Powered By Blogger

luni, 16 noiembrie 2020

Întâlniri surprinzătoare





Întâlniri surprinzătoare




Capitolul I

  O dimineață frumoasă la Cabana Sâmbăta pe plaiurile Munților Făgăraș. Suntem un grup mare de toate vârstele. Pornim de dimineață spre Vârful Dara și Vârful Hârtopul Darei. Timpul e așa, ca la munte: ba soare, ba nor, ba ceață.

Nu e una din povestirile mele despre munte și oameni, așa că o să las muntele și oamenii în plan secund.

Atingem obiectivele dorite pe un traseu frumos și mai ferit de turiștii obișnuiți. La întoarcere începe o mică burniță și o ceață groasă. Din întâmplare rămân în urmă admirând colegii de drum ce se jucau prin ceață cu pelerinele de ploaie pe ei, scoțând sunete ciudate de fantome, în dezaprobarea lui Armand care îi admonesta : Măi animalelor, potoliți-vă !

Atunci, în acea ceață umedă, îl văd. Părea un cioban în vârstă cu părul alb și lung. Era așezat pe o piatră și parcă ploaia nu îl atingea deloc. Ca vrăjit mă îndrept spre el. Îmi face semn să mă așez. Mă așez lângă el pe o piatră.

- Ce faci, nepoate? În plimbare pe aici pe la noi?

- Da. În plimbare cu prietenii. Dar matale? La muncă? La oi?

- Nu nepoate, eu munca am terminat-o acum mult timp. Tot la plimbare și eu.

- Nu ești cioban?

- Nu sunt cioban sau poți spune că sunt da nu mai am oi. Zâmbește moșul și își scoate o țigară dintr-un pachet șifonat de Carpați.

- Moșule, de unde mai ai Carpați? Nu se mai fac de 10 ani, poate și mai mult…

- Nu se mai fac? Eee, eu mai am un stoc încă, iar zâmbește și o aprinde așa, fără efort, de la chibrit, deși era foarte umedă atmosfera.

- Și de ce te plimbi pe aici pe coclaurile astea, nepoate? întreabă moșul trăgând din tigară cu sete.

- Caut liniștea sufletească moșule, frumosul, stâncile astea golașe, vârfurile înzăpezite, crestele astea dure. Drumul asta istovitor până aici , toate astea îmi dau o liniște și mă liniștesc. Și ca toți oamenii care caută ceva, îl caut pe Dumnezeu.

- Aici, nepoate? De ce ar fi Dumnezeu aici și nu jos în vale la biserică?

- Așa simt eu ca jos acolo în vale nu e, cred că e aici sus.

- Și ce vrei să îi spui dacă îl gasești?

- Aaaa nu m-am gândit că ar vorbi cu mine, dar i-aș spune așa, câteva.

- Ia zi.

- Lumea asta e strâmbă, moșule, e nedreaptă plină de răutăți, umblăm bezmetici ca niște oi rătăcite conduse de lupi direct în prăpastie. Noi suntem strâmbi și chinuiți de visuri deșarte, de dorințe și demoni. Dumnezeu, păstorul pare că ne-a abandonat.

- Nepoate, oamenii nu sunt oi. Pot să te intreb așa, câteceva?

- Da, moșule, poți.

- Pe lumea asta ai iubit?

- Da, moșule.

- Te-o iubit cineva pe tine?

- Da, moșule.

- Ai umblat, ai văzut frumosul pe lumea asta?

- Am cam umblat, da.

- Păi și astea așa nu sunt de la Dumnezeu, nepoate?

- Cred că da…

- Restul de ce te plângi tu, e de la oameni sau de la Dracul ăla rău.

Moșul îmi întide o țigară. Nu mai fumasem Carpați din liceu, acum 20 de ani. O iau, moșul scoate chibritul și îmi aprinde țigară mie, apoi lui. Fumăm amândoi în liniște.

- Amu nepoate eu plec că mă așteaptă și alții, fugi că rămâi în urmă pe drum. Și să știi că Dumnezeu te-a auzit, știe de tine , de voi toți.

M-am ridicat și am pășit greu pe cărarea de munte. Mă trezisem ca din vis datorită vantului rece. Întorc capul și arunc o privire în urmă. Moșul se pierdea în ceață…. După un timp de mers tăcut în urma grupului realizez...cine era moșul. Dumnezeu se oprise din drum să fumeze o tigară cu mine.

Divinitatea e uneori în oameni, pentru oameni, trebuie doar să o simți.

Capitolul II

  O seara de vara, lungă și frumoasă. Ne aflăm la terasă. Una din puținele locuri unde se mai aude muzică rock. Suntem la bere așa cum spunem noi berarii veseli. Nu o să vă descriu personajele cu care mă aflam la masă deoarece povestea nu e despre ei, ci despre noi, eu și voi. Eram deja pe la a 4-a bere, amețit. De masa noastră se apropie un tip cam la 30 de ani așa cu o bere neagră în mână cu parul lung negru, în geacă de blugi și își trage un scaun la masă.

- Pot să stau un pic aici?

- Ia vezi, poti ? răspund amuzat. Încă un bețiv care cere bani și spune o poveste. Toți mai mulți tineri recurg la asta să facă rost de bani de băutură.

Mă uit la colegii de masă, parcă nici nu îl vedeau, își continuau discuția ignorând musafirul nepoftit. Îl privesc așa insolent poate se simte și pleacă. Fuma o tigară de foi din alea bune nu prostii de 10 lei bucata. Deci trag eu concluzia are bani. Scutim deci povestea și cerutul banilor.

- Nu stau mult, voiam să schimb două vorbe cu tine.

- Cu mine? Ne cunoaștem?

- Da. Ne cunoaștem. Chiar bine.

Mă uit cu interes la el. Sigur nu îl cunoșteam. De ce mă aborda așa? Sigur cere bani mă gandesc eu așa, sau poate e legat de muncă…

- Hai, lasă gânditul, nu mă știi așa cum sunt aici dar știi cine sunt, mă recunoști nu? Am pretenții de la tine, prietene.

Prietene..., hmm , tipul prindea curaj, trebuie să i-o retez că altfel lucrurile degenerează.

- Meștere, zi ce vrei si pleacă că mă deranjezi.

Izbucnește în râs:

- Mereu direct și tupeist, nu? Chiar nu mă știi?

Arunc o privire către el, era tot un zâmbet, cine putea fi?

- Bine , hai că nu te prinzi, ești beat. Eu sunt Dracu și râde. Ală rău! și aruncă un rânjet scurt către mine, dar unul neserios așa.

Da, el era, beția nu mă lasa să privesc situația serios. Era..nu era...amuzant.

- Eu l-am întâlnit pe Dumnezeu, prietene! Îi arunc eu așa flegmatic, ce poți să îmi spui tu?

Râde: - Și? Tot țigări din alea proaste fumează? Și iar râde. Ți-a zis că ai avut de toate, ți-a dat tot și ar trebui să fi mulțumit nu?

- Da…

- Și ești?

- Nu prea…

- Nu ești împlinit nu? Vrei mai mult nu? Și parcă vrei și altceva nu?

- Da, drace vreau, toți vrem.

- Ce vrei?

- Nu știu… la toți ne lipsește așa ceva… un sens. Parcă suntem niște jucării stricate.

- Nu mai vrei o bere? Fac eu cinste.

- Ok. (Diavolul e simpatic, face cinste)

- Uite, îți explic. Voi nu vreți decat două lucruri ca să fiti fericiti.

- Da? Care?

- Unul: vreți recunoașterea celor ca voi. Să fiți integrați, iubiți, recunoscuți, până și plecarea după lumea asta o faceți mai repede dacă lăsați în urmă oameni care vă apreciază. Nefericirea vine din faptul că sunteți răi unul cu altul, răi și ticăloși. Răul e in voi, așa ați fost mereu. Deaia m-am certat cu Moșul. El încă crede că sunteți buni și încă crede în voi și dă vina pe mine pentru ce faceți. Dar eu nu fac decât să vă exploatez potențialul. Sunteți capabili de mai mult rău decât toți demonii din lumea asta și cealaltă la un loc.

- Nu suntem toți așa…

- Nu sunteți toți așa, dar ați putea fi. Toți ați putea.

- Auzi drace? Nu crezi că e și vina ta? În fapt si ticaloșii tot asta caută, recunoașterea și aprecierea, iubirea și apartenența sau integrarea cum zici tu. Nefericirea vine doar din faptul că nu suntem capabili să ne acceptam și să ne iubim pe noi înșine asa, cu răul din noi, așteptând ca recunoașterea și acceptarea să vină de la alții. Dacă ar avea toți curajul să-și înfrunte demonii, să-i priveasca fără frica și să-i integreze în ei inșiși, cred că nu ai avea ce exploata. Nici nu ai fi pe aici daca nu ai fi alegerea unora dintre noi. Cumva și ticăloșii te exploatează pe tine. Le faci tuturor alegerea răului mai ușoară.

- Nu există alegere. Când ai de ales înseamnă că ai ales deja. Eu cred că vă nașteți răi, trebuie să fiți stârpiți toți și refăcută lumea asta.

- Aaaa, apocalipsa aia nu?

- Aia sau asta … râde.

- Am înțeles. Și al doilea lucru care ne trebuie?

- Asta e mai simplu. Sex.

- Simplu.

- Da. Sunteți stăpâniti de dorința asta. Sunteți în stare să vă împerecheați cu oameni, animale, păpuși, roboți, în lipsă o parte dintre voi ajung chiar să își violeze proprii copii. Nu există în univers ființe ca voi.

- Da…, ai dreptate.

- Mereu am, dar eu sunt ală rău cică.

- Dar sexul nu e și nevoia de iubire și integrare ? Poate avem nevoie doar de mai multă iubire. Și iertare. Poate nu ne intelegi.

- Cine să vă iubeasca așa? Cine să vă ierte? Dumnezeu? Tu te-ai ierta?

- Nu… Deci crezi că ne trebuie doar o societate funcțională în care să ne integram și sex altfel o luăm razna și facem tâmpenii. (încep eu să râd)

- Da, e simplu.

Pune berea pe masă, strivește țigara în scrumieră și pleacă. Se întoarce așa zâmbind și zice:

- App. Păstrați distanța socială ! Izbucnește în râs iar și pleacă de tot.

Colegii de la masă încep din nou să vorbească cu mine.

- Cine era mă ală? Și ce voia ? Mă întreabă unul din ei.

- Un tip. Nu prea știu ce voia….

- A dat o bere am văzut se repede politicianul nostru.

- Da.

Da. Amuzant. Și Diavolul era simpatic, făcuse cinste cu o bere. Răul e în noi toți, trebuie doar să îl recunoaștem….

Păstrați distanța socială…..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu