joi, 27 februarie 2020

Tomis Constantiana




Constanța



Voi încerca să vă îndemn să vizitați acum o serie de orașe. Începem cu unul din orașele copilăriei mele. Zic unul din ele pentru că da, e orașul bunicilor mei materni și cumva prin adopție e unul din orașele mele de suflet.
E un oraș cu o istorie ce se întinde pe 3 milenii. La origine în zona peninsulară a orașului a fost o colonie grecească. Așezarea se numea Tomis. Prima atestare documentară datând din anul 671 î.e.n. În jurul anului 71 î.e.n orașul este cucerit de romani și redenumit Constantiana după sora împăratului Constantin cel Mare. Cumva Constanța este o ”insulă”. Pe o parte este marea, apoi sunt 2 lacuri mari Suitghiolul sau așa cum îi spun constănțenii Ghiolul Mare, Lacul Tăbăcăriei sau Ghiolul Mic, Canalul Poarta Albă - Midia - Năvodari și Canalul Dunăre – Marea Neagră.
Interesant este faptul că aceste ținuturi au fost colonizate de greci, dar de grecii din Asia Mică originari din orașul Milet ce se află acum în Anatolia pe teritoriul Turciei, ei fiind întemeietorii și altor colonii grecești pe teritoriul țării noastre cum ar fi Histria.
Orașul a făcut parte din imperiul roman de răsărit până prin aproximativ secolul 7 e.n când a fost abandonată datorită invaziei popoarelor slave mai exact a vecinilor nostri bulgari care au și avut în stăpânire toată Dobrogea pe atunci numita Sciția Minor. În timpul evului mediu Țaratul Bulgar decade și Dobrogea devine independentă și Constanța apare cu numele actual, apar navigatorii italieni, genovezi, coloniști germani. Apropo câți dintre noi știu că în Dobrogea a fost o importantă colonie germană care a dispărut la începutul celui de al doilea război mondial când sub lozică Heim ins Reich Germania nazista iși cheamă acasă toți cetățenii.
După o istorie frământată în timpul căreia Dobrogea este pe rând independentă, provincie a Țării Românești, colonie turcească iar în 1878 Dobrogea se alipește de țară definitiv. Se construiește podul peste Dunăre a lui Anghel Saligny care consfințește unirea definitivă cu țara mamă, cumva revenind la starea de acum 3000 de ani pe vremea daco – geților. Administrația nou înfințată românească găsește aici un ținut minunat populat cu greci, lipoveni, turci, aromâni, armeni, evrei și maltezi, români, tătari, bulgari și găgăuzi. Un oraș viu în care trăiesc toate aceste minorități în bună înțelegere. Cum? E un model pentru întreaga lume. În primul rând este un oraș comercial și turistic, câștigurile populației venind în principal din comerț, trafic de mărfuri și turism astfel că populația este structurată psihic să fie primitoare, să aibă respect pentru ceilalți și tradițiile fiecăruia, să facă afaceri. Nimeni nu are prea mult timp de pizmă și ceartă.
Diversitatea culturală și istorică a aceastui oraș este fantastică.
Orașul este port la Marea Neagră, port fluvial la Dunăre prin intermediul canalelor, este nod feroviar și are un aeroport în apropiere.

După această introducere trecem și la telegrama noastră turistică. De ce să vizităm Constanța? O să încalc un pic regula și voi pune 11 motive. Am încercat să ma restrâng la maxim dar nu am reușit 😝


11 Motive :


1.ACVARIUL CONSTANȚA - situat în fața Cazinoului. Puțină lume știe că a fost o anexă a Cazinoului și că a fost restaurant la început.


2. BISERICA GRECEASCĂ "METAMORPHOSIS"- O biserică grecească de dimensiuni mici deoarece atât a permis sultanul  Abdul Aziz Bin Mehmet Han. A fost donată de comunitatea elenă bisericii ortodoxe române pentru o bună întreținere. Comunitatea grecească se adună aici de sărbătoarea Sfântului Fanurie, celebrată pe 27 august.


3. BISERICA ROMANO-CATOLICĂ "SFANTUL ANTON DE PADOVA" - clădire importantă în istoria orașului construită în stilul catedralelor italiene din Nordul Italiei. Este o clădire impunătoare spectaculoasă din căăamidă roșie. Comunitatea se adună aici pe 13 iunie de ”sărbătoarea crinilor”.




4. EDIFICIU ROMAN CU MOZAIC - din peste 2000 de metrii și trei terase cu săli , piețe și magazine, se mai păstrează aproximativ 850 de metri. Se pare că a fost cel mai mare edificiu de acest gen din Imperiul Roman. Îl găsiți lângă Muzeul de Istorie în Piața Ovidiu.



5. DELFINARIUL - singurul din țară. De fapt este un complex mult mai mare cu un Planetariu, Observatorul Astronomic si o Microrezervație. E un obiectiv de neratat mai ales pentru cei mici.


6. MUZEUL MARINEI ROMÂNE - Suntem într-un oraș port cu o istorie plină de războaie. Să treci prin Constanța fără să vezi acest muzeu e fără sens. Găsiți aici peste 150 de machete de nave inclusiv reconstituiri din figurinele de pe Columna lui Traian. Sunt multe nave sau părți din ele și în curtea muzeului. Îl găsiți pe Strada Traian. Din centrul istoric cumva spre portul comercial sau gară.


7. MOSCHEEA CAROL I cea mai importantă și mai frumoasă moschee din țară facută cadou de regele Carol comunității importante de turci din zonă în semn de respect pentru înțelegerea dintre această etnie și români. Câți din voi știu că e prima cladire din țară unde s-a folosit beton armat? De observat porțile de marmură neagră, cupola imensă pentru acea vreme și minaretul de 47 de metri cu cele 140 de scări ale sale.

8. MUZEUL DE ISTORIE NAȚIONALĂ ȘI ARHEOLOGIE din Constanța este al doilea ca mărime din țară. Este de fapt un muzeu național complex cu peste 430.000 de obiecte expuse. Are ca și temă centrală istoria Dobrogei dar în fapt este un muzeu național impresionant cu exponate datând chiar din neolitic. Aici este casa Gânditorului din Hamangia. Până și clădirea în sine este impresionantă.


PORTUL TURISTIC TOMIS  un port pentru ambarcațiuni turistice cu yahturi, barci, terase și restaurante. O zonă frumoasă aflată între Plaja Modern și Faleza Cazinoului. Desigur eu sunt suficient de bătrân să îmi amintesc că aici era un mic ”sat” pescăresc cu bărci și pescari adevărați unde era un privilegiu să fii primit la o saramură și să asculți povești. Era un loc mult îndrăgit de Jean Constantin pe care îl zăreai des prin zonă.
De la Trecătorul răcit - Operă proprie, CC BY-SA 4.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=61695277 :


10. PARCUL ARHEOLOGIC CONSTANȚA - E un spațiu unde încă găsiți viu spiritul vechii cetăți Tomis. E un parc public cu pomi seculari. Din păcate autoritățile orașului pun foarte puțin în valoare spațiul unde găsiți chiar și părți din vechiul zid al orașului. Încă îmi amintesc că aici funcționa chiar și un cinematograf în aer liber. Ultima dată era o ruină. Din păcate parcul a primit acum o restaurare dubioasă și cam chicioasă, din această cauză am preferat o poză mai veche.


11. CAZINOUL și faleza. O clădire emblematică a orașului proiectată de Daniel Renard în stilul Art Nouveau care a participat mai târziu și la o mică renovare în sensul proiectării unor modificări interioare funcționale. El a proiectat și micul Restaurant Pavilion din fața cazinoului acum Acvariul. Rolul lui era ca să se poată bucura de zona aceea și cei ce nu erau chiar aristocrați. Familia mea are o relație specială cu această clădire, bunicul meu a lucrat aici mult timp bucătar șef.


Bonus : Constanța are 4-5 kilometri de plaje ”ascunse” ale localnicilor și pentru cunoscători. Ceva mai izolate, cu un univers aparte al lor unde poți întâlni de la cazemate nemțești din al doilea război mondial până la mici cârciumioare romantice sau zone izolate pentru explorări urbane.
Portul Tomis când era ”Golful Delfinilor” :
De la Trecătorul răcit - Operă proprie, CC BY-SA 4.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=62455326 :



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu