Spânzul şi furnica
În pădure lângă o
stâncă
E o floare dulce
amară
Nici un fluture prin
preajmă
De ce oare ? De ce
oare?
Stau mă uit şi nu
înţeleg
Oare floarea e de
vină?
Sau e stânca cea
golaşă
Cea ce-i sperie pe
fluturi ?
Mă apropii încet, încet
Mă opreşte o furnică:
Floarea e de mult aşa
Nimeni nu o ştie
altfel
M-am luptat din
răsputeri
Piatra să o dau
deoparte
Şi când colo ce să
vezi?
Floarea mea e tot la
fel
Stau mă-nvârt şi
nu-nţeleg.
Sunt pe cale să
renunţ,
Vreau să plec ! dar….
Dar nu mai pot
Sunt cuprins de
ameţeală
Stau pe loc parcă-s
vrăjit
Floarea aceasta prea
frumoasă
Nu-i deloc ce am
gândit
Preaînţeleapta
furnicuţă se apropie din nou:
Ei acuma înţelegi?
Înţelegi acum misterul?
Floarea nu-i cum ai
gândit.
…Spânzul este otrăvit...
Comentarii
Trimiteți un comentariu