marți, 18 februarie 2020

Traseu montan în Munții Vrancei: Satul Coza - La Uluce (Vârful Cristian)

Munții Vrancei: Satul Coza - La Uluce (Vârful Cristian) 

Into the WILD




Harta cu traseul nostru luată de aici : https://www.putna-vrancea.ro/pentru-voi/trasee-turistice


 Harta cu toate traseele luată de aici :https://sites.google.com/site/romanianatura77


Date despre traseu:
Marcaj:
Durată :5 h
Distanță : 10 km



Personaje:

Cristian Tănase aka Înţeleptul – Bun căţărător, experienţă vastă, bun organizator și ghid.

Robert Constantin aka Roboţel – Rezistenţă psihică la efort, organizator, responsabil cu berea.

Bogdan Chiper aka Ghidul - Rezistență psihică și fizică la efort, cunoștințe solide despre munte, calități de ghid

Horia Iezan aka Cărăușul - Bun povestitor, spirit organizatoric, expert culinar.





Prolog 

  În deschidere o să vă spun câteva cuvinte despre Munții Vrancei, o zonă fabuloasă atât din punct de vedere al faunei/florei cât și din punct de vedere istoric. E zona unde istoria Moldovei se împletește cu legendele locului. Peste istoria veche a locurilor s-au suprapus istorii despre Ștefan cel Mare și povești despre cei 7 feciori ai Babei Vrăncioaiei pe numele ei Tudora Vrâncioaia. Acești 7 viteji ai Moldovei luptând în oastea Moldovei au primit, în schimbul vitejiei lor pe câmpul de luptă și ajutorul dat de ei și cetele de moldoveni lui Ștefan cel Mare, 7 munți și 7 state, de unde și numele satelor din munti. Astfel cei 7 feciori menționați sunt: Bodea, Spirea, Negrilă, Bârsan, Spulber, Pavel şi Nistor.  Astfel satele respective ar fi Bodeşti, Spireşti, Negrileşti, Bârseşti, Spulber, Păuleşti, Nistoreşti.
   Zona Munților Vrancei este administrată sub forma unui parc natural respectiv Parcul Natura Putna-Vrancea. În interiorul lui incă sunt zone de pădure seculară neatinsă de mâna omului. Este un teritoriu întins cu faună și floră diversă. Pentru cine dorește să afle mai multe poate vizita site-ul parcului aici: https://www.putna-vrancea.ro/ . (au și cont de facebook).
   Câteva vorbe despre traseul nostru și traseele în general în Munții Vrancei. Traseul nostru despre care o să vă povestesc este o parte de 5 ore dintr-un traseu urias de 36 de ore. Da , 36 de ore. Sunt trasee în Munții Vrancei de 8 ore, de 10 ore, de 12 ore, de 14 ore, și da de 36 de ore.
   
Sunt câteva lucruri de menționat: 
  • Nu există cabane decât în marginea rezervației și nici acestea foarte multe. Sunt menționate 4 dar funcționează 2 restul fiind cabane de vânătoare.
  • Nu există refugii montane, nu este decât unul lângă Vârful Goru și era în reparații după o vandalizare
  • Există stâne mai mult sau mai puțin părăsite dar necesită o bună informare din timp să știți exact unde sunt pentru a putea dormi acolo.
  • Va trebui să cărați cu voi toate cele de trebuință, cort, pad, sac de dormit, mâncare pentru timpul petrecut acolo.
  • Sunt munți magnifici dar foarte puțini umblați, asa că în caz de aveți probleme trebuie nu puteți decât să așteptați salvamontul. Prin urmare să aveți telefoane cu mai mulți operatori de telefonie mobilă.
  • Este o zonă foarte sălbatică asa că interacțiunea cu un animal sălbatic este mereu posibilă.
  • Nu vă lasați înselați că nu sunt foarte înalți, traseele sunt în lung și necesită efort susținut. 


Povestea și pozele


În august 2019 Cristi mă convinge să îl însoțesc într-o drumeție în Munții Vrancei cu 2 prieteni de ai lui pe care nu îi cunoșteam. După ce accept, arunc așa o privire pe internet pentru a vedea zona. Puține informații. Bloggerii pe care îi urmăream eu așa nu au informații. Găsesc așa informații pe ici pe colo. Îmi fac greșita impresie că sunt trasee ușoare așa. Cristi și unul din prietenii lui Bogdan Chiper vin din București și mă pescuiesc și pe mine de dimineață.
Mergem pe E 85 spre Focșani. Facem o mică oprire prin unul din sate la un magazin cu pastramă, dar era post și din respect pentru Bogdan, care ținea post, hotăresc cu Cristi să amânăm achiziția de cârnați și pastramă.
Ajungem în Focșani și grupul nostru se imbogățește cu Horia Iezan care este vărul lui Bogdan. Amândoi buni cunoscători ai zonei muntoase Vrancea și cu o vastă experiență pe munte.
În Focșani luăm un prânz rapid la un restaurant recomandat de ei și purcedem spre aventura noastră. După un drum ce străbate munții ajungem în satul Coza. Aici lăsăm mașina lângă curtea unei doamne foarte amabilă pe care ei o cunoșteau.
Traseul începe pe lângă râul Coza, e marcat cu bandă roșie. Trecem de ultimele case din sat și urmăm cursul râului. Sunt câteva treceri amuzante pe bușteni peste râu dar nimic periculos. Singurul pericol era să tragi o baie involuntară. 




Drumul continuă pe lâgă râu dezvăluind formațiuni de stâncă spectaculoase în defileul săpat de apă. Bănuiesc că geologii sunt în extaz pe aici.
 Ajungem la locul numit „Strâmtura Cozei” și traseul urmează un urcuș accentuat dezvăluind în stânga o formație geologică foarte frumoasă. Mai târziu aflu că e un ”must” pentru geologi să o vadă acolo fiind: ”gresii și argile policrome oligocene”:


Când se termină urcușul începem să urcăm pe un drum de căruță ce străbate poieni, proprietați împrejmuite, gen mici livezi. Apoi părăsim drumul de căruță, prin pădure pe lângă pârâul Dumbravu pe firul văii. 



În scurt timp intrăm în pădure într-un mic urcuș în stânga și dăm de o gospodărie veche abandonată în mijlocul unei poieni. Băieții ne spun că aici s-ar numi ”La Tătaru”. E o mică casă izolată și abandonată cumva. Pare o construcție din secolul trecut, treaseul e marcat chiar pe gardul ei. Paradoxal cred că cineva avea cumva grijă de ea. Are geamurile întregi și este închisă cu lacăte. Îmi trece prin minte gândul cât de grea trebuie să fi fost viața oamenilor în astfel de gospodării izolate în munți.


Părăsim poiana și urcăm în continuare până ajungem la o intersecție cu un drum forestier de la poalele Dealului Zmeurișului unde sunt și o serie de indicatoare de traseu plus un mic panou de informare cu fauna și flora locului montat acolo de administrația parcului natural.
    De aici se urcă în reprize prin pădurea de molid și brad. Pe aceste cărări cu urcări susținute Horia dă primele semne de oboseală și facem o pauză să își revină un pic.





Pornim și ajungem la  stâna Cârnituri. Aici începem să vedem panorama asupra munților. Se văd toți munții din jur. Bogdan ne povestește despre toți munții din jur. Se dovedește a fi un ghid excelent cu o profundă cunoaștere a zonei. Recunoaște toți munții din jur după formă și direcție. Le dublează de legendele locului și povești personale din excursiile anterioare.
E probabil omul cu cele mai solide cunoștințe despre o zonă pe care îl cunosc.
Ne odihnim un pic după ce trecem prin stâna părăsită. Traseul trece efectiv prin ea. Deși e abandonată poate oferi încă adăpost turiștilor fară pretenții. Aici Horia primește suport psihic și ciocolată pentru a putea continua drumul.

Surprindem și o capră neagră:


În jurul stânei pământul era plin de urme de porci mistreți:





Până aici făcusem cam 4 ore și eram mai obosiți decât ne așteptam. Contribuia la asta și rucsacul greu cu cort, pad, sac de dormit.
De aici ajungem în Șaua Geamăna unde găsim iar indicatoare turistice. Să zicem încă 30 - 40 de min am făcut până aici. 




Urmăm o cărare alunecoasă cu unghi de alunecare pe o pantă timp de 15 minute și coborâm la locul numit ”La Uluce”. În fapt o confluență de izvoare cu o amenajare pentru băut apă.



În dreapta era vârful Cristian care era reperul nostru final. Fac precizarea că timp de 5 ore nu ne-am întâlnit cu nici un om. Am văzut un cioban în departare și de sus cam la 5 km am văzut o echipă salvamont ce verifica un canton care mai apoi au plecat. După ce ne răcorim cu apă rece de izvor și executăm o mică spălare ne pregătim să punem cortul. Bogdan ne indică o culme cu o vedere splendidă în stânga sus. Se va dovedi o alegere excelentă până la un moment 😉.
Urcăm acolo și ne instalăm corturile. Eu aveam un cort destul de spațios de 4 persoane în teorie. Cum îi place lui Armand să spună 3 persoane sau 4 prieteni buni. Dezavantajul lui care se va dovedi mai târziu că este destul de înalt. Le-am aranjat frumos și ne-am instalat la masă. 
  
Cortul lor era mult mai potrivit pentru creastă:


Facem un pick nick ce se dovedește a fi cea mai îmbelșugată masă pe care am luat-o pe munte vreodată. Deci cei doi băieți aveau la ei, zacuscă, brânză, borcan cu dulceață, dovlecei prăjiți, ardei capia, biscuiți, roșii și multe altele. Le dau și eu o bere să compensez festinul ăsta. Acum înțeleg de ce Horia obosea pe drum.


 Vine seara și avem parte de un apus superb:



Băgăm toată mâncarea într-o pungă mare și coborâm mai în vale. Legăm punga și o ridicăm sus în brad cu o frânghie pe care o aruncăm peste creanga unui brad. Stabilizăm frânghia cu o buclă marinărească și revenim la cort. Măsură de precauție pentru urșii pofticioși. Recomand această măsură tuturor ce merg cu cortul. După ceva filozofie ne băgăm la somn. Peste noapte începe un vânt teribil care flutura cortul ca pe o frunză cu noi în el. Eu m-am trezit greu când au început colegii din cortul vecin să ne strige. Erau cu lanternele pe afară se uitau de noi. Ieșim din cort la lumina lanternelor și vedem că tenda învelișul superior al cortului mai era prinsă în doar două cuie și flutura în vânt. Hotărâm să nu o mai punem. Cristi tocmai ce se plânsese că în cort nu poate vedea stelele. Ei bine acum putea. Cortul fară tendă are o parte dintr-un înveliș stil tifon așa prin care se vedea cerul. Vântul încă batea teribil și Cristi încearcă să adoarmă în fund, în colțul unde cortul se ridica de la vânt 😅.

În cele din urmă vântul se potolește și adormim. Dimineață cu ochii mici Cristi iese mormăind ca un urs din cort. Aflăm că fusesem vizitați peste noapte de o vulpe. Din această cauză nu recomand nimănui să lase bocancii afară din cort. Îi poți găsi roși, asta dacă îi mai găsești. Plus că peste noapte se pot adaposti în ei insecte sau șerpi pe care dimineață să nu îi observi la timp. Deci dacă totuși lași bocancii afară nu uita să verifici dimineață înainte să îi încalți dacă sunt liberi.
Cortul nostru dimineață:


Și al lor este destul de înclinat pe direcția vântului :


Recuperăm punga cu alimente intactă și luăm un mic dejun la fel de îmbelșugat ca și cina.
Apoi strângem tot și pornim pe drumul de întoarcere.





Bogdan ne oferă la întoarcere varianta unor trasee alternative nemarcate prin dreapta masivului. Îl urmăm cu încredere deoarece se vedea că știe ce spune. Mergem pe niște cărări probabil umblate de ciobani pe curbele de nivel. Avantajul fiind  priveliștea din dreapta asupra munților. Nu mă aventurez să vă explic pe unde anume am luat-o pentru că traseele nemarcate sunt doar pentru cei care cunosc bine zona și au un simț de orientare bun.
Urmăm apoi o nouă variantă a traseului prin stânga masivului, aceasta fiind marcată dar fiind un fel de potecă de vară mai riscantă un pic. Bogdan ne arată culmile munților, ne indică numele lor și o modalitate de îmbina traseele cu sau fară marcaj să poți străbate în câteva zile toată rezervația. Asta e așa, pentru cei pregătiți și antrenați.




Revenim prin stânga stânei Cârnituri pe traseul de venire și începem coborârea.
Aproape de satul Coza Cristi și Bogdan bagă o bălăceală în râul Coza într-un loc unde era o adâncitură.


Precizez din nou că și la drumul de întoarcere nu ne-am întâlnit cu absolut nimeni deși era vară și weekend. În albia râului din sat la întoarcere era multă lume la plajă și scăldat.
De aici ajungem la mașină și plecăm spre Focșani. Facem o mică pauză la un magazin local să luăm ceva rece să ne răcorim și apoi la un vânzător local de cătină, și vestitul cașcaval vrâncean care poate fi o comoară dacă este luat de la o sursă bună.
În Focșani ne oprim la părinții lui Bogdan care sunt ospitalieri așa cum doar cei din zona Moldovei pot fi. Adică după ce ne pun la masă și suntem tratați regește cu diferite feluri de mâncare, oamenii când plecăm ne dau și cadouri din producția locală.
Plecăm în cele din urmă spre casă cu amintirea unei zone sălbatice foarte puțin umblată dar minunată.

Cu bine !


Bonus: 
Pe vremuri exista Județul Putna, vecin în nord cu Jud.Buzău:

Din acele timpuri datează și Judetul Trei Scaune, Județul Râmnicul Sărat, Județul Tecuci.
Sursă : https://romaniainterbelica.memoria.ro/judete/putna/


România interbelică conform : https://dragusanul.ro/romania-ilustrata-marturii-iconografice/

Munții Vrancei La Nereju:



Munții Vrancei La Nereju:



Recomandări: 
  1. Interesați-vă dinainte la cabană ce operator are semnal la telefon în zonă. Măcar unul din voi să aibă o cartelă în rețeaua respectivă. De preferat să aveți la voi telefoane dual sim. Când nu merge un operator poate merge celălalt. 
  2. Instalați Aplicația Salvamont. Au trasee, hărți și cel mai important au modalitate să ceri ajutor. 
  3. Încălțăminte rezistentă și comodă. Drumul e lung și picioarele sunt cei mai buni prieteni ai tăi. Nu e loc de erori. Ciocolată, alune, migdale sau alt fel de nuci. Sunt energetice și se consumă rapid. 
  4. Nu ignorați hidratarea, recipiente de apă. Se va consuma fără să observați, multă apă. Preventiv luați un mic filtru portabil pentru apă și recipiente de apă deajuns. Traseul are surse de apă, dar faceți un plan. Notați pe hartă unde sunt. 
  5. Echipament: să nu lipsească pelerina de ploaie, frontala, baterii de rezervă, bețe de treking, ceva plasturi, un bandaj, soșete de rezervă, și măcar un element de îmbrăcăminte mai gros și călduros. 
  6. Evitați bumbacul. Păstreaza apa și se usucă greu. În rândul alpiniștilor există o vorbă : ”bumbacul ucide”. 
  7. Luați pauză la fiecare oră câte 5 minute măcar. Oboseala poate crea probleme de stabilitate în deplasare. 
  8. Faceți rost și de o hartă in format clasic fizic de hârtie. Poate fi folositor. Descărcați hărți offline. Încercați aplicații de gen. Poate fi folositor www.muntii-nostri.ro , au și aplicație dar ca multe alte chestii de gen trebuie sa plătiți pentru hărtile care nu sunt gratuite și asta nu e. 
  9. Încercați să rămâneți un grup compact pe traseu. Se pot ivi probleme sau unul din grup se poate rătăci. 
  10. Treceți peste probleme și stări de oboseală sau ceartă. Muntele unește oamenii și testează prietenii.

2 comentarii:

  1. Ma intreb câți dintre cei mai tineri vor ști sau vor dori să meargă în acest spațiu sălbatic ... Nu știu ce pierd. Eu unul mă consider un privilegiat că am fost acolo. Mulțumesc Bogdan Chiper (Q), Horia Iezan (Y) și ție Robert.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E o zonă deosebită dar nu accesibilă oricui. Cred că cumva acestă inaccesibilitate a păstrat-o intr-o zonă de legendă. O experiență altfel.

      Ștergere