toți la pensiunea Montana din Varlaam pe care o recomand cu căldură. Informații de contact găsiți aici: https://montanavarlaam.ro. Aici găsiți și un teren de tenis de câmp, unul de mini - fotbal și o masă de ping-pong.
  Pensiunea o recomand deoarece au un personal amabil, camere curate, căldură în toate camerele și prețuri bune.
  Prima seară a debutat cu o masă pusă la dispoziție de prietenul George care era sărbătorit în acea seară. I-am făcut un mic cadou să bifăm momentul.




   Dimineața gazda ne-a pus de cu seara un mic dejun de luat la noi, gen omleta sandviș și cafea pentru toți. După un mic dejun în viteză am plecat la drum. Am luat mașina până în centrul satului unde era un panou de informare cu trasee și hărți. Acolo am decis să o luăm totuși pe traseul cu dunga roșie care părea mai sigur si cumva mai intuitiv. Lucru care s-a dovedit util mai tarziu. Am lăsat mașina la podul care trece peste Bâsca lucru pe care data viitoare nu îl mai facem pentru că e o lungă perioada de drum în afara traseului pe un drum asfaltat și apoi pietruit de cam 7 km.
   Dar chiar și așa drumul merge paralel cu Cernatul un afluent al râului Bâsca, sunt câteva punți de trecere pietonale peste râu, câteva izvoare potabile și un peisaj foarte frumos.




























  După ce treceți de ferma Penteleu o zonă mică amenajată foarte gospodăresc, probabil un proiect pe fonduri eruropene, se intră pe un drum forestier până în zona Gura Milei pe hărțile mai vechi sau Cernatul/Copăcel pe hărțile mai noi.

    Aici există o intersecție problematică cu varianta traseul triunghiul albastru destul de vag marcat și un drum forestier care duce către refugiul de vânătoare Viforâta, unul care duce către Penteleu cu o mică ocolire în stânga și apoi brusc în dreapta la 180 de grade. Dacă nu faci aceasta curbă strănsa în sus dreapta mergi înainte pe drumul către Paltinu sau mai departe Comandău. Noi am apucat bine cu ceva emoții, ne-au ajutat ceva indicații de la niște lucrători silvici si desigur inspirația. Traseul se presupune că taie acea curbă bruscă și urcă prin pădure. Sunt două semne alăturate pe o piatră, semn care cică ar trebui să indice să o iei printre ele. Fără o săgeată noi am interpretat că suntem pe drumul bun. Drumul apoi urcă încet prin pădure cu mici scurtături prin pădure. 

Simbolul turistului obosit:



Atunci când încălțămintea te trădează, o abandonezi în pădure:


Bronz de munte :











    Pe unele le-am accesat, pe unele nu datorită faptului că erau foarte noroioase. La unul din popasuri Raoul își dă seama că a uitat un băț de trekking mai jos și e nevoit să dea o fugă până mai jos și înapoi. Până la Șaua Cernatu unde există o stână drumul este lin. După stână există o mică zonă de campare cu un foișor și panouri de informare, mai vechi sau mai noi. Deja de aici se zărește cabana meteo. 















  Începe un urcuș mai susținut și avem mici probleme musculare. Andreea are un mic moment de panică că e prea obosită si este îngrijorată că poate rămâne la stația meteo. Cu o mică susținere fizică și psihică trece de moment. Ajungem toți la stația meteo, salutăm meteorologul de serviciu care ne spune ca triunghiul albastru e mai greu de găsit la începutul traseului și să urmăm un timp direcția după hartă.

Când nu mai poți, mai poți un pic :




    Am urcat toți la vârf, am bifat momentul cu ceva poze, apoi am început coborârea de pe vârf pe partea cealaltă urmând ca imediat după să facem dreapta până găsim traseul urmând direcția. 









    Dupa 200 de metri Raoul și Cristi ne opresc și pun în discuție dacă nu cumva e mai bine să ne întoarcem pe unde am venit deoarece există riscul ca traseul de întors să fie mai greu și să îl găsim mai anevoios, deși eu deja îl simțeam unde e. După ceva discuții constructive lăsăm orgoliile la o parte și motivați de siguranță și unitatea grupului ne reunim și plecăm înapoi spre vârf. Ca să scurtăm drumul o luăm prin jnepeniș. A fost mai scurt dar mai greu. Andreea cred că m-a înjurat un pic :). George are un mic incident și pierde un telefon. Nu face mare caz și continuam drumul spre baza muntelui.









O narcisă de munte:


Un scarabeu albastru:




    Drumul înapoi e lung și monoton fiind același ca cel de dus. După ferma Penteleu , rugăciunile Andreei care începea să acuze dureri la un genunghi, sunt îndeplinite și o mașina oprește la semn și o ia pe ea și bagajele ei. Mai în față soferul se oprește și se oferă să îi ia și pe restul in bena din spate fiind un model pickup. Astfel că pe jos pe ultimii 5 km de drum am rămas eu cu Raoul. Fiecare din ei au amintiri din copilarie când au mai călătorit în remorca unei mașini. Din fericire Cristi după ce a ajuns la mașină a venit și după noi. Noi doi atunci am realizat cât de mult mai era de mers pe drumul de asfalt.



    Ca și concluzie traseul a fost frumos, a avut mici aventuri si a fost mult mai lung decât ne așteptam noi. Deși traseul nu e tehnic greu, e destul de istovitor prin lungime și efortul în regim de rezistență.
    Ajungem cu toți bine la pensiune unde George se agita deja cu grătarul de parcă se pregătea pentru o nuntă. A fost așa de bine pregatit cu brânză , cârnați de plescoi, ceafă de porc, pastramă de berbecuț, vin, tuică, coniac, pui, frigărui, mici încât ne-a copleșit pe toți. Îi transmit și pe aceasta cale un călduros: La mulți ani !
    A treia zi după un mic dejun, obosiți dar fericiți că am bifat încă o frumoasă aventură plecăm spre casă. Bifăm un mic ocol până la Lacul Siriu unde am coborât până jos la lac la o mică plimbare, apoi o vizită scurtă la mânăstirea Ciolanu și un picnic scurt în pădurea de la Leiculești.











  Promitem să ne întoarcem în zonă mai pregătiți să dibuim și restul zonei.

Cu bine prieteni !

Bonus:
Intalnire cu ursuleți pe traseul către Penteleu - decembrie 2019.
Iar pentru pasionații de ezoterism : Mistere din /Munții Buzăului.



Recomandări:
  • Încălțăminte rezistentă și comodă. Drumul e lung și picioarele sunt cei mai buni prieteni ai tăi. Nu e loc de erori.
  • Ciocolată, alune, migdale sau alt fel de nuci. Sunt energetice și se consumă rapid. 
  • Nu ignorați hidratarea, recipiente de apă. Se va consuma fără să observați, pe traseu, chiar și 4 litri de apă de persoană. Preventiv luați un mic filtru portabil pt apă și recipiente de apă deajuns. Traseul are surse de apă, dar faceți un plan. Notați pe hartă unde sunt. 
  • Echipament: să nu lipsească pelerina de ploaie, frontala, baterii de rezerva, bete de treking, ceva plasturi, un bandaj soșete de rezervă, și măcar un element de imbrăcăminte mai gros si călduros. 
  • Evitati bumbacul. Păstreaza apa și se usuca greu. În rândul alpiniștilor există o vorbă ”bumbacul ucide”. 
  • Luați pauza la fiecare oră câte 5 minute măcar. Oboseala poate crea probleme de stabilitate în deplasare. 
  • Faceți rost și de o hartă in format clasic fizic de hârtie. Poate fi folositor. Descărcati hărți offline. Încercați aplicații de gen. Poate fi folositor www.muntii-nostri.ro , au și aplicație dar ca multe alte chestii de gen trebuie sa plătiți pentru hărtile care nu sunt gratuite și asta nu e. 
  • Încercați să rămâneți un grup compact pe traseu. Se pot ivi probleme sau unul din grup se poate rătăci. 
  • Treceți peste probleme și stări de oboseală sau ceartă. Muntele unește oamenii și testează prietenii. 









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu