Vântul

Pe deasupra criptei mele,

Ce o văd acum din zbor

Doară vântul se oprește

Și doar el mă mai jelește.

Vântului i-e dor de mine

Îmi aduce dulci suspine:

Susur de izvor de munte,

Foșnete de frunze mute.

El mă poartă acolo sus,

Unde apusul m-a sedus

Peste locurile știute

Și stânci pline de cornute

Vântul iar îmi e complice,

Umbletul nu vrea să-l strice.

Și mă lasă încetișor,

Peste coama munților.

Printre culmi inzăpezite,

Peste stânci neîmblânzite.

Printre șoimii călători,

Peste jnepeni curgători.

Și pe culmile însorite,

Pe cărări bătătorite.

Vă zăresc acum pe voi,

Vechi prieteni sau mai noi

Umblați iară în șirag,

Pe cărările în zigzag

Vă privesc de sus cu drag,

Muntele e al nostru mag.

Acolo Sus